joi, 24 decembrie 2015

Romania Libera :Unde a dispărut bricul Mircea

 
O machetă de ciocolată a celebrului velier românesc a călătorit peste ocean, apoi i s-a pierdut urma. „România liberă“ a aflat ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani cu replica dulce a navei-școală.
Celebra navă-școală a Marinei Militare se pregătea, în anul 2004, de al doilea său voiaj trans­altantic. Călătorea spre Baltimore, Statele Unite ale Americii, iar pentru a marca momentul, dar și pentru a le trimite americanilor un cadou, maestrul în arta culinară Silvian Miron a avut ideea să construiască o replică de ciocolată a bricului Mircea. Opera­țiu­nea a fost mai complicată decât pare din fraza anterioară.
“Am lucrat alături de patru persoane, timp de circa două luni și jumătate la machetă”, ne-a povestit maestrul. Evident nu zi și noapte, dar s-au adunat, totuși, două luni și jumătate. Și nu s-a lucrat după ureche. Silvian Miron a cerut schițele bricului, care se aflau la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, le-a obținut și s-a apucat de muncă. A fost extrem de atent la detalii. La final, a ieșit o adevărată operă de artă. Maestrul nu o spune direct, nu folosește aceste cuvinte când îl întrebi, dar se simte din pasiunea cu care vorbește despre bricul Mircea de ciocolată.
 
Am fost curios să aflăm ce s-a întâmplat cu a sa capodoperă. Cofetarul nu știa nimic sigur de soarta machetei, iar povestea nu a mai spus-o nici unui alt jurnalist până acum. Am decis, așadar, să mergem pe urmele bricului dulce. Cum velierul aparține Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, i-am căutat pe reprezen­tanții acesteia și așa am aflat că omul care cunoaște cel mai bine aventura bricului de ciocolată este Mihai Geantău, șef de echipaj pe adevăratul velier Mircea. Bricul de metal, dacă putem spune așa. De fapt, Mihai Geantău este unul dintre cei care a navigat cel mai mult pe nava școală, unde a ajuns după terminarea facultății, și de pe care a plecat abia la pensie. O viață de om pe mare. Deși trecuse mult timp, șeful de echipă și-a amintit imediat despre ce este vorba. Nu avea cum altfel, deoarece a fost unul dintre cele mai inedite cadouri pe care le-a oferit oaspeților pe care i-a vizitat.
Primul lucru la care s-a gândit când a văzut bricul de ciocolată a fost ”cum îl vom transporta întreg până în Baltimore”. “Era pus pe o bucată de oglindă. L-am așezat pe podea, în cambuză, am încercat să-l amarăm într-un fel”, ne-a povestit Mircea Geantău.

 Nu au plecat însă bine din Europa și au început problemele. “Bricul a trecut prin cea mai mare furtună pe care am întâlnit-o eu în viața mea”, mărturisește marinarul. Timp de cinci zile, echipajul s-a luptat cu o vreme teribilă. “Nu reușeam să înaintăm deloc. Am mai trecut prin furtuni mari, de două, de trei zile, dar nu prin una de cinci”, își aduce aminte Mihai Geantău. Garda de Coastă s-a oferit să îi remorcheze la mal, dar au rezistat eroic. Numai bricul de ciocolată a avut de suferit. După cinci zile, vremea și-a revenit, dar macheta a ieșit ușor șifonată din această luptă. Suferise avarii importante.

Trebuie să spunem însă că cea mai puternică furtună prin care a trecut bricul a fost pe 25 noiembrie 1965, la traversarea Golfului Biscaya. Din cauza valurilor puternice și vântului care depășea 120 km/oră, remorca s-a rupt, iar Mircea a rămas singur în infern. Remorcherele trimise să îl ajute au fost duse departe în larg. Nava începuse să ia apă. Abia pe 28 noiembrie, nava a fost luată la remorcă și a ajuns în portul francez Brest.
De la navomodelism la ­ciocolată
Mihai Geantău a fost pasionat de navomodelism. Dacă nu s-ar fi urcat pe bric, probabil că și-ar fi dedicat viața acestei pasiuni. Tocmai experiența sa în modelism l-a ajutat să repare pagubele aduse bricului de ciocolată. S-a folosit de lucrurile pe care le-a găsit în cambuză. După circa o lună, ambele nave, și cea de metal, și cea de ciocolată au ajuns cu bine în Baltimore, SUA.

Și aici vine punctul culminant al poveștii. Maestru cofertar Silvian Miron nu a mai știut, timp zece ani, despre soarte machetei sale de ciocolată. Noi aflasem din alte surse că s-ar fi întors din România. Dar Mihai Geantău are adevărul. ”După ce l-am reparat, l-am prezentat la recepția care a fost dată în Baltimore”, ne-a povestit șeful de echipaj în exclusivitate. Cu o ușoară urmă de regret în glas, marinarul a recunoscut că macheta a fost servită, ca un tort (ceea ce de fapt și era) de către români și americani, în Baltimore. “A fost cel mai inedit cadou pe care noi, cei de pe bricul Mircea, l-am dus vreodată”, încheie nostalgic Mihai Geantău.

De trei ori peste ocean
Bricul „Mircea“, cel adevărat, a traversat oceanul de trei ori: în 1976, în 2004 și în 2009. În 2004 a participat la competiție ”Tall Ships Challenge”. Plecarea s-a dat pe 19 aprilie, din portul Constanța. Pe 30 septembrie a ajuns în Cagliari, iar pe 12 mai în Las Palmas. Aici a prins furtuna despre care scriam. A urmat un marș de 24 de zile până în Hamilton, Bermuda, apoi Charleston și Baltimore. A ajuns apoi în Halifax, Sydney, Brest, Cadiz, La Valetta și înapoi în Constanța. În total 160 de zile, din care 117 în marș, timp în care a parcurs 14.847 mile marine. Căpitan a fost comandorul Dinu Sorin Pamparău-Sălăvăstru.

Sursa:Romania Libera

Niciun comentariu: