luni, 3 noiembrie 2014

Monica Macovei a votat pentru viitor și dreptate


Monica Macovei a votat pentru viitor și dreptate

Candidatul independent la Preşedinţie Monica Macovei a declarat, la intrarea în secția de votare, acolo unde a ajuns însoțită de mai mulți susținători, că votează pentru viitor și dreptate. Macovei a votat la Şcoala "Tudor Arghezi" din Capitală.
 
Potrivit Mediafax, Macovei a venit singură la secţia de vot şi a fost întâmpinată cu aplauze de aproximativ 20 de susţinători.
"De mult vrem să ne fie bine acasă. Astăzi votăm pentru visul nostru - dreptate. Şi fiecare dintre voi când mergeţi la vot gândiţi-vă ce înseamnă DNA pentru voi: un vis sau un coşmar. Nu opriţi visul, votaţi visul", a declarat Monica Macovei, după ce a votat.
Ea a spus că este încrezătoare în câştig, în vis şi în dreptate şi că nu are emoţii.
Monica Macovei a îndemnat cetăţenii să iasă cât mai mulţi la vot, pentru că numai aşa se pot elimina posibilele fraude, mai scrie sursa citată.
"Să iasă cât mai mulţi la vot, pentru că aşa ne putem transforma împreună ţara şi aşa putem reduce orice impact al unei posibile fraude. Cu cât ieşim mai mulţi la vot, cu atât ne transformăm ţara mai repede", a spus Macovei.

Sursa:Romania Libera
Data:2 noiembrie 2014

Niciun comentariu: