marți, 24 martie 2015

Un avion de pasageri al companiei Germanwings s-a prăbuşit în Franţa. Nu există supravieţuitori. Aeronava avea 148 de oameni la bord

Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings, care circula de la Barcelona către Dusseldorf şi avea 148 de persoane la bord, s-a prăbuşit marţi în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, relatează presa franceză. Avionul aparţine companiei germane Germanwings, filiala low-cost a companiei aeriene Lufthansa.
Un avion de pasageri al companiei Germanwings s-a prăbuşit în Franţa (Imagine: Wikipedia)

Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) şi jandarmeria franceză au confirmat că un Airbus A320 s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, scrie Le Figaro în ediţia electronică.
14:50 - Preşedintele francez Francois Hollande a spus că se crede că victimele accidentului sunt spanioli, germani şi turci. Hollande a declarat că locul prăbuşirii aeronavei este greu accesibil, iar echipele de căutare şi salvare fac tot posibilul să ajungă la epavă, informează France 24.
14:40 - Secretarul de stat francez pentru Transporturi, Alain Vidalies, a declarat că "nu există nici un supravieţuitor" în urma prăbuşirii avionului companiei Germanwings.
...citeste mai departe

Sursa:Mediafax

Data:24 martie 2015

Niciun comentariu: