duminică, 17 aprilie 2011
Ingrijorati de calitatea aerului din Brasov
Notificarea primită de România din partea Comisiei Europene cu privire la nerespectarea reglementărilor europene în ceea ce priveşte calitatea aerului în 19 zone ale ţării, printre care şi Braşovul i-a neliniştit pe liberalii braşoveni.
Coordonatorul departamentului de Mediu din cadrul PNL Braşov, Marius Toth solicită tuturor instituţiilor abilitate să dea explicaţiile necesare cu privire la această situaţie.
„Primăria Braşov şi Agenţia pentru Protecţia Mediului trebuie să explice de ce s-a ajuns aici şi ce măsuri se iau pentru ca în viitor calitatea aerului la Braşov să se îmbunătăţească şi, pe cale de consecinţă, oraşul Braşov să nu mai figureze în evidenţele Comisiei Europene ca zonă în care nu se respectă normele de mediu”, a spus Marius Toth, adăugând faptul că dacă România nu va face ceva în următoarele luni atunci riscăm ca ţara noastră să fie acţionată în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, aşa cum este Belgia.
Însă, datele la care se face referire în acel raport sunt pentru perioada 2007 – 2009. „Din 2010 a început un trend descrescător al valorilor limite zilnice şi nu am depăşit de 35 de ori valorile zilnice admise”, spune Magdalena Gibicz din cadrul Serviciului de Monitorizare al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov.
Sursa Buna Ziua Brasov-15-04-2011
Video-De la: moboem | Data creării: 15.04.2011
Intervantia pompierilor la o masina in flacari - Bld Garii, Brasov - 15.04.2011 ,ora 09.15
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu