luni, 30 noiembrie 2015

Agenda LiterNet:Superstarurile lui Andy Warhol

Brandul Warhol - o politică nediscriminatoare

Lumea artistică şi culturală newyorkeză a anilor '60 a fost marcată de evenimentele din The Silver Factory, a lui Andy Warhol. Acest spaţiu de la etajul al cincilea al unei clădiri din Manhattan găzduia artişti în căutarea celebrităţii, personalităţi ale elitei culturale, dar şi hoinari; uşile erau deschise pentru aproape oricine ar fi vrut să pătrundă în această lume. Warhol a creat aici un mediu boem şi excentric, populat în special de travestiţi, drogaţi, fotomodele şi staruri porno, unde kitschul şi banalitatea erau încurajate. Aceste aspecte ale unei existenţe destrăbălate sau pur şi simplu nonşalante, fără prea mari griji şi preocupări, se întâlnesc şi în opera artistului. Atmosfera de petrecere perpetuă era însoţită însă de o muncă la fel de susţinută în Factory. Ciudaţii şi personajele de la marginea societăţii de care Warhol s-a înconjurat erau subiectul observaţiei artistului şi protagoniştii filmelor sale.



Tot în studioul din East 47th Street, Warhol a creat lucrările plastice care l-au făcut celebru; multe din aceste lucrări erau realizate serigrafic, dintre cele mai cunoscute fiind portretul lui Marilyn Monroe sau conservele cu supă de roşii Campbell; tehnica sa de imprimare îi permitea să reproducă aceeaşi imagine, la care să alterneze culorile. Pentru producerea în masă a picturilor sale, Warhol folosea asistenţi. Artistul declara într-un interviu: "Factory este cel mai potrivit nume. O fabrică este locul în care construieşti lucruri. Aici fac sau construiesc munca mea. În arta mea, pictatul manual ar lua prea mult timp şi oricum, asta nu mai este conform timpurilor în care trăim. Este vremea mijloacelor mecanice şi folosindu-mă de acestea pot crea mai multă artă, pentru mai mulţi oameni. Arta ar trebui să fie pentru oricine". Preocuparea pentru mecanizarea operei de artă se face simţită şi în filmele lui Warhol. Cel mai extrem experiment al său în acest sens este constituit de Empire (1964), unde, timp de opt ore, apare filmat zgârie-norul new-yorkez, fără să se schimbe câtuşi de puţin perspectiva din care este privit şi supravegheat în mod continuu, cu pauze doar pentru încărcarea peliculei în aparat. Artistul afirma "Dacă vrei să ştii totul despre Andy Warhol, uită-te doar la suprafaţa picturilor şi filmelor mele şi acolo mă vei găsi".

Egalitatea pe care o susţinea în alegerea reprezentării unui subiect sau a altuia şi munca colectivă de la Factory, asupra căreia veghea, fac din Warhol un brand. El mărturisea chiar că s-a întâmplat ca în unele cazuri asistenţii săi să vină şi cu ideea, nu numai cu ajutorul la execuţia unor opere; semnătura lui Warhol pe o lucrare la care nu contribuise cu nimic ridica imens preţul acesteia. Faptul că filme ale lui Paul Morrissey ca Flesh (1968) , Trash (1970) sau Heat (1972) sunt larg ştiute ca fiind ale lui Warhol este o consecinţă a aceloraşi raţiuni comerciale: numele său apare pe generic pentru a gira succesul. Însă, în ciuda unor asemănări în ceea ce priveşte lumea prezentată de filmele celor doi, deosebirile dintre autori sunt mari: filmele lui Morrissey sunt mai convenţionale, folosesc tiparele formale ale cinema-ului mainstream.


Star-sistemul în Factory de Warhol

În filmele sale, Andy Warhol nu folosea actori profesionişti; îşi alegea interpreţii din rândurile celor care îi populau studioul: o bandă de ciudaţi cu predispoziţie spre acte de exhibiţionism şi cu o doză mare de prost-gust. "Superstarurile" nu erau plătite pentru apariţia în filme - exista o relaţie simbiotică între ei şi maestru: Warhol profita de pe urma dezinhibării lor, iar aceştia îşi câştigau faima afişându-se pe lângă artist...citeste mai departe

Sursa:Agenda LiterNet

Niciun comentariu: