luni, 8 decembrie 2014

Statele Unite au lansat un nou model de democrație, care poate atinge orice punct de pe glob

Pofta pentru democrație a americanilor nu poate fi stăvilită. Pentru asta, la cererea Guvernului American, o cunoscută companie de democrație a construit un nou model care poate livra democrație aproape instant, în orice colț al globului pămânesc.
democratie-americana.jpg
„Multe țări din lume nu au democrație și jinduiesc după ea. Noul nostru model aduce democrație în două minute, direct la ține în țară”, a declarat un oficial american. Democrația americană este dotată cu un detector de petrol, specialiștii spunând că se manifestă mult mai bine în preajma acestei hidrocarburi.
Totuși, chiar și așa, există și voci care critică noul model de democrație. „La noi, în deșert, ba chiar și în zonele agricole, ne-a rămas foarte multă democrație nerăspândită. Dacă nu suntem atenți riscăm să dea copiii peste ea și să li se urce la cap”, a comentat Yusuf Ahmed, un lider arab pe care democrația l-a lăsat fără casă, doi frați și unul din copii.

Sursa:Times New Roman
Data:5 dec 2014

Niciun comentariu: