Noutati despre Constantin Lacatusu primul roman ajuns pe Everest

După ce a curerit Everestul, în 1995, Constantin Lăcătuşu a urcat pe cel mai înalt vârf din Groenlanda. Ultima expediţie a alpinistului român, încheiată după jumătatea lunii iunie, i-a adus nu doar obstacole dar şi o serie de satisfacţii. Despre acestea din urmă, celebrul Ticu Lăcătuşu ne-a povestit cu drag.

Aţi urcat pe cele mai înalte vârfuri continenatele, şapte la număr! Cum priviţi acum, de "la sol", această performanţă?

Constantin Lăcătuşu: A însemnat şi înseamnă mult pentru mine această realizare, deşi acum o privesc oarecum detaşat. Am fost al 66-lea om din lume ce a atins cele şapte vârfuri continentale şi încă sunt singurul român cu această performanţă. Între timp însă au fost alte provocari care mi-au oferit şansa de a reuşi chiar premiere absolute, ceea ce este mult mai plăcut şi chiar mai valoros fiindcă ţine de calitate şi nu de cantitate.
Dacă m-aş referi concret la TOP 7 (The Seven Summits) trebuie să recunosc că nici măcar după Everest nu credeam că voi atinge această performanţă în următorii cinci, şase ani, în primul rând datorită obstacolelor de ordin financiar. Etapa din Antarctica a fost foarte costisitoare dar am putut reduce din cheltuieli deoarece un alpinist american m-a solicitat ca ghid în acea expediţie. Aşa că, o parte din costuri s-au compensat.
Experienţele dumneavoastră sunt nenumărate. Mai mult ca sigur, fiecare şi-a spus la rândul ei povestea! Ce ne puteţi dezvălui despre această din urmă expediţie, pe tărâmul Groenlandei?
Groenlanda este mai puţin la modă ca destinaţie alpinistică. Este dificil de ajuns acolo. Logistica este deosebit de complexă iar informaţiile despre potenţialul alpinistic sunt greu sau chiar imposibil de procurat. Nu în ultimul rând, condiţiile arctice severe te iau în primire încă de la primul pas pe insulă; spre deosebire de Himalaya, de exemplu, unde ai şansa unui marş de apropiere treptat, cu iz mai turistic, printr-o zonă subtropicală.
Satisfacţiile oferite de o expediţie în cea mai mare insulă a lumii sunt însă imense. Te bucuri de şansa de a urca pe un vârf virgin, de plăcerea de a atinge cele mai înalte vârfuri din Arctica. Şi toate acestea integral prin eforturi proprii, fără corzi fixe, fără şerpaşi, fără alte expediţii pe lângă tine, fără maşini de teren care să te aştepte în tabăra de bază. A fost o expediţie reuşită, obiectivele au fost atinse şi chiar depăşite.
Am reuşit premiera mondială dorită, identificând chiar un pisc interesant, de 330 de metri, bine individualizat, complex din punct de vedere alpinistic şi chiar periculos. Mai ales că l-am urcat solitar. Apoi, nu am urcat doar cel mai înalt vârf al Groenlandei ci primele trei vârfuri din cea mai mare insulă a lumii, care sunt cele mai înalte şi din toată zona arctică (de la nord de Cercul Polar). Am mai reuşit a doua ascensiune a unui vârf de 3.256 de metri, urcat şi coborât pe schiuri.

Pe site-ul dumneavoastră aţi etalat o fotografie interesantă. Ţineţi o puşcă în mână iar în urma comentariilor am dedus că era vorba despre o pregătire pentru..."vânătoarea de urşi polari". Aţi întâlnit vreunul?

Ştiam de la început că ursul polar va fi unul din pericolele majore ale Groenlandei. Din acest motiv am avut cu noi o puşcă şi rachete luminoase speciale care l-ar fi putut speria puţin. Încă din avion am putut vedea urme de urs pe zăpadă. Apoi, chiar gheţarul pe care am stabilit tabăra de bază a expediţiei era traversat longitudinal de o urmă impunătoare de urs polar, unul din cele mai feroce animale din lume. Era o singură urmă într-un singur sens şi din fericire aşa a rămas până la final.
În deplasările pe care le-am făcut pentru recunoaştere şi aclimatizare, luam puşca cu noi. Nu înainte de a face mai multe exerciţii în tabăra de bază, la o ţintă improvizată. Trebuie menţionat că arma este obligatorie într-o astfel de expediţie, tocmai fiindcă e vorba de un pericol. Din statistici reiese că doar 10% din întâlnirile om - urs polar s-au soldat cu atacuri dar nu poţi şti niciodată în care procente te încadrezi.
Mai mult decât atât, chiar şi un cort rupt ne-ar fi pus mari probleme "existenţiale" fiind totuşi izolaţi pe un gheţar, în cea mai mare insulă a lumii. Am zburat o oră şi jumătate până aici cu un mic avion Twin Otter, echipat cu tren de aterizare pe schiuri şi am delocat de la o bază aeriană de pe coasta de est, Constable Point, administrată de Danemarca.
În ultima zi a expediţiei, înainte de a reveni Twin Otterul pentru a ne transborda în lumea civilizată, au venit în tabăra de bază doi pescăruşi frumoşi, albi. Au fost singurele vieţuitoare întâlnite în cursul şederii noastre în Munţii Watkins.

Cum este să priveşti totul de la înălţime? Ce sentiment vă încearcă atunci când ştiţi că aţi mai marcat un punct important din geografia mondială?

Pentru un alpinist, priveliştea de pe vârf reprezintă bucuria supremă, un obiectiv sau chiar un vis atins. În Himalaya, în "marea de munţi" vizibilă din creşte puteai recunoaşte vârfurile celebre şi vederea oferită îţi era oarecum familiară. Ştiai cam la ce să te aştepţi. În Groenlanda a fost ceva cu totul nou. Munţi incredibil de spectaculoşi, pereţi de stâncă şi gheaţa de peste 1.000 de metri, peisaj măreţ şi undeva în zare o masă compactă albă, celebra calotă de gheaţă a Groenlandei. Cât priveşti cu ochii doar zăpadă, gheaţă şi stâncă. Nici un cătun sau măcar un fir de iarbă.
În această imensitate, undeva la 10 kilometri sub vârf erau doar cele şase corturi fragile din tabăra de bază. Între ele şi noi, o urmă continuă în zăpadă, de schiuri şi bocanci. Toate celelalte urme din zonă erau de urs polar. Am reuşit pe vârfurile urcate să facem fotografiile de rigoare şi chiar să filmez.
Totul însă cu mare dificultate datorită temperaturilor scăzute, sub minus 20 de grade, chiar şi în zilele senine. În câteva rânduri, temperatura a coborât sub minus 35 de grade, cădere amplificată de vânt sau de absenţă razelor solare directe. Camerele digitale şi-au atins limita cu mult înaintea noastră, lucru deosebit de frustrant.
sursa: jurnalul.ro

Constantin Lăcătuşu s-a născut la data de 21 februarie 1961, în municipiul Piatra Neamt A absolvit Liceul "Petru Rareş" şi apoi Facultatea de Geologie din Bucureşti, promoţia 1986.
Încă de mic copil, a fost atras de alpinism. La vârsta de 7 ani a urcat pentru prima dată pe munte.
Revine în Himalaya de mai multe ori, urcând încă doi optmiari, cea mai dificilă performanţă fiind ascensiunea într-un timp-record, singur, a piscului Cho-Oyu (8201 m).
"În Europa, chiar în cele mai dificile ture am o senzaţie de acasă, sunt agăţat în pereţi, dar zăresc luminile caselor din vale. Însă în Himalaya te afli la distanţă de săptămâni de cel mai apropiat om, de primul arbore. Izolarea aceasta te marchează psihic, trebuie să fii tare pe termen lung..."