vineri, 15 decembrie 2017

De pe blog.15. dec. 2013 Atenţie, călători! Noul mers al trenurilor intră în vigoare duminică. Ce va fi diferit în 2014, pe lângă trenuri zilnice spre Viena şi Budapesta




Noul mers al trenurilor de Călători intră în vigoare duminică, până în 13 decembrie 2014 urmând să fie puse în circulaţie, zilnic, 1.169 de trenuri, cu aproximativ 200 mai puţine decât în planul de mers 2012 - 2013.
În traficul intern, CFR Călători va asigura şi în 2014 serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora. Totodată, se va menţine mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare permit acest lucru şi unde traficul de călători plătitori este cu preponderenţă de navetă, respectiv Bucureşti Nord - Piteşti - Craiova prin Roşiori Nord, Bucureşti Nord - Ploieşti şi Constanţa - Mangalia (în sezonul estival), arată CFR Călători, într-un comunicat de presă.
Pentru a ajunge în zonele turistice, cum sunt Valea Prahovei şi Vatra Dornei, pasagerii vor avea în continuare la dispoziţie un număr suficient de trenuri, în funcţie de sezon şi de trafic, a precizat sursa citată.
 citeşte tot

Niciun comentariu: