marți, 6 septembrie 2016

Uzbekistan: Vladimir Putin, în vizită la Samarkand, pentru a se reculege la mormântul președintelui Islam Karimov

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a sosit marți la Samarkand, oraș în sud-vestul Uzbekistanului, pentru a se reculege la mormântul președintelui Islam Karimov, la ale cărui funeralii nu a putut asista din cauza agendei sale aglomerate, informează EFE, Reuters și AFP, care amintesc că Rusia a fost reprezentată la funeralii de către premierul Dmitri Medvedev.

 
Așezat în genunchi, șeful statului rus a depus flori pe mormânt, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă. Președintele rus era însoțit de premierul uzbec Șavkat Mirzioiev, cel care a organizat funeraliile lui Karimov, decedat vinerea trecută la vârsta de 78 de ani în urma unei hemoragii cerebrale. Putin s-a întâlnit și cu văduva și cu mezina lui Karimov.
Șavkat Mirzioiev, considerat cel mai probabil succesor al lui Karimov, i-a spus lui Putin că Uzbekistanul este dornic să mențină și să dezvolte relațiile strategice cu Moscova. 'Vizita dumneavoastră de astăzi spune multe și suntem foarte recunoscători', i-a spus Mirzioiev lui Putin, potrivit imaginilor difuzate de postul rus Rossia-24. 'Relațiile noastre de politică externă cu Federația Rusă sunt cele ale unui parteneriat strategic și vom continua să dezvoltăm această punte pe care ați construit-o împreună cu Islam Abduganievici (Karimov) de-a lungul atâtor ani, nu pentru a o rupe, ci pentru a o consolida și mai mult', a continuat șeful executivului uzbec.
Liderul de la Kremlin a sosit la Samarkand, orașul natal al defunctului președinte uzbec, direct din China, unde a participat la summitul G20. Vizita are 'un caracter privat', 'președintele vrea să-și exprime condoleanțele', a declarat luni Iuri Ușakov, un consilier al Kremlinului.

Dispariția lui Karimov 'este o mare pierdere pentru Uzbekistan', a declarat luni președintele rus în fața unui grup de ziariști, în Hangzhou (China), orașul în care s-a desfășurat summitul G20. 'Trebuie să vă spun că pe plan uman aveam (cu Karimov) o relație foarte bună. El, fiind mai în vârstă decât mine, îmi spunea întotdeauna pe numele mic și mă tutuia', a adăugat șeful statului rus.
AGERPRES/(AS — editor: Gabriela Ionescu)

Sursa:AGERPRES
Data:6 septembrie 2016

Niciun comentariu: