duminică, 25 septembrie 2016

Homo sapiens, în sudul Tunisiei acum aproape 100.000 de ani


Obiecte ce atestă prezenţa omului modern, Homo sapiens, în sudul actual al Tunisiei în urmă cu aproape 100.000 de ani au fost descoperite de cercetători tunisieni şi britanici, informează France Presse.
 Această descoperire ar putea ajuta să se înţeleagă mai bine mobilitatea lui Homo Sapiens, apărut în urmă cu 200.000 de ani în Africa de Est şi care s-ar fi aventurat dincolo de acest continent cu aproximativ 65.000 de ani înaintea erei noastre, potrivit estimărilor ştiinţifice general acceptate.

Efectuate în decurs de un an şi jumătate în apropiere de Tozeur, la marginea sud-vestului tunisian, săpăturile au identificat un sit "promiţător" de 6.000 m2, a declarat pentru AFP Nabil Guesmi, responsabil al proiectului alături de Institutul Tunisian al Patrimoniului (INP) şi cercetători de la Oxford.
"Am găsit oase care indică prezenţa unei faune tipice de savană (rinoceri, zebre...) şi, prin urmare, de apă dulce", spune Guesmi, profesor cercetător la Universitatea din Sousse (est).
Au mai fost descoperite şi alte unelte, între care unelte din silex, în general utilizate pentru vânătoare de către omul modern şi care "atestă prezenţa Homo sapiens", a adăugat cercetătorul tunisian...citeste mai departe

Sursa:Monitorul de Galati

Data:23 septembrie 2016

Niciun comentariu: