marți, 31 iulie 2018

TURUL FRANȚEI. Cine este "invizibilul" Geraint Thomas, câștigătorul Turului Franței: bere, modestie și muncă multă

 
Duminica, 29 Iulie
Bere, modestie și 22 de ani de muncă. Cine este Geraint Thomas, câștigătorul Turului Franței pe care jurnaliștii îl încurcau cu un mecanic.
 
"E ca într-un vârtej". Acestea au fost primele cuvinte în fața sutele de microfoane ale jurnaliștilor, după ultima etapă a Turului.
 
Subțirel și cu perciuni lungi, un fel de Liam Gallagher tânăr și lipsit de propria afectare, galezul Geraint Thomas, 32 de ani, a reușit ceea ce în urmă cu doi ani părea oarecum imposibil: s-a transformat dintr-un rutier bunișor în cursele clasice și pe velodrom într-un câștigător de Mare Tur.
A fost huiduit, scuipat și analizat cu ironie de adversari, chiar tras de mână de un huligan de pe margine, dar și-a menținut mereu seninătatea, după care și-a adjudecat cel mai prețios trofeu din carieră. Iar misiunea nu a fost deloc ușoară...citeste mai departe

Sursa:gsp.ro
Data:29 iulie 2018

Atac asupra unui grup de turişti străini pe biciclete, în Tadjikistan. 4 morţi şi 2 răniţi


Posibil atac terorist în sudul Tadjikistanului, unde patru turişti care se plimbau cu bicicletele au fost ucişi de o maşină care a intrat în plin în ei.
Cei patru ciclişti străini - provenind din SUA, Elveţia şi Olanda - care au fost ucişi duminică, după ce o maşină a intrat într-un grup de şapte persoane pe biciclete în sudul Tadjikistanului, au fost victimele unui atac al unor bărbaţi înarmaţi, nefiind vorba de un simplu accident, au apreciat luni autorităţile din această republică ex-sovietică din Asia Centrală, informează AFP, Reuters şi TASS.
‘Noi examinăm toate pistele’, a indicat ministrul tadjik de interne, Ramazon Hamro Rahimzoda, fără să invoce explicit posibilitatea unui act terorist...citeste mai departe

Sursa:Stirile ProTV
Data:30 iulie 2018

Krasnoyarsk, Russia



EmbarKiwis
Publicat pe 22 iul. 2018

luni, 30 iulie 2018

Hamilton a câștigat pentru a șasea oară MP al Ungariei. Vettel și Raikkonen au completat podiumul

 
Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei și a mărit diferența dintre el și Sebastian Vettel din clasamentul general. Britanicul a obținut, sâmbătă, al 6-lea pole posițion pe Hungaroring, iar duminică a obținut a 6-a victorie din cariera sa pe acest traseu.
Startul a fost cel mai important moment, gestionat corect de către campionul mondial. Piloții Mercedes au rămas pe primele poziții până spre finalul întrecerii...citeste mai departe

Sursa:DigiSport
Data:29 iulie 2018

duminică, 29 iulie 2018

Marile puteri producătoare de automobile plănuiesc un răspuns la ameninţările lui Trump, privind taxele pe importurile auto

 
Canada, Uniunea Europeană, Japonia, Mexic şi Coreea de Sud ar urma să se întâlnească la Geneva, săptămâna viitoare, pentru a discuta despre cum vor răspunde ameninţărilor preşedintelui american Donald Trump, privind impunerea de taxe pe importurile de autoturisme, au declarat surse familiare cu acest demers.
Întâlnirea va avea loc pe 31 iulie, conform unor oficiali canadieni şi mexicani citaţi de Reuters.           
[cititi articolul complet în Adevarul]
Sursa:Adevarul [29/07/2018]

29.iul.2016 De pe blog:JAPONIA, la pământ. PLANUL prin care niponii vor să scape de DEZASTRU


Măsuri DISPERATE: Această ţară cheltuieşte 266 de miliarde de dolari pentru a-şi salva economia aflată pe marginea PRĂPASTIEI.

Mai multe pe Capital.ro

Sursa:Evenimentul Zilei
Data:28 iulie 2016

Japonia va fi lovită de un taifun ce ar putea produce un dezastru. Rafale de 180 km/h

 
Autorităţile nipone se pregătesc pentru taifunul Jongdari, ce va lovi insula Honshu în acest week-end.
 
 
Un puternic taifun se îndreaptă spre Japonia, urmând să lovească vestul arhipelagului în seara zilei de sâmbătă sau duminică dimineaţa, într-o regiune deja grav afectată de intemperii la începutul lunii iulie, transmite AFP.
Taifunul Jongdari aduce vânturi care bat cu 180 de kilometri pe oră şi avansează spre Honshu, principala insulă a arhipelagului nipon, a anunţat sâmbătă Agenţia meteorologică japoneză...citeste mai departe

Sursa:Stirile ProTV
Data;28 iulie 2018

29 iul.2016 Acum doi ani,pe blog:În Japonia împăratul călătoreşte cu trenul, ca oricare alt japonez

O scenă foarte specială a avut loc luni, 25 iulie, la staţia de tren din Tokyo, unde împăratul japonez Akihito şi împărăteasa Michiko s-au urcat înt-un tren obişnuit pentru a călători la vila lor din nordul ţării.


                                               Familia regală japoneză în tren (ca.finance.yahoo.com)
 

Un tren obişnuit pentru o familie regală deosebită
Împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko au ales un Shinkansen normal, un tren de mare viteză, pentru a ajunge la Vila Imperială din Nasu, în prefectura Tochigi, locul în care îşi vor petrece vacanţa de vară. Moderne, eficiente şi ultra-rapide, aceste mijloace de transport reuşesc să depăşească 300 de kilometri pe oră. O călătorie confortabilă, dar care renunţă la orice pretenţie de regalitate.
Cei doi împăraţi, de fapt, dispun de un tren de folosinţă proprie, dar au decis să nu îl utilizeze. Trenul se numeşte Omeshi Ressha, este de culoare închisă, elegant şi sobru, având două steaguri japoneze în partea din faţă a locomotivei. Atunci când steagurile nu sunt acoperite de un material textil şi flutură în aer indică prezenţa la bord a celor doi împăraţi.

Sursa:Epoch Times Romania
Data:26 iulie 2016

Maşini luate de apă şi zeci de gospodării inundate după ploile torenţiale din Braşov | VIDEO

Zeci de gospodării şi locuinţe au fost inundate sâmbătă seara în judeţul Braşov. Mai multe maşini au fost luate de ape în localitatea Ormeniş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă, cele mai afectate de ploile care au avut loc în ultimele 12 ore în judeţ au fost localităţile Ormeniş, Budila şi Prejmer.
În comuna Ormeniş, câteva maşini au fost luate de ape, oamenii postând filmări pe Facebook...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:29 iulie 2018

12.07.2014 De pe blog:Ploile au făcut PRĂPĂD în toată țara

 
Libertatea [11/07/2014]


Deşi suntem în miezul verii, în luna în care de obicei seceta face ravagii, România pare să nu mai scape de ploi şi de vijelii.
Furtunile din ultimele zile au distrus sute de case, au lăsat nenumărate familii fără culturi şi, mai grav, ieri viitura a luat o viaţă în judeţul Prahova.
Din păcate, meteorologii nu au veşti bune, ci anunţă că vremea se va menţine instabilă şi săptămâna viiitoare.
Prahova. O viitură puternică formată pe câmp a măturat comuna Măneşti, unde în unele gospodării nivelul apei ajungea ieri până la un metru şi jumătate.
În localitatea Vărdilău, un bărbat în vârstă de 76 de ani a murit după ce a fost luat de puhoi în timp ce curăţa canalul colector.
Un localnic din Măneşti se uită neputincios cum viitura i-a înghiţit agoniseala de-o viaţă
Argeş. A fost dezastru în comuna Valea Danului, din apropiere de Curtea de Argeş. Zeci de case au fost inundate, iar 300 de oameni rămăseseră ieri izolaţi după ce drumul de legătură s-a rupt în mai multe locuri.
Şi la Piteşti, o ploaie torenţială de câteva zeci de minute a transformat, joi seara, străzile în adevărate lagune.

           
[cititi articolul complet în Libertatea]

A sudden hail storm in Russia Novosibirsk 12 07 2014/O furtună bruscă de grindină în Rusia Novosibirsk 12 07 2014







CUTREMUR puternic în Indonezia | Seismul cu magnitudinea de 6,4 grade a lovit insula turistică Lombok: Cel puţin 10 oameni au murit | FOTO, VIDEO

Un cutremur puternic s-a produs duminică dimineaţă în insula Lombok din Indonezia, o polulară destinaţie turistică. În urma seismului de 6,4 grade magnitudine şi-au pierdut viaţa cel puţin 10 persoane.

Imaginea articolului CUTREMUR puternic în Indonezia | Seismul cu magnitudinea de 6,4 grade a lovit insula turistică Lombok: Cel puţin 10 oameni au murit | FOTO, VIDEO
 
Cutremurul cu magnitudinea de 6,4 grade a avut loc în insula indoneziană Lombok,  duminică, la ora locală 7.00 (00:00 GMT). Insula atrage turişti din întreaga lume şi se află la aproximativ 40 km la est de Bali, relatează BBC.
Multe clădiri au fost distruse şi zeci de persoane au fost rănite, spun oficialii.
Potrivit Institutului Geologic American (USGS), epicentrul cutremurului a fost înregistrat la 50 km  nord-est de oraşul Mataram, în nordul insulei Lombok.
...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:29 iulie 2018

Care a fost cel mai puternic sunet auzit vreodată pe Pământ

Antena3 [24/07/2018]
 
Cel mai puternic sunet auzit vreodată pe Pământ putea fi perceput de urechea umană de la o dintanță de peste 4500 de km.
Pe 27 august 1883, un vulcan a erupt pe insula Krakatoa din Indonezia. Vulcanul a erupt cu o forță de 13.000 de ori mai mare decât cea a bombei atomice de la Hiroshima.

[cititi articolul complet în Antena3]

Viktor Orban, atac la adresa României: Pentru noi, Centenarul nu este un moment festiv



Publicat pe 28 iul. 2018
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară "Tusvanyos" de la Băile Tuşnad, că pentru maghiari Centenarul Marii Uniri nu reprezintă "un moment festiv".

Fifa 18 russia vb!Oroszország - Szaúd Arábia #1/ Fifa 18 russia vb Rusia - Arabia Saudită # 1



Kristof Vaszkó Kristóf
Publicat pe 28 iul. 2018

Criza pe piața petrolului. Arabia Saudită suspendă transportul de țiței prin strâmtoarea Bab El-Mandeb

Arabia Saudită va suspenda toate transporturile de țiței care trec prin Strâmtoarea Mandab până când navigația va fi din nou sigură în zonă, a declarat joi Ministrul saudit al Energiei, Industriei și Resurselor Minerale, Khalid al-Falih.                               


 
Domnul Falih a declarat că, potrivit purtătorului de cuvânt al Alianței pentru Sprijinul Legitimității în Yemen (Alliance for the Support of Legitimacy in Yemen), două mari petroliere aparținând Societății Naționale Saudite de Transport, fiecare având la bord peste două milioane de barili de țiței, au fost atacate de miliția Houthi în Marea Roșie miercuri dimineața,
 
Sursa:Evenimentul Zilei [26/07/2018]

Incendiu metrou Paris. Gara Montparnasse, închisă - VIDEO

 
Una dintre principalele gări pariziene, Montparnasse, este închisă din cauza unui incendiu.

Traficul feroviar la gara Montparnasse din Paris, una din principalele gări ale capitalei franceze, care deserveşte vestul şi sud-vestul Franţei, a fost întrerupt vineri la mijlocul zilei, în timp ce se înregistra un important aflux de călători, din cauza unui incendiu, a anunţat transportatorul SNCF, citat de AFP.
Această întrerupere va afecta foarte mulţi călători care trebuiau să ia trenul în această vineri şi în weekend, când mulţi turişti se întorc la Paris, iar alţii părăsesc capitala.
...citeste mai departe

Sursa;DC News
Data>27 iulie 2018

”Speranţa” politicii europene se confruntă cu prima sa criză: Cum face faţă Macron propriului scandal "Watergate"

Un scandal care are în prim plan o gardă de corp a lui Emmanuel Macron ar putea distruge reputaţia preşedintelui francez, relatează CNBC.

 
În timpul protestelor de pe 1 mai, unul dintre membrii gărzii de corp a preşedintelui, Alexandre Benalla a fost surprins într-un video cum agresa protestatarii şi brusca o femeie.
...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:28 iulie 2018

sâmbătă, 28 iulie 2018

Ion Cristoiu, teorie incendiară despre prezidențiale: Klaus Iohannis nu va reuși să ne mai conduca.



Publicat pe 27 iul. 2018
„Mai mulți fac o campanie. Klaus Iohannis ar putea să încalce, dar nu vrea sau nu poate. E un șah cumplit de-al lui Iohannis. Greșeala fundamentală e a lui. El și-a pus geaca roșie. Klaus Iohannis nu va reuși să ne mai conducă. Cred că va fi formula unui om gen Macron”, a spus Cristoiu.

Foreign Affairs: Inteligenţa artificială poate reconfigura ordinea globală/ Riscul autoritarismului digital

Tehnologiile axate pe inteligenţă artificială riscă să reconfigureze ordinea la nivel mondial, generând o competiţie a sistemelor sociale, între autoritarismul digital şi democraţia de tip liberal, comentează publicaţia americană Foreign Affairs.

 
"Dezbaterea privind efectele inteligenţei artificiale a fost dominată de două teme. Una este teama de autonomie, o situaţie în care inteligenţa artificială depăşeşte inteligenţa umană şi scapă de sub controlul oamenilor, cu posibile consecinţe dezastruoase. A doua se referă la îngrijorarea că o nouă revoluţie industrială le va permite roboţilor să perturbe şi să elimine oamenii în toate - sau în aproape toate - sferele sociale, de la transporturi la armată şi servicii medicale. Există şi a treia posibilitate, în care inteligenţa artificială promite reconfigurarea lumii. Permiţând instituţiilor guvernamentale să monitorizeze, să înţeleagă şi să exercite control asupra cetăţenilor mult mai mult decât până acum, inteligenţa artificială le va oferi ţărilor autoritariste o alternativă plauzibilă la democraţia liberală, prima situaţie de acest fel de după Războiul Rece. Această situaţie va genera o nouă competitie internaţională între sistemele sociale...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:28 iulie 2018

vineri, 27 iulie 2018

Război Siria. Negocieri între Assad și kurzii susținuți de SUA

 
O coaliţie arabo-kurdă, sprijinită de către SUA, a examinat vineri la Damasc cu regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad viitorul vastului teritoriu aflat sub controlul kurzilor, primele discuţii de acest gen în Siria afectată de război, relatează AFP. 

Regimul, care şi-a înmulţit victoriile pe teren în faţa rebelilor şi jihadiştilor datorită sprijinului venit din partea aliatului său rus, a luptat foarte rar împotriva minorităţii kurde, care a adoptat o poziţie de 'neutralitate' faţă de putere şi rebeli în conflict.

O perioadă îndelungată oprimaţi de putere, kurzii şi-au instaurat o autonomie de facto în regiunile din nordul şi nord-estul Siriei după retragerea forţelor guvernamentale la începutul conflictului în 2011, ceea ce reprezintă astăzi 30% din teritoriul sirian fragmentat, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO). Iar regimul nu vede cu ochi buni această autonomie...citeste mai departe

Sursa:DCNews
Data:27 iulie 2018

joi, 26 iulie 2018

Alegeri Pakistan: Haos electoral. Imran Kahn, câştigător


Pakistanul s-a trezit joi în plin haos electoral, partidul aflat în prezent la guvernare denunţând 'fraude grave' şi respingând primele rezultate oficiale ale alegerilor legislative desfăşurate în ajun.
Ultimele alegeri indică o victorie a fostului campion la cricket Imran Khan, notează AFP. Numărarea buletinelor de vot a durat foarte mult. Potrivit presei locale, abia jumătate dintre voturi fuseseră numărate la aproape 18 ore după încheierea scrutinului. Comisia electorală pakistaneză (ECP) a explicat această lentoare prin 'probleme tehnice' legate de folosirea unui nou program informatic...citeste mai departe

Sursa:DC News
Data:26 iulie 2018

2018 Atacurile de la Mastung și Bannu


La 13 iulie 2018, înainte de alegerile generale din Pakistan, au avut loc două atentate la adunarile electorale din Bannu și Mastung.

În Bannu, o bombă explodată la distanță, plantată într-o motocicletă, si a lăsat 5 morți și alti 37 răniți într-o încercare nereușită de a asasina fostul ministru șef Khyber Pakhtunkhwa, Akram Khan Durrani.
Ittehad-ul-Mujahideen, o organizație extremistă, și-a asumat responsabilitatea pentru atac.

În Mastung, un atentator sinucigaș a sarit in aer în timpul unui miting pentru Siraj Raisani, fratele fostului ministru al Balochistanului, Aslam Raisani, din Partidul Awami din Balochistan.
Unul dintre cele mai mortale atacuri teroriste din istoria pakistaneză a ucis 149 de persoane și a rănit alte 186 de persoane.
Siraj a fost dus la spital în stare critică și a murit din cauza leziunilor. Statul islamic al Irakului și al Levantului (ISIL) și-a asumat responsabilitatea pentru eveniment și l-a numit pe sinucugas ca Abu Bakar al-Pakistani, deși autoritățile l-au identificat drept Hafeez Nawaz de Abbottabad...citeste mai departe

Sursa:Wikipedia

miercuri, 25 iulie 2018

13.07.2015 De pe blog:Animaţia "Minionii" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american

Lungmetrajul de animaţie "Minionii/ Minions", de Kyle Balda şi Pierre Coffin, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 115,2 milioane de dolari de vineri până duminică, potrivit informaţiilor furnizate de boxofficemojo.com.

Foto: Arhiva Mediafax Foto

Povestea minionilor, creată de Universal Pictures şi Illumination Entertainment, îşi are originea la începutul timpurilor.
Minionii au început ca organisme unicelulare, pentru ca mai apoi să evolueze de-a lungul vremii, mereu ca slujitori ai celor mai ticăloşi stăpâni.
 Niciodată n-au avut norocul să-şi păstreze în viaţă acei stăpâni, de la T. Rex la Napoleon, aşa că acum se trezesc că nu au pe cine să slujească şi sunt afectaţi de o depresie profundă.

 Dar un minion pe nume Kevin are un plan: împreună cu rebelul adolescent Stuart şi cu simpaticul Bob se vor aventura în lumea largă pentru a găsi un nou şef pe care ei şi fraţii lor să-l urmeze supuşi, informează cinemagia.ro.

 Cei trei pornesc într-o aventură palpitantă care îi va duce, în cele din urmă, la următorul lor stăpân - Scarlet Overkill (voce: Sandra Bullock), prima superticăloasă din toate vremurile. Minionii au de îndeplinit cea mai dificilă misiune din toată existenţa lor: aceea de a-şi salva specia de la anihilare. Printre actorii care şi-au împrumutat vocile pentru această animaţie se numără Jon Hamm, Michael Keaton, Steve Coogan şi Geoffrey Rush.


citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:13 iulie 2015

13.07.2015 Cititi povestea aici:Declarații puternice ale caracatitei solitare I ScienceTake

Citiți povestea aici:https://www.nytimes.com/2015/07/13/sc...


ScienceTake

 
ScienceTake combină cercetarea de ultimă oră din lumea științei cu imagini uimitoare ale lumii naturale în acțiune.
James Gorman este scriitor științific pentru The New York Times și gazda și scriitorul serialului video "ScienceTake". El a fost la Times, din 1993, în calitate de editor al revistei New York Times, redactor științific adjunct, editor al unei secțiuni tehnologice personale, cronicar în aer liber, cronicar științific și editor al Science Times.De-a lungul carierei sale la Times și în alte părți, domnul Gorman a scris despre totul, de la inventarea colierelor de purici până la natura conștiinței. Cel mai recent a acoperit neuroștiințele și viața animalelor în și din cercetarea științifică.Înainte de a se alătura lui The Times, domnul Gorman a scris cărți despre pinguini, dinozauri, Oceanul de Sud și hipohondria. Cea mai recentă carte este "Cum să construiești un dinozaur", 2009, scrisă împreună cu paleontologul Jack Horner...citeste mai departe

Sursa:The New York Times

Cum comunică caracatitele I ScienceTake




Știați că caracatițele pot comunica schimbând culoarea și poziția lor? Aceasta este doar una din numeroasele descoperiri ale unui grup de cercetători care au studiat creaturile din Tasmania, Australia. Urmăriți acest episod de ScienceTake din 2015 pentru o mai bună înțelegere a lumii caracatițelor.

Citiți povestea aici:https://www.nytimes.com/2015/07/13/sc...


ScienceTake

 
ScienceTake combină cercetarea de ultimă oră din lumea științei cu imagini uimitoare ale lumii naturale în acțiune.

James Gorman este scriitor științific pentru The New York Times și gazda și scriitorul serialului video "ScienceTake". El a fost la Times, din 1993, în calitate de editor al revistei New York Times, redactor științific adjunct, editor al unei secțiuni tehnologice personale, cronicar în aer liber, cronicar științific și editor al Science Times.
De-a lungul carierei sale la Times și în alte părți, domnul Gorman a scris despre totul, de la inventarea colierelor de purici până la natura conștiinței. Cel mai recent a acoperit neuroștiințele și viața animalelor în și din cercetarea științifică.
Înainte de a se alătura lui The Times, domnul Gorman a scris cărți despre pinguini, dinozauri, Oceanul de Sud și hipohondria. Cea mai recentă carte este "Cum să construiești un dinozaur", 2009, scrisă împreună cu paleontologul Jack Horner...citeste mai departe

Sursa:The New York Times



marți, 24 iulie 2018

Scandalul ia amploare! Erdogan l-a sunat pe Ozil dupa retragerea de la nationala Germaniei! Mesajul presedintelui Turciei

 

Mesut Ozil a renuntat la nationala la 29 de ani in urma atacurilor primite dupa ce s-a pozat alaturi de presedintele Turciei, Erdogan.

 Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat, marti, ca i-a telefonat jucatorului german de origine turca Mesut Ozil pentru a saluta decizia acestuia de a se retrage de la echipa nationala de fotbal a Germaniei, luni, dupa mai multe saptamani de polemici, informeaza AFP.
"M-am intretinut ieri seara (luni) cu el. Ei nu au reusit sa digere faptul ca a postat o fotografie cu mine. Sustin declaratiile lui Mesut Ozil", a declarat Erdogan pentru presa dupa o reuniune parlamentara la Ankara.
Mijlocasul Mesut Ozil si-a anuntat duminica retragerea din selectionata Germaniei, evocand "rasismul" din criticile care l-au vizat dupa eliminarea Mannschaft-ului din primul tur al Cupei Mondiale de fotbal 2018...citeste mai departe

Sursa:Sport.ro
Data:24 iulie 2018

#4 #PlimbarePrinBrasov: Orasul Brasov filmat de la Turnul Alb ��。^‿^。



#PlimbarePrinBrasov
Publicat pe 16 mai 2017

Bun venit la PlantSnap - actualizat la 1 iunie 2018



PlantSnap
Publicat pe 2 iun. 2018


Videoclipul instrucțional de la PlantSnap iOS - 1 iunie 2018
Acest videoclip demonstrează toate caracteristicile PlantSnap v 1.28 și de mai sus și oferă, de asemenea, instrucțiuni de utilizare

Sfaturi Duhovnicesti: Ridicarea Harului

Această stare nu este, însă, una care să dureze mult. Răstimpul rămânerii Harului după cea dintâi cercetare a sa diferă de la om la om, depinzând de diferiţi factori: râvna omului, modul său de viaţă, iconomia lui Dumnezeu etc. In orice caz, după o anumită perioadă de timp, Harul se împuţinează.

Este o stare despre care vorbesc toţi Sfinţii Părinţi. Diferă, însă, termenii folosiţi: „împuţinare", „ridicare", „părăsire", „părăsirea de Dumnezeu" etc. Totuşi, este vorba despre acelaşi lucru, care se petrece din diferite pricini.

Ce este, însă, ridicarea Harului? Este într-adevăr ridicare şi părăsire? Şi cum este cu putinţă ca Dumnezeu să-l părăsească desăvârşit pe om?...citeste mai departe





Sursa:CrestinOrtodox.ro
Data:23 iulie 2018

Reclame pe net:PLANTUM.RO-Produse noi pe STOC

luni, 23 iulie 2018

În urmă cu 196 de ani, Poarta Otomană restabilea domniile pământene în principatele române

 

Pe 23 iulie 1822 a avut loc restabilirea domniilor pamântene în principatele române.
Poarta Otomană l-a numit atunci domnitor pe Ioan (Ioniţă) Sandu Sturdza în Moldova (1822–1828) şi pe Grigore Ghica în Muntenia (1822–1828).

Primul avea ca obârşie marea boierime românească, cel din urmă provenea din boierimea mijlocie. Şi unul şi celălalt au avut opoziţie din partea familiilor de boieri. Cu alte cuvinte accesul la putere nu a fost uşor, ci dimpotrivă pe parcursul domniilor lor s-au confruntat cu reclamaţii, memorii şi răstălmăciri atât la Petersburg, cât şi la Constantinopol în speranţa că domnitorii vor împărţi puterea şi conducerea administrativă cu opoziţioniştii acestora...citeste mai departe

Sursa:DESCOPERA.ro
Data:23 iulie 2018

23 iul.2016 Acum doi ani,pe blog:Mircea Geoana: Este de domeniul fantasticului...

 
Este de domeniul fantasticului că școala românească, ajunsă la acest nivel de degradare și stagnare, se poate lăuda în continuare cu asemenea rezultate. Șase elevi din Câmpina au luat locul I la în SUA la informatică. Pe lângă calitatea dascălilor, de care nu mă îndoiesc nicio clipă, un asemenea rezultat nu poate fi decât rodul materialului uman excepțional al elevilor români. Sper doar ca aceste minți să ajungă la maturitate într-o țară care NU doar exportă "creiere". Pentru că da, am ajuns pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit unui semnal de alarmă pe care îl trage chiar Fondul Monetar Internațional. Diaspora noastră a ajuns la 17% din populația țării. Un record absolut. http://www.observatorulph.ro/…/66456-sase-elevi-din-campina…

Sursa: https://www.facebook.com/mircea.geoana/?fref=nf
Data:22 iulie 2016

duminică, 22 iulie 2018

21.08.2014 De pe blog:Recomandarea Zilei: Leon The Professional(1994)



Nume: Leon The Professional
An: 1994
Durata: 110
Gen: Crima / Drama
Cu:  Jean Reno , Gary Oldman si Natalie Portman

Descriere : " Leon este un asasin profesional , iar dupa ce parintii Mathildei mor , el o invata pe ea cum sa ii asasineze  pe cei care sunt vinovati de cele intamplate." 

21.08.2014 De pe blog:Vaslui: Patru persoane, la spital după ce o maşină cu pâine a intrat într-un cortegiu funerar

Vaslui: Patru persoane, la spital după ce o maşină cu pâine a intrat într-un cortegiu funerar (Imagine: Shutterstock)

Patru persoane, între care şi un copil de un an, au ajuns la spital, marţi, în urma unui accident produs în localitatea vasluiană Costeşti, după ce o maşină care transporta pâine a lovit un autoturism care făcea parte dintr-un cortegiu funerar.

Potrivit cercetărilor făcute de poliţiştii vasluieni, cele patru persoane se aflau într-un autoturism care făcea parte dintr-un cortegiu funerar şi care, la un moment dat, a fost lovit din spate de o maşină care transporta pâine, în localitatea Costeşti.
Astfel, şoferul autoutilitarei, un bărbat de 44 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă şi a intrat în ultima maşină care forma cortegiul, condusă de un tânăr de 29 de ani, din municipiul Galaţi, care, la rândul său, a lovit autoturismul din faţă.
Şoferul autoutilitarei a încercat să evite impactul şi a tras stânga de volan, lovind şi gardul unei locuinţe.
citeşte tot

Sursa:Mediafax
Data:19 august 2014

21.08.2014 De pe blog:Muzica remarcabila-Download Shukar Collective - Masina cu piine [Trilu-Downloader.ro].mp3



Fisierul Shukar Collective - Masina cu piine [Trilu-Downloader.ro].mp3 a fost uploadat pe site-ul nostru de Junioru` si se poate downloada acum gratuit prin serviciul nostru de gazduire multipla a fisierelor.
Shukar Collective - Masina cu piine [Trilu-Downloader.ro].mp3 a fost accesat de...citeste mai departe Sursa:
Shukar Collective - Masina cu piine [Trilu-Downloader.ro].mp3
Data:19 august 2014

20140821 141848



mdziek76
Publicat 10 dec.2016

Moscova- Vladivostok in 15 minute.



mdziek76

Publicat pe 22 iul. 2018Trans-Siberian Train from Moscow to Vladivostok by Russian Railway RZD. All together 9.289 km and 8 days on board. Short film recorded on mobile phone through the window. Journey completed in July 2018.

Familia BENZ din Moscova Rusia



Publicat 22 iul.2018

NASA Live Stream - Earth From Space (Full Screen) | ISS LIVE FEED - Debu...

The Pianist - Scena cu mantaua



Sat0riMo0n
Publicat pe 1 feb. 2011
Una dintre numeroasele scene extraordinare de la "The Pianist" filmul lui Polanski.

22 iulie 1944.Operatiunea Walkurie.Atentat esuat impotriva lui Adolf Hitler !




Complotul de la 20 iulie 1944 a fost o tentativă de asasinare a dictatorului Adolf Hitler, liderul Germaniei naziste, care ar fi trebuit să fie urmată de Operațiunea Walküre, prin care complotiștii urmau să-și asigure controlul asupra țării. Principalul atentator la viață führerului a fost Claus von Stauffenberg, care făcea parte din statul major al Armatei de Rezervă, funcție care îi permitea să aibă acces la sala de raport a lui Hitler Atentatul de la 20 iulie 1944 din Adăpostul lupului a fost punctul culminant al acțiunilor rezistenței germane, care încercase de mai multe ori fără succes să răstoarne regimul nazist. Eșecul complotului a dus la arestarea a peste 5.000 de oameni și la executarea a aproximativ 200 dintre ei, practic la zdrobirea rezistenței....citeste mai departe
Sursa:Wikipedia

VIDEO;Scena The Pianist - Pianistul.
 Distributie Adrien Brody.
Regizat de Roman Polanski.
Sinoposis The Pianist: Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, Pianistul este povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, datorită originii sale evreieşti este forţat ca pe timpul ocupaţiei naziste a Poloniei să ducă o viaţă de fugar, pentru a scăpa de deportare.
Szpilmann reuşeşte să fugă din ghetoul din Varşovia şi îşi va petrece ani buni ascunzându-se printre ruinele oraşului. Salvarea îi vine de la un ofiţer german, care îl va ajuta să supravieţuiască.
Sursa:Cinemagia.ro


Publicat pe blog 20 iul.2013

sâmbătă, 21 iulie 2018

21 iulie 2009.Acum,noua ani:"Traian Băsescu a plecat de pe Muntele Găina după ce a cântat „Noi suntem români“ şi a primit cadouri

Traian Băsescu, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina. FOTO: Mediafax
 
Preşedintele Traian Băsescu a plecat, duminică, de la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, după ce a făcut o baie de mulţime, a cântat, alături de alţi participanţi, „Noi suntem români“ şi a primit diverse obiecte artizanale şi pălincă tradiţională de la comercianţii prezenţi la eveniment
Preşedintele Traian Băsescu a petrecut, duminică, aproximativ două ore la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, unde a făcut o baie de mulţime, s-a fotografiat şi salutat cu participanţii şi chiar a glumit despre amintirile pe care le are de la ediţiile anterioare ale evenimentului la care a participat, transmite Mediafax.
...citeste mai departe

Sursa:Adevarul
Data:21 iulie 2009

vineri, 20 iulie 2018

20 iulie 2009 Acum noua ani,pe youtube:Radu Mazare, in costum de ofiter nazist



REALITATEA.NET

Publicat pe 20 iul. 2009
Radu Mazăre, protagonistul unui scandal cu tentă antisemită. În cadrul unei prezentări de modă de inspiraţie „army, primarul Constanţei a defilat îmbrăcat în uniformă de ofiţer nazist, alături de fiul său, Răducu. Deşi a înlăturat o svastică de pe chipiul făcut la comandă, Mazăre a uitat de cea de pe centură.

"Nu nazist, ofiţer în armata germană, în Vermacht. M-am inspirat din filmul Operaţiunea Valkyrie. Costumaţia este făcută într-un atelier din Germania, care face costume identice cu cele care erau purtate de ofiţeri", a spus Radu Mazăre.

Doi copii au fost atacaţi de rechini în New York. Primul caz în ultimii 70 de ani

Doi copii au fost atacaţi miercuri de rechini, pe coasta Long Island din statul american New York, fiind primul incident de acest gen din ultimii 70 de ani, relatează BBC.


 
Cele două incidente, în care au fost implicaţi o fată în vârstă de 12 ani şi un băiat în vârstă de 13 ani, s-au petrecut la distanţă de câţiva kilometri, în golful Fire Island.
Aceştia nu au suferit răni grave şi se vor recupera complet. Un dinte de rechin a fost extras din piciorul unuia dintre copii şi este analizat.
Atacurile rechinilor asupra oamenilor sunt foarte rare în statul New York...citeste mai departe

Sursa;Mediafax
Data:19 iulie 2018

Alegerile prezidențiale din Statele Unite din New York, 1948

Alegerile prezidențiale din 1948 ale Statelor Unite ale Americii din New York au avut loc la 2 noiembrie 1948. Toate cele 48 de state contemporane au făcut parte din alegerile prezidențiale din 1948 ale Statelor Unite. Alegătorii din New York au ales 47 de alegători la Colegiul Electoral, care au ales președintele și vicepreședintele.

New York a fost câștigat de guvernatorul republican local, Thomas E. Dewey, care candidase împotriva președintelui actual al democrației, Harry S. Truman. Dewey a mers in alegeri cu guvernatorul California, Earl Warren, pentru vicepreședinte, iar Truman a mers cu Senatorul Kentucky, Alben W. Barkley. Dewey a obținut 45,99% din voturi pentru Truman de 45,01%, o marjă de 0,98%...citeste mai departe





Thomas E. Dewey


Sursa:WIKIPEDIA

Doi copii fac recuperarea după atacuri aparente ale rechinilor




Doi copii se recuperează după atacurile rechinilor de pe Insula de Foc. Rapoartele lui Jenna DeAngelis de la CBS2

Vremea pe 19 iulie la 6 P.M.



CBS New York
Publicat pe 19 iul. 2018
Elise Finch de la CBS2 are prognoza meteo pentru 19 iulie la 6 P.M.

marți, 17 iulie 2018

Tragedia aviatică din Cuba, în care au murit 112 persoane: Ancheta oficială privind cauzele care au dus la prăbuşirea avionului a fost terminată

Accidentul aviatic din Cuba din luna mai, în care au murit 112 persoane, s-a produs în urma unei „erori umane”, au declarat reprezentanţii companiei aeriene Damojh, care deţinea avionul, relatează BBC.
 
Raportul oficial al companiei aeriene mexicane Damojh susţine că „echipajul a decolat într-un unghi prea abrupt, creând astfel o imposibilitate de ridicare, care a făcut avionul să plonjeze”.
Compania a declarat că îşi bazează concluziile pe datele colectate din avion, care au fost analizate de specialişti din Cuba, Mexic şi Statele Unite, precum şi de reprezentanţi ai companiilor Boeing şi Pratt&Whitney.
Concluziile oficiale ale autorităţilor nu au fost eliberate.
Uniunea Piloţilor Mexicani ASPA consideră că raportul companiei aeriene, eliberat înainte de finalizarea investigaţiei oficiale, este „iresponsabil”. Aceştia consideră că reprezentanţii Damojh „încearcă să îşi satisfacă propriile interese” declarând că membrii echipajului sunt responsabili pentru accident.
În urma accidentului aviatic din 18 mai...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data;17 iul.2018

17 mai 2018 De pe blog:USA: CIA chief nominee's Senate hearing interrupters released from jail


Publicat pe 10 mai 2018·Subscribe to our channel! rupt.ly/subscribe Two protesters, who were arrested for interrupting the Senate confirmation hearing for CIA director candidate Gina Haspel, were released from the Superior Court of Washington DC on Thursday. Both the 78-year old former CIA analytics employee Ray McGovern and a senior activist from Code Pink Janice Sevre-Duczynska were held in the central cell block overnight and were released around 17h local time, after an arraignment hearing. McGovern displayed the severe bruises on both hands, which he claims were sustained when being dragged out of the chamber. Despite, the scarring intervention of police offers, McGovern defended his actions. "I took just one solemn oath and that was to support and to defend the constitution of the US against all enemies, foreign and domestic," said McGovern, "all I am trying to do is to live up to my oath." Sevre-Duczynska also defended her intervention, saying "We are within our rights and we are challenging illegal activities by our government. We don't want a torturer, this Gina Haspel, to be the director of the CIA."

17 mai 2018 de pe blog:Fire chief believes he captured angel on camera


Publicat pe 16 mai 2018 A Michigan fire chief said a motion sensor camera captured an image of what appears to be an angel floating above his truck, but others say it could just be a moth.

17 mai 2018 De pe blog:Focar de semineu pe lemne din fonta cu usa semirotunda- www.pefoc.ro


Publicat pe 11 mai 2018·Descopera gama de focare de semineu din fonta pe lemne cu usa semirotunda (curbata). Modele si Preturi: https://www.pefoc.ro/produse/search?n...

Iată cum se distrează Simona Halep în club!



Click!
Publicat pe 16 iul. 2018
Fotoreporterii Click! au surprins-o pe Simona Halep ntr-un club din Mamaia. Simona s-a distrat cu cativa prieteni intr-un local de fite din nordul statiunii.

Un avion militar de tip IAR 99 Șoim s-a prăbușit lângă Bacău. Piloții sunt in stare buna.-...



RO News
Publicat pe 16 iul. 2018
Un avion militar de tip IAR 99 Șoim s-a prăbușit lângă Bacău. Piloții s-au catapultat și sunt în stare stabilă
Un avion militar de tipul IAR 99 Șoim s-a prăbușit luni, în apropiere de baza aeriană de la Bacău. Cei doi piloți au reușit să se catapulteze, la 5 kilometri vest de localitatea Nicolae Bălcescu, deasupra Lacului Galbeni. Piloții au fost recuperați, se află în stare stabilă și vor fi transferați la spitalul militar din București. „Accidentul s-a produs în apropiere de baza aeriană 96 Bacău. Era o misiune specifică de antrenament. Piloții au reușit catapultarea.

Ce s-a ales de avioanele ROMBAC 1-11, bijuteriile industriei aeronautice...



Heo Beo
Publicat pe 10 iul. 2018
Ce s-a ales de avioanele ROMBAC 1-11, bijuteriile industriei aeronautice româneşti:
http://adevarul.ro/news/eveniment/ce-....

Rodolfo M. si Riikka Partanen (Filanda), Authentic Bachata, in Republica Dominicana.


Publicat pe 2 dec.2016

Helsinki : Trump conciliant cu Poutine



euronews (en français)              
Publicat pe 16 iul. 2018

Donald Trump a refuzat cu încăpățânare luni să condamne  Moscova pentru că a intervenit în campania prezidențială a SUA la un summit de la Helsinki cu Vladimir Putin, optând pentru un ton decisiv de conciliere cu puternicul  lider de la Kremlin.


După o discutie tete-à-tête lungă de două ore, cei doi bărbați și-au arătat dorința de a coopera și de a scrie un nou capitol în relațiile dintre Washington și Moscova.

"Acum  președintele Putin tocmai a spus că nu este Rusia (...) Și nu văd de ce ar fi vorba", a spus Președintele 45 al Statelor Unite, sugerând că el a fost mai sensibil la negările președintelui rus decât la concluziile unanime ale agențiilor americane de informații. "Președintele (Putin)  a negat puternic", a insistat el...citeste mai departe


Sursa:Euronews.
Data:16 iul.2018

luni, 16 iulie 2018

France To Celebrate World Cup Win In Paris Victory Parade | LIVE | TIME

FOTO | Ploaie torenţială la festivitatea de premiere şi o singură umbrelă. Vladimir Putin a "furat show-ul" la final, după un Campionat Mondial senin

Franţa a câştigat Cupa Mondială 2018, din Rusia. "Cocoşii" au învins Croaţia cu 4-2, dar Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a oferit un moment care vorbeşte de la sine despre personalitatea şi influenţa sa. La festivitatea de premiere, sub ochii tuturor, Putin a "furat show-ul", când Griezmann & Co. aşteptau să se bucure.

 
Franţa a învins Croaţia cu 4-2 în finala Mondialului, disputată la Moscova, pe stadionul Lujniki. Deşi pe toată durata meciului nu a plouat, la festivitatea de premiere a început să "toarne cu găleata". Ploaia s-a înteţit, cu toţi oamenii importanţi ai finalei pe scenă aşteptând să-şi primească distincţiile. Doar Vladimir Putin a beneficiat, însă, de o umbrelă, chiar dacă ploua torenţial...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:15 iulie 2018

Festivitate premiere Campionatul Mondial de Fotbal. Femeia președintă croată care se îmbibă de ploaie și ultima pentru a obține o umbrelă



Mohamed Diallo Live MDL SHOW
Publicat pe 15 iul. 2018

13 iul.2014 De pe blog:13 iul 2013/13 iul 2014. Dosar OZN:Exista extraterestrii?


ELENA UDREA a CREŞTINAT un BĂIEŢEL! O NAŞĂ SUPERBĂ! | FOTO Libertatea [13/07/2014]



Politiciana l-a botezat, duminică, pe băieţelul lui Adrian Gurzău, preşedintele organizaţiei PMP Cluj.
  Liderul Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, l-a botezat, duminică, într-o bisericuţă veche din Parcul Etnografic din Cluj, pe băieţelul lui Adrian Gurzău, preşedintele organizaţiei locale a PMP, la slujba de botez participând câţiva membri ai familiei şi prieteni apropiaţi ai soţilor Gurzău, anunţă Mediafax.
Elena Udrea a spus, după slujba de botez, că finul său, George, a fost foarte cuminte, însă ea nu s-a descurcat atât de bine cu îmbrăcatul şi dezbrăcatul micuţului.
"Nu a plâns aproape deloc, a fost foarte interesat de ce s-a întâmplat în biserică, e foarte cuminte. Este al cincilea copil pe care l-am botezat şi mă bucur că este un băieţel, frumos, sănătos şi este vesel. Iar părinţii îmi sunt prieteni, sper să fim apropiaţi şi pe mai departe, aşa cum ne-a spus preotul în biserică pentru a supraveghea evoluţia copilului. Eu sunt deja obişnuită să fiu naşă, însă nu îmi iese niciodată prea bine partea cu îmbrăcatul, dezbrăcatul copilului, dar m-a ajutat tânăra mămică, care, deşi nu are experienţă, imediat s-a descurcat", a spus Elena Udrea la ieşirea din biserică.
Politiciana i-a adus finuţului ei, ca dar de botez, "un costumaş drăguţ în care George a fost adus la biserică".
În nişte fotografii postat pe pagina sa de Facebook, Elena Udrea apare alături de finuţul ei. Este îmbrăcată într-o rochie de culoare verde, vaporoasă şi lungă, în care arată superb. Ea s-a fotografiat alături de micuţul George în diverse ipostaze, inclusiv în timp ce-i dă acestuia să mănânce cu biberonul.
[cititi articolul complet în Libertatea]

Papa Francisc spune că i-ar creștina pe extratereștri

Publicat pe 13 05 2014
Extratereştrii ar avea cu siguranţă trecere la Vatican - a spus-o însuşi Suveranul Pontif, care ar vrea chiar să-i boteze. Papa Francisc a făcut această declaraţie în timpul unei slujbe, în Cetatea Sfântului

ScaunȘeful Bisericii Catolice a declarat că îi vede pe extratereştri ca pe nişte omuleţi verzi, cu urechi mari şi susţine că orice fiinţă creată de Dumnezeu trebuie să fie botezată.
Prin urmare, acest drept nu le-ar trebui refuzat nici celor care ar ajunge pe planeta noastră din alte colţuri ale galaxiei.
O declaraţie asemănătoare a fost făcută în urmă cu patru ani de un savant de la Vatican. Acesta spunea atunci că extratereştrii ar avea şi ei suflete şi, prin urmare, pot fi botezaţi.

Sursa:Digi24.ro
Data:13 05 2014


Misterul extraterestrului din Africa de Sud a fost descifrat


Crişan Andreescu, crisan_andreescu / 13 IUL, 2013 /


 
O ciudată creatură a fost descoperită pe  coasta de sud a Africii de Sud, lucru ce a dat loc speculațiilor că ar aparține unui  extraterestru, fapt ce ar fi  atestat  prezenţa acestuia pe Terra.
 În cele din urmă, creatura cu trup fusiform şi craniu stafidit s-a dovedit a nu fi ceva neobişnuit: „Era un pui de babuin, femelă, care avea cordonul ombilical ataşat de corp”, a explicat medicul veterinar Magdalena Braum.
 „Cel mai probabil a fost omorâtă de o muşcătură care a trecut prin craniul său la scurt timp după naştere. Este posibil să fie vorba despre un caz de infanticid, obicei foarte răspândit în rândul anumitor specii de primate atunci când un mascul nou preia controlul asupra grupului.
 „Corpul are o formă ciudată şi este mumificat deoarece a fost purtat de mamă după deces. Am văzut de multe ori acest fenomen atunci când am efectuat cercetări asupra babuinilor – uneori femelele poartă puii decedaţi pe spate chiar şi 3-4 săptămâni înainte să renunţe la ei”, explică specialista.
 „Acest lucru ar putea explica de ce segmentul din mijloc este neobişnuit de lung şi de subţire. Celelalte măsurători sunt fireşti pentru un pui de babuin”, a mai spus dr. Braum

Sursa:DC News
Data:13 iul 2013

13 iul.2014 De pe blog:Cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din Afganistan sunt de acord cu renumărarea voturilor


Cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din Afganistan au convenit să renumere voturile FOTO Reuters
 
Adevarul [12/07/2014]

Cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din Afganistan, Abdullah Abdullah şi Ashraf Ghani, sunt de acord cu renumărarea voturilor pentru a rezolva într-un timp cât mai scurt disputa asupra rezultatelor, a anunţat, sâmbătă, secretarul american de stat, John Kerry, potrivit BBC.
 Rezultatele preliminare arată că Ashraf Ghani a obţinut postul de preşedinte al Afganistanului, cu 56,44% dintre voturile cetăţenilor. Competitorul său, Abdullah Abdullah, care ar fi obţinut 43,45% dintre sufragiile valabil exprimate, a refuzat să recunoască rezultate şi l-a acuzat pe Ghani de fraudarea scrutinului prezidenţial. John Kerry a precizat că în următoarele 24 de ore se va începe renumărarea tuturor celor circa 8 milioane de buletine de vot.          
[cititi articolul complet în Adevarul]

13 iul.2014 De pe blog:John Kerry a sosit la Kabul pentru discuţii pe tema crizei legate de alegerile prezidenţiale

Romania Libera [11/07/2014]


             Secretarul de Stat american, John Kerry, a sosit în cursul nopţii de joi spre vineri la Kabul, unde va încerca să medieze criza legată de alegerile prezidenţiale din Afganistan, care ameninţă să plonjeze această ţară în haos, potrivit Mediafax.
Avionul în care se afla John Kerry a aterizat la Kabul la ora locală 00.40 (23.10, ora României).
Şeful diplomaţiei americane urmează să aibă întrevederi cu oficiali afgani, între care cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale, şi anume Abdullah Abdullah şi Ashraf Ghani, care îşi dispută victoria în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 14 iunie.          
[cititi articolul complet în Romania Libera]

13 iul.2014 De pe blog:EROI UMILIŢI. Repatrierea militarilor din Afganistan, făcută în bataie de joc

 
Retragerea militarilor români din Afganistan s-a transformat într-o adevărată bătaie de joc. Zborurile spre ţară au fost decalate zile în şir, iar soldaţii au fost înghesuiţi în avioane, fără bagaje. Militarii au trimis o scrisoare către Realitatea TV în care au acuzat tratamentul umilitor. Dacă pentru ei n-au fost bani, politicienii care au fost în Afganistan să asiste la retragerea trupelor au avut parte, bineînţeles, de tot confortul.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/eroi-umiliti-repatrierea-militarilor-din-afganistan-facuta-in-bataie-de-joc_1481820.html#ixzz37KjidRBc
Follow us: @realitatea on Twitter

Batalia pentru Wanat - 13 iulie 2008



Armed With Information
Publicat pe 13 iul. 2014
AVERTIZARE!
Episodul cu inamici inclus (începe de la 10:53, dacă nu vrei să te uiți la această parte a videoclipului, înțeleg)

Bătălia de la Wanat a fost responsabilă pentru mai multe victime din SUA decât orice altă bătălie din Afganistan. La 13 iulie 2008, 9 soldați au fost uciși și alte 27 au fost răniți. Au fost și răniți patru soldați ai Armatei Naționale afgane.

duminică, 15 iulie 2018

Bătălia de la Wanat



paul murphy

Publicat pe 9 iun. 2015
Video a lui Lucas și a Companiei alese 173. Bătălia de la Wanat, cea mai grea luptă din Afganistan, unde au murit 9 soldați și peste 25 de răniți. Acest lucru ar fi putut fi evitat dacă comanda ar fi tinut cont de avertismentele despre talibanii veniti în acea noapte. În schimb, am îngropat 9 eroi ... și ne-am schimbat toată viața. Puțin știam că acest lucru ar fi doar începutul schimbării pentru noi când Ray a murit peste 2 ani mai târziu.

Logimc NEW YORK Live Stream



Logimc NEW YORK
Publicat 15 iul.2018
BINE ATI VENIT LA SERVICIUL NOSTRU MIRACOL CU PROFETA REMI ARIYIBI

New York Presbyterian Spitalul de servicii medicale de urgenta raspunde primul pe Ave in Manhattan, NY.



   Andre Christopher Rivera
Publicat pe 14 iul. 2018

S-a intamplat intr-o zi de 13. Batalia de la Wanat

Lupta de la Wanat a avut loc pe 13 iulie 2008 în provincia Kunar. A opus pe militarii americani și afgani împotriva insurgenților talibani. Se termină cu o victorie tactică a Coaliției, dar o victorie strategică a talibanilor.

Context

În 2008, NATO a desfășurat trupe de-a lungul frontierei dintre Afganistan și Pakistan în zone suspectate de a avea linii de aprovizionare pentru insurgență. Aceste trupe stabilesc mai multe baze mici avansate. La 8 iulie, o unitate de 72 de soldați de coaliție (48 de americani și 24 de afgani) s-au stabilit lângă satul Wanat. Facilitățile lor includ o bază avansată și un post de observare.

În seara zilei de 12 iulie, talibanii ajung în satul Wanat, cer oamenilor să plece (pentru a elibera civilii) și să se pregătească pentru un atac.

Lupta

Atacul taliban incepe prin surprindere în jurul orei 4.30. Începutul luptei este în avantajul lor și lichideaza soldati inamici și lansatorul de rachete TOW de la bază. Postul de observare este atacat violent și nu reușește să cadă în mâinile lor. Ei chiar reușesc să pătrundă în bază. Cu toate acestea, rezistența puternică din SUA permite soldaților Coaliției să nu fie cuceriti și să împingă insurgenții cu victime grele de ambele părți. Suportul artileriei, întărit de elicoptere și avioane, curăță postul de observare. În jurul orelor amiezii, luptătorii talibani se retrag.

În timpul bătăliei, Coaliția a avut 13 morți (9 americani și 4 afgani) și 31 răniți (27 de americani și 4 afgani). La sfârșitul luptei, doar 8 soldați americani sunt încă nevătămați. Pierderile talibane sunt estimate între 21 și 52 de morți de NATO. Cu toate acestea, au fost găsite doar 2 cadavre.

Urmarile bătăliei

Trei zile mai târziu, baza este abandonată în favoarea unei noi instalări la aproximativ zece kilometri distanță. O investigație efectuată de armata americană arată că poliția locală a trebuit să sprijine insurgenții ascunzând arme și muniții la sediul său. Într-adevăr, americanii ar fi descoperit armele folosite recent și mai ales o cantitate de arme și muniții care, în mare măsură, depășesc nevoile a 20 de polițiști...citeste mai departe

Sursa:Wikipedia