joi, 21 august 2014

Vaslui: Patru persoane, la spital după ce o maşină cu pâine a intrat într-un cortegiu funerar

Vaslui: Patru persoane, la spital după ce o maşină cu pâine a intrat într-un cortegiu funerar (Imagine: Shutterstock)

Patru persoane, între care şi un copil de un an, au ajuns la spital, marţi, în urma unui accident produs în localitatea vasluiană Costeşti, după ce o maşină care transporta pâine a lovit un autoturism care făcea parte dintr-un cortegiu funerar.

Potrivit cercetărilor făcute de poliţiştii vasluieni, cele patru persoane se aflau într-un autoturism care făcea parte dintr-un cortegiu funerar şi care, la un moment dat, a fost lovit din spate de o maşină care transporta pâine, în localitatea Costeşti.
Astfel, şoferul autoutilitarei, un bărbat de 44 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă şi a intrat în ultima maşină care forma cortegiul, condusă de un tânăr de 29 de ani, din municipiul Galaţi, care, la rândul său, a lovit autoturismul din faţă.
Şoferul autoutilitarei a încercat să evite impactul şi a tras stânga de volan, lovind şi gardul unei locuinţe.
citeşte tot

Sursa:Mediafax
Data:19 august 2014

Niciun comentariu: