duminică, 31 mai 2015

Moscova confirmă că a trimis lista neagră partenerilor săi din UE şi îi acuză de show politic

Moscova confirmă că a trimis statelor membre UE o listă cu persoane cărora le-a interzis pătrunderea în Rusia, dar afirmă că ar prefera să se abţină de la comentarii cu privire la personalităţi, a declarat sâmbătă un oficial de rang înalt de la Ministerul rus de Externe, relatează Tass online.


Moscova confirmă că a trimis lista neagră partenerilor săi din UE şi îi acuză de show politic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Am dori să ne abţinem de la comentarii cu privire la numele persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea în Federaţia rusă, deşi (numele lor) au apărut în unele publicaţii", a declarat oficialul - al cărui nume nu este precizat de către agenţia rusă de stat - pentru presă. "În acelaşi timp, confirmăm că liste similare au fost înmânate partenerilor europeni", a adăugat el.
Moscova le-a recomandat de mult emisarilor statelor care au impus sancţiuni Federaţiei ruse să se adreseze birourilor consulare ruseşti înainte de vizite, pentru a afla dacă au interdicţia de a intra în ţară, a declarat el.
"Însă partenerii noştri au preferat să nu facă acest lucru şi au solicitat să fie notificaţi pe canale diplomatice", a precizat oficialul. "În această idee le-au fost trimisele listele", a adăugat el.
Listele "au fost înmânate partenerilor noştri europeni ca un gest de încredere, iar publicarea lor poate apăsa conştiinţa părţilor corespondente", a apreciat el.
"Doar un lucru rămâne neclar: au dorit colegii noştri europeni aceste liste pentru a minimaliza inconvenientele «persoanelor interzise» sau să pună în scenă alt show politic?", a adăugat el.
 citeşte tot

Sursa:Mediafax
Data:31 mai 2015

Niciun comentariu: