sâmbătă, 1 septembrie 2012
Pintea haiducul, un roman adevarat
Încărcat de Sc0ril0 în data de 31.07.2008
Pintea haiducul, un roman adevarat, erou al romanilor
Grigore Pintea, zis Pintea Viteazul (n. 25 februarie 1670, Măgoaja, comitatul Cluj — d. 14 august 1703), a fost un vestit haiduc din Țara Lăpușului, Maramureș.
„De-un viteaz așa fălos,
Și la inimă milos,
De-un viteaz așa de mare,
La sărmani dă ajutoare”
Născut în 1670 ca fiu de mici nobili români din Măgoaja în fostul comitat al Clujului, intră în conflict cu nobilii regionali și decide să lupte împotriva nedreptăților sociale. Fuge în codrii Maramureșului și „haiducește”. Cu anii, terorizează nobilii locali, care vor să-l prindă, dar, potrivit legendelor, reușeste să scape de fiecare dată.
Potrivit datelor existente, Grigore Pintea, fiul lui Cupșa Pintea și al Mălinei (n. Costan), s-a născut în satul lăpușean Măgoaja (astăzi în județul Cluj, pe granița sudică a actualului județ Maramureș), într-o famile de nobili din care a făcut parte și Ioan Cupșa, care în 1681, ctitorind mânăstirea Nicula din județul Cluj, dăruiește călugărilor celebra icoană a Maicii Domnului care plânge. Pe doneniile aceleiași familii Cupșa s-a întemeiat actuala comună Cupșeni din județul Maramureș și voievozii Cupșa au facut parte din familiile de nobili maramureșeni care au descalecat în Moldova odată cu Dragoș Vodă, ceea ce plaseaza originile familiei lui Pintea Viteazul înainte de secolul al XIV-lea. Originea nobilă veche va explica evoluția lui Grigore Pintea în armata principelui Rákóczi
În timpul împăratului Leopold I, obligațiile fiscale și militare introduse de stăpânirea austriacă în Transilvania au determinat o amplă mișcare de rezistență, cunoscută sub numele de răscoala curuților. Pe acest fundal, principele Francisc Rákóczi al II-lea a declanșat o „luptă de eliberare națională”, bazându-se atât pe sprijinul țărănimii iobage, cât și pe ajutorul promis de regele Franței (Ludovic al XIV-lea) și țarul Rusiei (Petru cel Mare). Grigore Pintea a făcut parte, cu rang de căpitan, din armata lui Francisc Rákóczi al II-lea. Din documentele epocii reiese că Pintea a fost un om instruit, cunoscător al mai multor limbi străine și al tehnicilor militare, deprinse în garnizoanele imperiale. Diplomat și bun negociator (vezi protocolul încheiat în ianuarie 1700 cu comandantul militar al cetății Sătmar, contele F. Löwenburg), Pintea a fost considerat de istorici „unul dintre cei mai însemnați români din secolul al XVII-lea” (Nicolae Densușianu, 1883).
În primăvara anului 1703, mai multe orașe din nordul Transilvaniei (Zalău, Sătmar, Bistrița, Dej, Sighet) cad în mâna răzvrătiților. Armata lui Pintea trebuia să cucerească cetatea Baia Mare. În luna august, orașul era sub asediu. În urma unei ambuscade, Pintea este împușcat mortal (14 august) în fața porții de sud a orașului, în apropiere de Bastionul Măcelarilor
Sursa:Wikipedia