marți, 1 martie 2016

ANALIZĂ: Armistiţiul din Siria, fragilizat de atacuri asupra unor zone aflate sub controlul opoziţiei

Ţările care susţin procesul de pace în Siria s-au reunit luni la Geneva şi au făcut bilanţul armistiţiului care a intrat în vigoare în weekend şi care a fost deja fragilizat, potrivit unor informaţii, de atacuri asupra unor zone aflate sub controlul opoziţiei moderate, relatează Reuters online.

ARMISTIŢIUL din Siria, fragilizat de atacuri asupra unor zone aflate sub controlul opoziţiei (Imagini: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
 
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a apreciat că acordul negociat de către Statele Unite şi Rusia este respectat per ansamblu, în pofida unor încălcări pe care le-au examinat membrii unui grup de lucru ("task force") creat în cadrul Grupului Internaţional de Susţinere a Siriei (GISS) în vederea monitorizării.
"În mare, încetarea ostilităţilor este respectată, în pofida unor incidente. Însă această «task force» şi toate statele membre GISS veghează că astfel incidente să nu mai aibă loc şi să acţioneze totodată astfel încât armistiţiul să continue", a declarat Ban Ki-moon înaintea primei reuniuni a acestui grup de după intrarea în vigoare a armistiţiului.
[cititi articolul complet în Mediafax]

Sursa:Mediafax [1/03/2016]

Niciun comentariu: