marți, 10 februarie 2015

Următoarea ţintă a lui Vladimir Putin: Mariupol, oraşul-port ucrainean de o importanţă strategică uriaşă



Adevarul [9/02/2015]

Liderii europeni încearcă să negocieze o soluţie politică la conflictul dintre Rusia şi Ucraina, care se desfăşoară, în mare parte, pe frontul estic ucrainean, în regiunea Doneţk şi Lugansk. Însă, Mariupol, oraşul-port ucrainean care stă între Rusia şi Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în martie 2014, trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău.
„Unde sunt sirenele? Am solicitat cinci sirene, dar văd că doar două sunt disponibile“, striga primarul oraşului-port ucrainean Mariupol, la o întâlnire de urgenţă ce a avut loc duminică, notează „The Daily Beast“ într-un reportaj despre pregătirile cetăţenilor din Mariupol în faţa avansului trupelor ruseşti şi separatiste.
 
Oraşul este sub asediu, confruntându-se cu ceea ce ar putea reprezenta cea mai mare bătălie din conflictul ucrainean. Primarul Iuri Hotlubei“ încearcă cu disperare să pună cap la cap operaţiuni de apărare civilă pentru a salva cât mai mulţi din cei 460.000 de locuitori. „Vă rog să căutaţi mai multe sirene prin jurul fabricilor care nu mai funcţionează. Trebuie să ne punem la punct sistemul de urgenţă“, spunea primarul la întâlnire.
 

„Fortăreaţă indestructibilă“

 
Hotublei a deschis întrunirea de la primărie prin anunţul că a avut loc un alt atac al forţelor rebele susţinute de ruşi. Duminică dimineaţa, un obuz a lovit terasa unei case din satul Gnutovo, aflat la periferia oraşului Mariupol. Bombardamentul l-a ucis pe Alexander Kolanda, 54 de ani. Primarul a solicitat un moment de reculegere în memoria sa. Au existat multe de acest fel, scriu jurnaliştii „Daily Beast“.
 
Primarul şi-a descris oraşul jurnaliştilor „Daily Beast“ ca fiind „o fortăreaţă indestructibilă“, cu mii de forţe ucrainene care şi-au stabilit baza la aeroportul din Mariupol şi cu puncte de control pe fiecare drum ce intră în oraş. 
 
Din nefericire, aceste puncte de control n-au putut opri artileria. Pe 24 ianuarie, obuzele au ucis şi rănit peste 100 de persoane, distrugând şi 75 de blocuri, 243 de case şi lovind 3 şcoli şi 2 grădiniţe. Dintre cei peste 30 de oameni ucişi în ultimele două săptămâni, 9 au fost copii.           
[cititi articolul complet în Adevarul]

Niciun comentariu: