luni, 27 aprilie 2015

Capodopere ale literaturii universale:"Batranul si marea" de Ernest Hemingway




Bătrânul și marea (în engleză The Old Man and the Sea) este un roman scris de Ernest Hemingway, pentru care a primit în 1953 Premiul Pulitzer.
Această nuvelă (considerată de unii critici un scurt roman), ultima operă cu adevărat importantă a lui Hemingway, reprezintă încununarea creației scriitorului atât prin sensurile ei profund umane, cât și prin măreția sobră a mijloacelor de expresie.

Bătrânul Santiago, pescar sărac dintr-un sat de pe coasta Cubei, se pregătește să iasă din nou in larg, la pescuit, după aproape trei luni de trudă zadarnică.

 Cititorul este introdus direct in subiect: “Singur într-o barcă pescuia bătrânul pe Gulf-Stream și trecuseră optzeci si patru de zile fără să-i cadă vreun pește. In primele patruzeci de zile îi ținuse tovărașie un băiat. Dar când s-a împlinit sorocul acesta și pește tot n-au prins părinții i-au spus băiatului, fără doar și poate, bătrânul e un salao, adică un om mai ocolit de noroc nici că se mai afla și, la porunca lor, băiatul a trecut pe altă barcă ce din prima săptămână a prins trei pești mari.”

In cea de-a optzeci si cincea zi se prinde in undița bătrânului un marlin, un pește spadă uriaș. Două zile si două nopți durează lupta îndârjită dintre om si pește care trage barca după el în larg.

 În sfârșit răpus, marlinul este prea mare ca să poată fi ridicat la bord si Santiago îl leagă de barcă lăsându-l în apă, dar, pe drumul de întoarcere, rechinii îl devorează cu toată împotrivirea disperată a batranului, care revine la tarm epuizat si aducand cu el doar scheletul peștelui.

 Această povestire aparent simplă reprezintă in realitate o adevarată parabolă a condiției umane, a invincibilitații omului.
Fiind pescar, Santiago nu exercită o profesiune oarecare, ci îndeplinește un destin, un dat tot atât de inevitabil ca și acela de a fi om : “Poate că n-ar fi trebuit să fiu pescar! Il străfulgeră un gând. Dar pentru asta am fost facut.”

Lupta cu peștele simbolizează bătălia omului cu existența, încordare surdă (ca atunci când bătrânul strânge în mâinile rănite frânghia de care trage din răsputeri uriașul venit din adâncuri), înfruntarea pe față (ca la uciderea marlinului sau la lupta cu rechinii), iar rarele momente de destindere înseamnă mai ales efort cotidian, bucuria, victoria si măreția înfrângerii.

 Impulsul îl constituie câștigarea traiului de zi cu zi, dar lupta ajunge să semnifice, dincolo de satisfacerea necesitaților materiale, dorința omului de a-și afirma propria valoare, ca justificare a existenței.
 Dar bucuria afirmării, a triumfului este repede urmată de pierderea a ceea ce a fost dobândit cu trudă si suferință : “Era prea frumos ca să dăinuie” – este gândul bătrânului la atacul rechinilor. Iar când își pune singur intrebarea: “Și ce te-a înfrânt?”, răspunsul este: “Nimic. [...] Am ieșit prea în larg!”,...citeste mai departe

Sursa:Wikipedia

Niciun comentariu: