luni, 28 ianuarie 2013

Filmul "Argo", marele învingător la gala premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani



Filmul "Argo", de Ben Affleck, a obţinut, duminică, cel mai important trofeu la cea de-a 19-a gală a premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), unde s-a impus la categoria "cea mai bună distribuţie", informează Mediafax.

Trofeul pentru cea mai bună distribuţie acordat de Sindicatul actorilor americani este echivalentul premiului Oscar pentru cel mai bun film acordat de Academia americană.

Cu doar o zi înainte, sâmbătă, "Argo" a fost desemnat cel mai bun film al anului şi la gala premiilor decernate de Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America/ PGA), învingând alte trei pelicule care au impresionat în acest sezon, "Lincoln", "Les Misérables" şi "Silver Linings Playbook", alături de care a fost nominalizat la premiul Oscar la categoria cel mai bun film al anului, informează Reuters.

"Argo" a creat surpriză la gala de decernare a premiilor Globul de Aur, la jumătatea lunii ianuarie, când s-a impus la două categorii majore - "cel mai bun film" şi "cel mai bun regizor" (Ben Affleck). Filmul a primit apoi şapte nominalizări la premiile Oscar, ce vor fi acordate pe 24 februarie.

"Argo" prezintă rocambolesca, dar reala poveste a misiunii de salvare a diplomaţilor americani în timpul Revoluţiei iraniene din 1979, refugiaţi în ambasada Canadei din Teheran. Pentru această misiune, un agent CIA i-a deghizat pe acei diplomaţi şi i-a plimbat prin Teheran, pretinzând că sunt tehnicieni dintr-o echipă de filmare aflaţi în căutarea unor locuri de turnare pentru un lungmetraj SF.

La gala care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, Daniel Day-Lewis s-a impus la categoria "cel mai bun actor", cu rolul din "Lincoln", iar Jennifer Lawrence a fost desemnată cea mai bună actriţă, graţie prestaţiei sale din comedia cu accente dramatice "Silver Linings Playbook".

Tommy Lee Jones, în vârstă de 66 de ani, a obţinut trofeul SAG pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, graţie interpretării politicianului radical Thaddeus Stevens din filmul "Lincoln".

Anne Hathaway, în vârstă de 30 de ani, a câştigat primul ei premiu SAG, cu rolul Fantine din musicalul "Les Misérables".

La gala de duminică seară au fost acordate şi trofee în domeniul producţiilor de televiziune. Astfel, producţia britanică "Downton Abbey" s-a impus la categoria "cel mai bun serial dramatic", iar "Modern Family" s-a impus, pentru cel de-al treilea an consecutiv, la categoria "cel mai bun serial de comedie".

Bryan Cranston a fost desemnat cel mai bun actor dintr-un serial dramatic, pentru rolul din "Breaking Bad", iar Claire Danes s-a impus la categoria similară feminină graţie rolului pe care l-a interpretat în serialul "Homeland".

În domeniul serialelor de comedie, actorii premiaţi au fost Alec Baldwin - care a primit acest premiu pentru a opta oară pentru rolul din "30 Rock" - şi colega lui din distribuţia aceluiaşi serial, actriţa Tina Fey.

Kevin Costner a fost desemnat cel mai bun actor dintr-un film sau miniserie TV pentru rolul din "Hatfields & McCoys" - serie care a fost filmată în România -, iar Julianne Moore s-a impus la categoria feminină similară cu rolul din "Game Change".

Actorul Dick Van Dyke a primit un premiu SAG pentru întreaga carieră.

SAG Awards este una dintre cele mai urmărite gale din sezonul premiilor cinematografice de la Hollywood, care culminează cu ceremonia Oscar, în luna februarie, întrucât actorii alcătuiesc una dintre cele mai mari categorii din rândul membrilor cu drept de vot din cadrul Academiei de film americane. Din acest motiv, actorii nominalizaţi vor primi multe voturi de la membrii Academiei de film americane, organizaţia care înmânează premiile Oscar.

Sindicatul actorilor americani este format din aproximativ 120.000 de artişti de film şi televiziune. Premiile SAG pot oferi o idee despre actorii favoriţi în cursa pentru premiile Oscar - cu o rată de succes de 50%

Sursa:România Liberă
Data:28 ianuarie 2013

Niciun comentariu: