vineri, 23 ianuarie 2015

Vila de protocol a lui Nicolae Ceauşescu de la Predeal şi alte două bijuterii arhitecturale sunt scoase la vânzare

Vila
de protocol a lui Nicolae Ceauşescu de la Predeal şi alte două bijuterii arhitecturale sunt
scoase la vânzare
Vila de Protocol a lui Nicolae Ceauşescu din Predeal. FOTOArtmark
 
Compania Artmark Historical Estate, specializată în vânzarea monumentelor istorice şi de artă, va scoate la vânzare mai multe clădiri emblematice, printre care şi vila de protocol a lui Nicolae Ceauşescu de la Predeal. Preţurile pentru comorile arhitecturale vor fi făcute publice în 28 ianuarie, la lansarea oficială a portofoliului companiei.
 Vila de la Predeal a fost construită încă din 1927 şi a devinit  în anii ´50 prima reşedinţă din Predeal a lui Nicolae Ceauşescu, încă de pe vremea când era ministru adjunct al Ministerului Apărării Naţionale şi şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei. Zona în care este amplasată vila este cea a locuinţelor de protocol, în apropiere aflându-se şi vila de protocol folosită de fostul şef al statului, Traian Băsescu.
Casa are o suprafaţă de 256 de mp, dar şi un teren de 1350 de metri pătraţi şi a purtat numele de Vila Vânătorul. Vila a fost în stare excelentă până în 1990, dar odată cu prăbuşirea regimului communist a rămas în paragină.            
[cititi articolul complet în Adevarul]

Niciun comentariu: