miercuri, 29 iunie 2016

Două lucrări ale lui Adrian Ghenie au fost vândute cu 2,53 milioane lire sterline

 
Acum câteva minute s-a încheiat o nouă sesiune de licitaţie la bine cunoscuta casă de licitaţii londoneză „Sotheby’s”. În această seară  de 28 iunie au fost oferite iubitorilor şi colecţionarilor de artă contemporană nu mai puţin de 47 de lucrări, printre care şi două aparţinând pictorului român Adrian Ghenie, care s-au vândut cu  2,53 milioane lire, adică peste 3 milioane euro.
Este vorba de „HOUNTED” (Vânat), un ulei pe pânză de 203 cm* 171 cm, estimat între 40000-600000 de lire sterline şi de „SELF PORTRAIT AS A MONKEY” ( Autoportret ca maimuţă), un ulei pe pânză de mai mici dimensiuni, decât ne-a obişnuit artistul,( 81.5 * 59 cm),  evaluat la 1500-200000 GBP. ambele aparţinând, conform sothebys.com, unui important colecţionar european.
Evenimentul care trebuia să înceapă la orele 19.00 (21.00 ora Bucureştiului) a început cu o întârziere de aproape un sfert de oră.
Răsfoind catalogul acestei sesiuni am remarcat că autoportretul lui Alexandru Ghenie era plasat al treilea, după lucrarea lui JOSEF ALBERS,  „STUDY FOR HOMAGE TO THE SQUARE: SIGNAL  şi cea neintitulată a artistului MARK GROTJAHN, descrisă (CREAMSICLE 864).
Licitaţia se derula cu repeziciune, primul tablou a obţinut aproape dublul valorii estimate, dar s-a trecut repede la lucrări  pentru care s-a oferit cât ai clipi sume de peste 1 milion de lire sterline, aproape atingând suma maximă estimată.
După 10 minute de licitaţie se ajunsese la lucrarea cu numărul 5, iar ofertele veneau din sală şi de la telefoanele agenţilor.
Lucrarea din 1966 a lui JOSEF ALBERS, „STUDY FOR HOMAGE TO THE SQUARE: SIGNAL” a depăşit cu repeziciune   120000 lire sterline, suma maximă estimată iniţială, iar pentru BARBE DE LUMIÈRE DES AVEUGLÉS a lui JEAN DUBUFFET licitaţia a trecut ritmic de 2 milioane, ajungându-se la suma de adjudecare de 3,173,000 lire sterline.
Adrian Ghenie
În mai puţin de o jumătate de minut se oferise 1 milion de lire pentru prima lucrare a lui Adrian Ghenie, „Hounted”. După un minut, suma oferită deja era dublul celei maxime estimate iniţial, lucrarea fiind achiziţionată pentru 1,865,000 lire.
Pe site-ul casei de licitaţii lucrarea „Vânat” a lui Adrian Ghenie era deosebit de apreciată.
„Având în vedere congruența emblematică conținutului cu titlul , The Hunted evocă exodul în masă al criminalilor de război naziști după căderea celui de al treilea Reich , dintre care mulți au fugit în America de Sud în secret prin  " ratlines " cărările şobolanilor pentru a scăpa de arest. Cu toate că unii au fost capturaţi ( inclusiv Adolf Eichmann și notoriul comandant al lagărului de concentrare Franz Stangl ) ,  puțini au fost judecaţi și mulți au evadat, trăind ultima parte a vieţii lor în relativă impunitate. Într-adevăr , după ce au fost vânaţi ani de zile, figuri cum ar fi Dr. Josef Mengele – infamul medic  de la Auschwitz și - a murit fără a trece prin Curtea Penală Internațională. Odată cu trecerea anilor, inevitabil, și îmbătrânirea susţinătorilor  nazişti, această  vânătoare  a ajuns aproape la capătul ei”.























Autoportretul ca maimuţă a fost vândut pentru 665,000 lire sterline.
"Un hibrid fantastic între om și animal, lucrarea „Autoportret ca o maimuță” a lui  Adrian Ghenie oferă o perspectivă puternică asupra percepției de sine a artistului, cu referire specială la una dintre influenţele cheie ale viziunii sale : teoria evolutivă a lui Charles Darwin și efectul ei ambiguu de-a lungul istoriei” apreciau specialiştii casei de licitaţii londoneze.
Tot în acestă seară, lucrarea SHIFT, aparţinând artistei Jenny Saville, un ulei pe pânză din 1970, evaluat iniţial pentru 1,500,000 — 2,000,000  GBP, a fost vândut pentru aproape 7 milioane de lire sterline.

Sursa:ClujManifest
Data:28 iunie 2016

Niciun comentariu: