duminică, 17 august 2014

Sibianul care l-a antrenat pe Robin Williams. Ce spune despre acesta!

 
Unul dintre puținii români lăudați în paginile New York Times, The Wall Street Journal și Forbes, instructorul de înot Adrian Gînju, fost component al echipei olimpice a României, s-a întâlnit prima dată cu Robin Williams în urmă cu șapte ani, când actorul se pregătea să participe la celebrul triatlon Ironman, o cursă care presupunea să știi foarte bine să înoți, să mergi cu bicicleta și, desigur, să alergi la maraton.
 
“Eu sunt un prieten foarte bun cu Nelu Bălan, care are un restaurant pe Madison Avenue, în New York. Este unul dintre cele mai faimoase restaurante din lume, aici vin staruri de la Hollywood. Într-o dimineață, am fost să beau un cappucino și acolo era și Robin Williams, care, când îl vedeai, se ridica în picioare, nu contează cine ești și vine și îți spune ‘Bună ziua’. Ne așezăm la masă și, dintr-o vorbă în alta, îmi spune că vrea să participe la un triatlon. Trebuie să înoți o milă, să mergi cu bicicleta, după care să și alergi. El le știa pe cele două din urmă, dar nu știa cum să reziste, să înoate o milă”, a declarat joi pentru AGERPRES Adrian Gînju.
Instructorul de înot practic l-a antrenat pe Robin Williams pentru un altfel de rol, rolul de sportiv amator, din cursa Ironman. Și într-un mod absolut ironic, omul care l-a învățat pe celebrul actor să își controleze respirația în apă, să își îmbunătățească stilul de a înota, acum este uimit de gestul celui supranumit “cel mai trist clovn al Hollywood-ului”.
Patru lecții de înot cu fostul campion al României i-au fost suficiente lui Robin Williams pentru a face față cursei de la triatlon, dar mai ales pentru a lega o prietenie care dăinuie dincolo de moarte.
ROBIN MICA
“Spunându-i ceea ce fac, că sunt specializat în tehnica respirației și îmbunătățirea stilului de a înota, că fac toate stilurile de înot, el m-a întrebat dacă sunt disponibil să ia lecții cu mine. I-am răspuns: ‘absolut’. Și l-am întrebat, când începem. Mi-a răspuns că mâine dimineață. La șase dimineața a fost prezent la bazin. Prima ședință am încercat să ne acomodăm unul cu altul, că nu ne cunoșteam. A doua ședință am început să comunicăm. La a treia ședință eram high-five (bate palma — n.r.). La a patra ședință a înțeles tot ce i-am spus, a înotat două mile. După a patra ședință, i-am spus: Robin, au mai rămas șase ședințe. Ce facem? Îți dau banii înapoi? El mă plătise înainte. La care el a spus: Dacă mă mai întrebi o dată, dacă să îmi dai banii înapoi, nu o să mai vorbesc cu tine niciodată. La care l-am întrebat totuși cum să mă revanșez. Am mers înapoi la Nelu, la restaurant, și am băut două sticle de Dom Perignon”, a povestit Adrian Gînju.
După ce a terminat cursa cu bine, Robin Williams a venit la Adrian Gînju și i-a mulțumit că l-a ajutat.
Experiența cu “elevul” Robin Williams este de neuitat pentru instructorul român.
“Robin știa să înoate, el vroia să termine cursa cu bine, nu să o câștige. Când mi-a mulțumit, mi-a zis ceva ce mi-a dat de gândit. Ai un talent extraordinar, dar nu e suficient să ai doar asta. Trebuie să dai mai departe. Știi care e secretul? Dacă o dată sau de mai multe ori faci ceva bun pentru semenul tău, fără să aștepți nimic ca recompensă, o să te simți atât de liniștit că ai făcut ceva. Îți promit că o să fie bine”, a mărturisit Adrian Gînju, vizibil emoționat.
Brusc, el și-a amintit cum a ajuns să îl cunoască pe Robin Williams.
“Un bun prieten din București, curier pe bicicletă, mi-a dăruit prima dată când ne-am cunoscut un cd cu două remarcabile filme ale lui Robin Williams: ‘Regele pescar’ și ‘Patch Adams’. Recunosc, am văzut și revăzut de câteva zeci de ori filmul ‘Regele pescar’. Nu aș putea uita niciodată secvențele cu Robin Williams din ‘Regele pescar’, în care acesta dă lecții despre prietenie și dragoste de viață și oameni”, a spus Adrian Gînju.
Potrivit acestuia, a fost “un om foarte inteligent, un om foarte educat, echilibrat și în același timp foarte bine coordonat, putea să învețe foarte ușor”.
“Avea o ureche muzicală extraordinară, putea să imite pe oricine în câteva secunde, după ce îl auzea. Un adevărat talent. Nu e un talent, e un geniu, în branșa lui”, a accentuat instructorul de înot.
Întrebat dacă l-a mai văzut pe Robin Williams după ce l-a învățat să înoate profesionist, Adrian Gînju a răspuns zâmbind: “Mi-a rămas un prieten. De câte ori ne mai vedeam, am rămas high-five. Un prieten adevărat, simți asta și nu trebuie să te vezi zilnic. Știi că e acolo pe veci, că nu se schimbă. Un om foarte generos, un talent deosebit”.
Ultima dată când au băut împreună un capucino, desigur tot “la Nelu”, pe Madison Avenue, a fost ziua în care Adrian și Robin erau la o masă, iar la o altă masă erau patru măicuțe.
imageResize
“A, să nu uit. O altă poveste cu Robin. Tot la Nelu. În altă zi. Au intrat patru măicuțe. Nelu îmi spune că trebuie să plece și să am grijă ca măicuțele să mănânce gratis, totul fiind din partea casei. M-a lăsat cu Robin Williams și cu măicuțele. Asta era la ora 11.00. Eu am vorbit cu Nelu românește, Robin nu a înțeles. Măicuțele au mâncat Angel Hair Pasta și au băut câte două pahare cu vin. Eu am uitat, a venit ospătarul și le-a adus nota de plată. Nota era de vreo 300 de dolari. S-au uitat la nota de plată. Robin Williams, cu toate că era cu spatele la ele, nu văzuse când a venit nota de plată, a simțit ceva și m-a întrebat: ce se întâmplă? I-am povestit că am uitat să-i spun ospătarului să nu le ceară bani măicuțelor, la care el a zis să stau liniștit. S-a ridicat în picioare, s-a dus la ele și le-a spus: sunteți invitatele mele. Și le-a plătit nota de plată”, a povestit Adrian Gînju.
El este mirat și astăzi cum Robin, fără să știe românește, să înțeleagă ce i-a spus lui Nelu, fără să le vadă pe măicuțe îngrijorate de nota de plată pe care nu și-o puteau permite, le-a ajutat într-un mod atât de simplu.
“A fost un om desăvârșit. Peter Pan”, exclamă Adrian Gînju.
Instructorul de înot a spus că Robin Williams a concurat la acel triatlon, la proba de ciclism, cu o bicicletă de 10.000 de dolari, făcută special pentru el.
“Nu contează ce am eu, eu ăsta sunt. Eu lucrez ca să trăiesc, nu trăiesc ca să lucrez. Dar nici măcar nu lucrez. Asta a firea mea. Mi-a zis: urmărește-ți instinctul, fă ce îți dictează inima și sufletul, fă-ți datoria. A fost un om fantastic. Am fost bulversat și am plâns când am auzit că nu mai e”, a mărturisit Adrian Gînju.
Unul dintre cei mai căutați instructori de înot de la Baia Populară Sibiu, Adrian Gînju îi învață atât pe copii, dar mai ales pe adulți. Este specialist în tehnica respirației în apă. Practic, el îi învață pe adulți să își învingă frica de apă. Pentru cei care știu să înoate, Adrian Gînju este cel care îi ajută să își perfecționeze toate stilurile de înot. Asta a făcut și în SUA, cu mulți oameni, inclusiv câteva vedete sau copiii lor, cum a fost cazul Madonnei care și-a lăsat copiii pe mâna instructorului român.
Rămas bun, Doamna Doubtfire! Rămas bun, Peter Pan! Rămas bun, Robin Williams! Promit să îmi înving frica de apă și să mă apuc să înot. Când te gândești la Robin, totul este posibil…
Actorul american Robin Williams, unul dintre cei mai străluciți ai generației sale, laureat al unui Oscar pentru “Good Will Hunting”, a decedat luni, la domiciliul său.
Sursa: agerpres.ro



Sursa articol:Ora de Sibiu

Data:16 august 2014

Niciun comentariu: