Mesajul Regelui Mihai la inmormantarea lui Corneliu Coposu
In Buletinul de Informatii al Asociatiei Romanilor din Australia, ian/feb 2008,gasim un material exceptional:
"Convorbiri secrete cu Corneliu Coposu" de Liviu Valenas, subintitulat
Intre Corneliu Coposu si Ion Ratiu
http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%20nr.%2027,28/Convorbiri%20secrete.pdf
Avem senzatia ca este o pagina dintr-un adevarat mare roman.
Corneliu Coposu,presedintele pe care nu-l cunoaste nimeni,desi oamenii stau la coada la "biroul Presedintelui",fara sa-si dea seama ca presedintele sta printre ei. Coposu se refugiaza cu ziaristul Valenas,chiar pe un hol,printre cei care asteapta sa intre in audienta.Motivul:"Sa stam de vorba in liniste si sa nu ne auda cine nu trebuie"
Informat de aparitia primului ziar independent din Romania si de dificultatile pe care le intampina,lipsa hartiei, Corneliu Coposu se ofera sa-l trimita pe ziarist la Ion Ratiu,singura persoana care atunci,putea sa faca rost de pretioasa hartie.("Ion Ratiu de cand a venit in Romania, s-a inconjurat numai de securisti,pe care i-a angajat pe post de consilieri sau bodygarzi.
-Cand l-am intrebat de ce s-a inconjurat la Intercontinental de securisti,stii ce mi-a raspuns?...
-Eu nu cunosc situatia din Romania,sunt plecat de 51 de ani din tara,ca sa o cunosc am nevoie de consilieri de securitate,doar ei stiu cu adevarat situatia din Romania,voi nu o cunoasteti, nu ma puteti ajuta")
Ne aflam prin 1990, si in atitudinea celor doua personalitati politice, Coposu si Ratiu se contureaza o ruptura care va avea consecinte dramatice.
Pe de o parte Coposu este un luptator; de la atitudinea sa sa stea pe hol cu un invitat pentru a nu fi ascultat de anumite servicii pana la afirmatii transante,gen "Iliescu si guvernul sau fesenist nu este decat comunismul lui Ceausescu cosmetizat, ca Occidentul sa inghita mai usor galusca" "Primii care ne vor intoarce spatele vor fi americanii" sau "Situatia de acuma este..chiar mai periculoasa decat pe vremea lui Ceausescu"
Cand facea asemenea afirmatii Coposu avea 76 de ani! Avea in spate 17 ani de detentie.
Cand se eliberase din temnita, in 1964, a avut oferta lui Gheorghiu Dej de a se implica in reablitarea lui Iuliu Maniu.(" a fost invitat să se prezinte la Gheorghiu-Dej, care l-a primit foarte frumos. De altfel, se cunoşteau pentru că au lucrat împreună în 1944, la Ministerul Economiei Naţionale, amândoi erau miniştri secretari de stat. Şi Gheorghiu-Dej a spus că regretă foarte mult ce i s-a întâmplat, că îşi cere scuze pentru cei 17 + 2 ani, dar că el trebuie să admită că s-au făcut foarte multe îmbunătăţiri în ţara românească în lipsa lui. I-a mai spus că îl roagă să îşi scrie impresiile în ziarul ‘Glasul Patriei', care apărea în străinătate, că îi va da o maşină la dispoziţie pentru a se plimba, ca să vadă realizările regimului comunist şi să le descrie. Iar el i-a răspuns că îi pare bine că îşi cere scuze, dar că cei 17 ani din viaţa lui nu mai poate să îi dea nimeni înapoi. I-a mai spus că nu regretă nimic din ce-a făcut şi că nu va scrie nimic în ‘Glasul Patriei'. Gheorghiu-Dej i-a promis că dacă va scrie în ziar îi va da posibilitatea să facă cercetare, să lucreze la Academie sau unde vrea el, dar Cornel i-a spus că, dacă ar fi vrut să scrie astfel de lucruri în ziarul respectiv, le-ar fi scris de la început şi nu ar mai fi făcut 17 ani de închisoare. ‘Scriam că mi-e bine, urlam şi eu cu lupii şi eram ministru poate. Dumneata nu îţi dai seama că eu am un crez la care nu renunţ?', i-a spus Cornel.")-interviu Rompres 2008 Flavia Balescu, sora lui Corneliu Coposu.
Corneliu Coposu si-a dus mai departe crucea,lucrand ca muncitor necalificat,alte functii modeste pana in 1990 cand a reintrat in viata politica.
La inmormantarea sa in 1995 Coposu avea sa stranga cateva sute de mii de romani,facand Conventiei Democratice un ultim mare serviciu- un val de simpatie care va duce la castigarea alegerilor din 1996.
Iata cum si-l aminteste Cornel Nistorescu pe Ion Ratiu in 1990:"Prin ianuarie 1990, înainte de prima venire a minerilor în Bucureşti, dar şi înainte de apariţia revistei “Expres”, m-am trezit invitat la Intercontinental de un domn scund şi misterios, cu părul alb, numit comandorul Nicolae Radu. Omul făcea parte dintr-un grup care schiţase un plan de răsturnare a lui Nicolae Ceauşescu. El m-a condus la Ion Raţiu la etajul 11. Avea un apartament cu un birou pe care ţinea un caiet. Scria numele tuturor celor cu care se întâlnea. “Buuun, Nistorescu Cornel! Am auzit lucruri bune despre Dumneata şi aş vrea să lucrezi la un ziar pe care intenţionez să-l tipăresc!” Era ceea ce nu mai văzusem niciodată în România: un mare domn! Un fel de lord care nu strâmba din nas la haosul, mizeria şi naivitatea acelor zile. Şi care domn, în mai puţin de o lună, avea să devină un fel de duşman al României încă proletare. Raţiu şi Căposu (aşa îi ziceau cei mai mulţi lui Corneliu Coposu!) fuseseră transformaţi în sperietori naţionale. De fapt, Securitatea şi activul de partid vedeau în ei principalii adversari la preluarea puterii în stil vechi.."
."L-am însoţit la tot felul de manifestări de câte ori mi-a cerut să o fac.La un moment dat am făcut împreună o călătorie unică. Am ajuns la Cluj la un seminar despre comunism. Peste câteva ore începea la Costineşti o dezbatere dedicată libertăţii presei. Ion Raţiu mi-a zis, domnule Nistorescu, vorbim aici şi plecăm repede! Închiriez un avion de la utilitară şi prindem şi Costineştii! Aşa am făcut. El s-a suit pe un scăunel, eu pe un sac de azot şi am traversat România pe deasupra ogoarelor nelucrate şi prin tăietura de pe Valea Prahovei. A şi aţipit niţel, timp în care papionul i-a alunecat într-o parte. Am aterizat la Tuzla, pe iarbă, şi-a clătit repede faţa în apa rece a unei cişmele şi am plecat la Costineşti. În zece minute vorbea despre libertatea de exprimare ca despre Cântarea cântărilor! Nu-mi amintesc câţi ani avea! Totdeauna mi s-a părut că s-a oprit la 80! Şi vorbea frumos, iubea şi construia democraţie în România pe banii familiei sale, în timp ce milioane de români manipulaţi grosolan îl înjurau ca pe principalul vinovat de condiţia lor." Cornel Nistorescu-Un omagiu lui Ion Ratiu, ziarul Cotidianul 29 iulie 2009.
La randul sau,Ion Ratiu vine cu un punct de vedere cel putin ciudat: sa se bazeze pe securisti pe motiv ca ei cunosc realitatea din Romania.
Nu stim cati fani a atras aceasta atitudine a lui Ion Ratiu dar odata ajunsi la putere,politicienii de dreapta reuniti in Conventia Democrata se vor confrunta cu o mare mineriada in 1999,iar pe fondul declinului economic,scandalul prabusirii Fondului National de Investitii aveau sa aduca Romania in atentia masmediei internationale ca o tara greu guvernabila.
Dreapta romanesca, asa cum era atunci,subminata din interior,avea sa dispara de pe esicherul politic in anul 2000.
In Romania acelor ani se putea intampla orice! Oare de ce?
Dupa disparitia lui Corneliu Coposu nu avem sa mai intalnim biografii de luptatori.
Majoritatea reperelor biografice ale personalitatilor politice se refera la studii superioare si specializari la universitati straine.Atat!
http://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Coposu
PS.In 3 septembrie 2009,Printul Radu renunta la cursa prezidentiala dezamagit de lipsa de sustinere a proiectului sau politic de catre mediul de afaceri,presa si societatea civila!
Intrebare:
Exista in Romania societatea civila?
Sa ne aducem aminte,in perioada cand Corneliu Coposu si Ion Ratiu isi incepeau ascensiunea spre putere,Silviu Brucan avea un adevar teribil:
"Pentru a deprinde democratia,romanii vor avea nevoie de 20 de ani"
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu