marți, 10 noiembrie 2015

Scena preferata:The Legend Of 1900 Duel Scene



Încărcat pe 4 iul. 2011
Tim Roth Piano Cigarette

LEGEND OF 1900 (Italia, 1998) -  2h
Titlu original: La Leggenda del Pianista sull'Oceano
 
Abandonat pe un vas de croazieră, un bebeluş este botezat "1900" de un fochist şi crescut de acesta fără a-l coborî vreodată pe ţărm şi a-l înregistra. Oficial, nu se născuse şi nu aparţinea niciunei ţări. Copilul dovedeşte un talent nativ la muzică, devenind pianistul orchestrei de la bord. Se împrieteneşte cu trompetistul Max, de la care aflăm noi povestea incredibilă a lui "1900", pianistul care uimeşte pasagerii prin virtuozitatea şi creativitatea sa muzicală. În final, "1900" îşi găseşte sfârşitul odată cu nava aruncată în aer, ea fiind căminul pe care nu l-a putut părăsi nici măcar în numele iubirii. Filmul conţine multe secvenţe memorabile, deseori umoristice, în mijlocul cărora stă MUZICA (de jazz) şi PIANUL. Coloana sonoră este foarte bună, aparţinând celebrului Ennio Morricone. Scenariul se bazează pe un monolog pentru teatru, "Novecento", scris de Alessandro Baricco.
Regizorul Giuseppe Tornatore, în filmul "Legenda pianistului de pe ocean" ne descrie un univers închis (vasul transatlantic), care reproduce viaţa în diversitatea ei, dar în mod mecanic şi foarte limitat, chiar ridicol. Este tipul de univers spre care tind mulţi oameni, căci promite predictibilitate şi confort psihologic, deşi în paralel cu multă monotonie şi lipsă de libertate reală. In extremis, poate fi considerat o alegorie despre posibilităţile mentalului (inteligenţa, rafinamentul, inventivitatea, capacitatea de analiză) precum şi limitele şi deviaţiile acestuia. Existenţa pianistului este de fapt vieţuirea noastră egotică, lipsită de mister, cramponată în fixitatea gândurilor. Chiar şi straniul nume al pianistului, numărul "1900", ne indică viaţa lipsită de celebrare, de deschidere către transcendenţă.
Oraşul, imens în comparaţie cu vaporul, imposibil de cunoscut şi de înţeles în întregime, infinit mai bogat în posibilităţi, deschis, oferind o libertate totală, reprezintă nemărginirea, viaţa de dincolo de tipare, viaţa în toată creativitatea ei fără sfârşit. În monologul său final, "1900" exprimă angoase de filosofie existenţialistă, în care libertatea pare a fi o povară, lipsind curajul de a te avânta în necunoscut şi mai ales lipsind credinţa într-o predestinare atent supervizată de Dumnezeu:
1900 [explaining why he didn't leave the ship and never will be]: "All that city... You just couldn't see an end to it. The end! Please, could you show me where it ends? It was all very fine on that gangway and I was grand, too, in my overcoat. I cut quite a figure and I had no doubts about getting off. Guaranteed. That wasn't a problem. It wasn't what I saw that stopped me, Max. It was what I didn't see. Can you understand that? What I didn't see. In all that sprawling city, there was everything except an end...citeste mai departe

Sursa:spiritus.ro

Niciun comentariu: