miercuri, 7 ianuarie 2015

ANALIZĂ 2014, anul în care actorii au fost eclipsaţi de roboţi, reptile uriaşe sau maimuţe care ştiu să vorbească

ANALIZĂ 2014, anul în care actorii au fost eclipsaţi de roboţi, reptile uriaşe sau maimuţe care ştiu să vorbească
Maimuţele deţin rolurile centrale în pelicula „Planeta Maimuţelor: Revoluţie“ FOTO cinemagia.ro
 
Faptul că anul 2014 a reprezentat unul dintre cei mai slabi din ultimele două decenii în ceea ce priveşte încasările la box office poate fi explicat în parte prin ieşirea la rampă a unor personaje care au umbrit noţiunea de „star de cinema“. Astfel, în lumina reflectoarelor au stat eroi de benzi desenate, roboţi, dinozauri sau maimuţe care ştiu să vorbească, arată revista „Variety“ într-o analiză.
Marile staruri ale industriei cinematografice nu au strălucit la fel de puternic în anul 2014, aşa cum o făceau odinioară. A fost anul în care s-au remarcat Căpitanul America, Star Lord şi roboţi animaţi, precum şi reptile uriaşe sau maimuţe care ştiu să vorbească. Cei câţiva oameni care au împărţit marele ecran cu aceste minuni ale tehnicii efectelor speciale s-au dovedit a fi doar o cantitate neglijabilă.
Cu câteva excepţii, acele filme care depindeau în mare măsură de numele de deasupra titlului s-au împotmolit la box office, ridicând astfel semne de întrebare cu privire la valoarea unora dintre cei mai cunoscuţi artişti de la Hollywood care primesc sume fabuloase pentru prestaţiilor lor. Dacă definiţia unui „star de cinema“ înseamnă succes, contrar acesteia, Johnny Depp a picat testul cu rolul din „Transcendence: Viaţă după moarte“, Robert Downey Jr a apărat partea greşită în „The Judge/Judecătorul“, George Clooney a săvârşit o eroare cu „Monuments Men/Eroii Monumentelor“, Christian Bale s-a aventurat degeaba în „Exodus: Gods and Kings/Exodus: Zei şi regi“, iar Tom Cruise a ratat ţinta cu „Edge of Tomorrow: Prizonier în timp“.
Dezamăgirea de la box office i-a trimis pe mulţi dintre actorii în cauză cu gândul la francizele care i-au consacrat.
Astfel, Depp se va alătura echipajului continuării peliculei „Piraţii din Caraibe“, precum şi aventurilor din „Alice în Ţara Minunilor“, Downey Jr şi-a prelungit angajamentul faţă de Marvel, acesta urmând să continue rolul lui Tony Stark/Omul Oţel, iar Cruise va reveni în acest an în cea de-a cincea „Misiune Imposibilă“, arată „Variety“.
Actorii au avut mai mult succes cu polemicile din viaţa privată
Pe de altă parte, nici dincolo de marele ecran, vedetele Hollywood-ului nu au reuşit să impresioneze în vreun fel. Iar la acest declin au contribuit comunităţile online care, speculând orice gafă sau paşi greşiţi, au pus într-o lumină proastă activitatea fiecăruia...citeste mai departe

Sursa:Adevarul
Data:6 ianuarie 2015

Niciun comentariu: