Aproximativ 200 de tineri s-au adunat în faţa locuinţei italianului care a agresat-o şi omorât-o pe românca Maricica Hăhăianu, în momentul transferării acestuia la închisoare, acuzându-l pe primarul Romei, Gianni Alemanno, că susţine comunitatea românilor în defavoarea italienilor, scrie La Repubblica.
Judecătorul Sandro Di Lorenzo a semnat luni seară ordinul de transferare la închisoare a tânărului în vârstă de 20 de ani, care până acum era în arest la domiciliu.
Burtone va fi inculpat pentru omor prin imprudenţă, dat fiind că românca în vârstă de 32 de ani a murit din cauza rănilor suferite. Agenţii carabinierilor care s-au deplasat la locuinţa tânărului pentru a-l duce la închisoare au fost întâmpinaţi de aproximativ 200 de tineri care îl cunosc pe Alessio Burtone. Aceştia l-au aplaudat pe suspect şi au cerut eliberarea acestuia. „Eu înţeleg că există solidaritate şi că prietenia prevalează asupra considerentelor obiective. Dar astăzi acel băiat este la închisoare şi nu mai este nimic de declarat”, a reacţionat Gianni Alemanno.
Edilul Romei a răspuns că măsura arestului la domiciliu pentru cineva care a comis o crimă, ar fi interpretata de cetăţeni ca „o periculoasă indulgenţă, un act de injustiţie şi un exemplu cât se poate de negativ".
Situaţia lui Burtone este complicată- tânărul nici măcar nu s-a oprit să-i acorde primul ajutor femeii şi care zăcea fără cunoştinţă şi nici nu a chemat Salvarea.
Pana la acest tragic eveniment primarul Romei s-a remarcat prin masurile dure luate impotriva romilor stabiliti la periferia capitalei italiene,care nu o data au mers pana la desfintarea taberelor ilegale.
Surse: replicaonline.ro
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu