luni, 22 iunie 2015

Hackerii au blocat la sol 1.400 de pasageri ai companiei aeriene poloneze LOT

Aproximativ 1.400 de pasageri ai companiei aeriene poloneze LOT au fost blocaţi la sol pe aeroportul Chopin din Varşovia, duminică, după ce hackerii au atacat sistemul de computere al companiei, folosit pentru planificarea zborurilor, relatează Reuters, în pagina electronică.


Hackerii au blocat la sol 1.400 de pasageri ai companiei aeriene poloneze LOT (Imagine: AP/Mediafax Foto)
 
Sistemul de computere a fost spart în cursul după-amiezii şi reparat după aproximativ cinci ore, timp în care zece zboruri naţionale şi internaţionale ale LOT au fost anulate şi mai mult de zece au avut întârzieri, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei poloneze, Adrian Kubicki.
LOT s-a ocupat duminică seara de pasageri şi unii dintre ei s-au putut îmbarca pentru a ajunge la destinaţie. Compania a declarat că le-a oferit camere la hotel celor care au fost nevoiţi să rămână peste noapte.
În niciun moment nu a fost însă compromisă siguranţa, a declarat Kubicki, iar zborurile cu destinaţia Varşovia au putut ateriza fără probleme. Niciun alt aeroport nu a fost afectat, a adăugat el...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:22 iunie 2015

Niciun comentariu: