luni, 20 octombrie 2014

Americanii debarcă la Constanţa. Două nave de război SUA se antrenează cu românii la exerciţiul Black Sea Resolve

Americanii debarcă la Constanţa. Două nave de război SUA se antrenează cu românii la exerciţiul Black Sea Resolve
Nava americană de război Mount Whitney vine la Constanţa Sursă foto mtwhitney.navy.mil/
 
Adevarul [20/10/2014]

Două nave americane de război, Mount Whitney şi Cole, sosesc în Portul Constanţa pentru a se antrena cu militarii Forţelor Navale Române. Exerciţiul comun Black Sea Resolve se va desfăşura joi, 23 octombrie, în apele teritoriale şi zona contiguă.
Până atunci, militarii americani merg luni, 20 octombrie, la ora 14.00, la Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu din Constanţa, pentru a lucra la refacerea porţilor de pe terenul de fotbal al liceului. Americanii vor dona articole sportive, apoi vor juca un meci demonstrativ de baschet în curtea liceului. Tot luni, în intervalul orar 14.00-16.00, o delegaţia româno-americană vizitează Colegiul National de Arte Regina Maria din Constanţa. Oficialii fac un tur al instituţiei, având astfel ocazia să observe modul de lucru într-o şcoală vocaţională cu profil artistic.
Marţi, 21 octombrie, între orele 14.00 şi 16.00, muzicienii americani vor avea întâlniri de lucru şi workshopuri cu elevii colegiului şi profesorii lor îndrumători, în sălile de studiu din cadrul secţiei de muzică. Vor exista şi momente muzicale oferite oaspeţilor de elevii constănţeni. Un moment artistic va fi cameral, cu elevii îndrumaţi de profesoara Magda Ghilescu interpretând partituri la flaut, alt moment va fi susţinut de elevii de la secţia de percuţie coordonaţi de profesorul Gelu Păun, iar altul va aparţine grupului de clarinetişti coordonaţi de profesorul Stelică Oprea.
Miercuri, 22 octombrie, ora 17.00, în sala Sergiu Celibidache a colegiului se va desfăşura un concert extraordinar al Fanfarei Flotei a VI-a a Forţelor Navale Americane, alături de Fanfara Forţelor Navale Române. La acest eveniment sunt invitaţi să participe oficialităţi locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanta, ai Consiliului Judeţean, directori ai instituţiilor culturale etc.           
[cititi articolul complet în Adevarul]

Niciun comentariu: