luni, 24 noiembrie 2014

VIDEO Povestea lui nea Ion, bătrânul pentru care s-a făcut chetă pe Facebook. Câţiva tineri inimoşi i-au dat o casă, după ce locuinţa lui a ars acum 20 de ani




Un bătrân care locuia în Bucureşti, într-un adăpost improvizat din cartoane şi scânduri vechi, a avut parte de surpriza vieţii lui, după ce mai mulţi tineri au pornit o campanie pe Facebook pentru a-l ajuta. Cu banii strânşi de la oamenii cu suflet, bătrânul a primit un container în care să locuiască, mâncare şi mobilă, însă următorul pas constă în construirea unui gard tot cu ajutorul oamenilor care vor să-l ajute.

Nea Ion Negrilă, aşa cum îi spun cei care locuiesc pe strada Grapei din Ferentari, locuieşte de aproximativ 20 de ani într-o casă improvizată din cartoane şi scânduri vechi îmbibate în apă de ploaie şi praf. Cei din zonă spun că nu este un necunoscut, ci un bărbat cunoscut în Ferentari pentru cum a reuşit să treacă peste incendiul care i-a mistuit locuinţa şi s-o ia de la capăt, punând material peste material ca să-şi construiască un nou adăpost, chiar în locul în care era odată casă lui.

Bărbatul a avut o viaţă cât se poate de normală, povestesc vecinii de stradă, şi a lucrat multă vreme la o fabrică de pile. Uşor-uşor a început să aibă probleme cu soţia lui şi de atunci viaţa bărbatului avea să ia o întorsătură neaşteptată. Pe lângă problemele pe care le avea în familie, la un moment dat s-a izbit cu toată puterea de o încercare care urma să îi transforme pereţii casei în cartoane, iar tavanul într-o combinaţie de lemne pe care au fost aşezate cu grijă pietre grele. La fel ca necazurile care i-au mistuit existenţa zi de zi în ultimii 20 de ani. Un incendiu puternic i-a ars casa în care se afla agoniseala de-o viaţă, dar şi puterea de a-şi reabilita locuinţa distrusă de flăcări.

Container în loc de casă

Se obişnuise să trăiască din mila celor care îl cunoşteau. Din când în când vecinii de stradă îi aduceau o farfurie de mâncare şi îi mai ţineau de urât câteva minute. În restul timpului, nea Ion Negrilă stătea în locuinţa împrovizată din cartoane şi scânduri aşteptând să mai treacă încă o zi din viaţa lui. Apoi, a apărut o rază de speranţă. Mai mulţi tineri din Bucureşti s-au gândit să îi dea o mână de ajutor bătrânului şi să îi schimbe radical viaţa în momentul în care omul nici măcar nu putea să se mai gândească la minuni.
S-au mobilizat pe Facebook, povesteşte unul dintre tinerii care i-au dat o mână de ajutor bătrânului, şi au început să anunţe în strânga şi în dreapta că au nevoie de bani pentru a-l ajuta pe un bătrân să trăiască în condiţii decente. „La început nu am primit ajutor, dar la un moment dat, când începuse să ningă în Bucureşti, Laurenţiu Croială a pus pe Facebook nişte poze cu bătrânul şi a scris acolo că şi aici (n.r. în locuinţa bătrânului) urmează să ningă. Şi aşa au început oamenii să se mobilizeze şi să dea bani“, povesteşte un tânăr din Bucureşti implicat în campania organizată pe Facebook...citeste mai departe

Sursa:Adevarul
Data:23 noiembrie 2014

Niciun comentariu: