joi, 6 noiembrie 2014

Bombă de aviaţie de mari dimensiuni, fabricată în Marea Britanie, descoperită într-o localitate din Argeş




Romania Libera [5/11/2014]



Locuitorii din comuna argeșeană Călinești au fost martorii unui eveniment mai puțin obișnuit. O bombă de aviaţie de mari dimensiuni, nedetonată, a fost descoperită, miercuri, într-o curte, fiind scoasă la suprafaţă de un excavator. Pirotehniști de la ISU Argeş au evacuat populaţia pe o rază de un kilometru. informează Mediafax.Pompierii argeşeni au fost solicitaţi să intervină, miercuri, pentru ridicarea unei bombe de aviaţie care provine, cel mai probabil, din cel de-al doilea război mondial şi care nu era detonată, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure.
Conform sursei citate, proiectilul, de mari dimensiuni, fabricat în Marea Britanie, a fost găsit într-o curte unde se făceau lucrări cu un buldoexcavator.
Excavatorul a scos muniţia la suprafaţă, iar bomba, care are focoasele deteriorate şi nu este trecută prin gura de foc, s-a rostogolit într-o vale, pe o distanţă de aproximativ zece metri. Localnicii au crezut iniţial că este vorba despre un bolovan, însă când au constatat că este o bombă au sunat la 112.           
[cititi articolul complet în Romania Libera]

Niciun comentariu: