joi, 18 decembrie 2014

Taxă 0 pentru sanie, în Poiană


Iurie Darie & Florentina Mosora - POIANA SOARELUI de IulianCatalin2013

VIDEO:Dragoste la zero grade. Distributie Iurie Darie, Sebastian Papaiani. Regizat de Geo Saizescu.

Lucrările la pârtia de săniuş se vor finaliza la finele acestei săptămâni, iar o veste bună pentru iubitorii săniuşului este că nu vor trebui să plătească nici o taxă de utilizare, dacă vor veni cu săniuţe din plastic omologate
Până la finele acestei săptămâni, se va închide şantierul de la pârtia pentru săniuş din Poiana Braşov, unde lucrările au demarat la începutul acestei luni. În prezent, se mai lucrează doar la montarea plaselor de protecţie, investitorul privat amplasând chiar şi trotuarul rulant, care are aproape 100 de metri lungime şi o capacitate de 2.000 de persoane pe oră şi care va facilita accesul spre vârful derdeluşului. Pe suprafaţa de aproximativ 8.000 de mp a fost amenajată o pârtie şerpuită pentru tubing, care are pe suprafaţa ei un material de plastic special, ceea ce o va face utilizabilă nu doar pe timpul iernii, ci şi vara, au fost construite malurile de pământ pentru alte două piste de tubing drepte şi a fost netezit terenul pentru a se amenaja un traseu special pentru săniuţele clasice, dar şi zorbiung. Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, a precizat că în cazul în care nu va ninge în următoarea perioadă, investitorul care se ocupă de amenajarea derdeluşului are intenţia să monteze câteva instalaţii de producere a zăpezii artificiale.
O veste bună,  în special pentru copiii care vor să vină la săniuş în Poiană, este că investitorul nu va percepe nici o taxă pentru săniuş, însă singura condiţie pentru accesul gratuit pe pârtie este utilizarea unor săniuţe de plastice, omologate. În prezent, firma care va administra zona lucrează la stabilirea tarifelor pentru închirierea echipamentelor şi utilizarea pistelor de tubing, dar şi la conceperea unui regulament, astfel încât să nu existe riscul producerii unor incidente...citeste mai departe

Sursa:Buna Ziua Brasov
Data:17 decembrie 2014

Niciun comentariu: