JASWANT SINGH, fost ministru de Finanţe al Indiei, ministru de Externe şi ministru al Apărării
Romania Libera [4/07/2013]
La 50 de ani de la izbucnirea razboiul chino-indian din 1962, granita este in continuare slab demarcata si reprezinta o sursa constanta de tensiuni intre cele doua cele mai populate state din lume. In 1962, la trei saptamani de la izbucnirea luptelor, s-a decis sa se incheie intelegerea privind Linia Actuala de Control (LAC). Dar, 50 de ani mai tarziu, pe harta nu au aparut delimitari intre state. Drept urmare, cele doua parti trimit regulat patrule ca sa identifice granita in baza LAC - cel mai recent episod fiind o incursiune de trei săptămâni, începută în aprilie, a trupelor chineze în teritoriul indian.Confruntările pe pământul nimănui, care cuprinde porţiunea stabilită prin LAC de China şi India, sunt atât de frecvente, încât soldaţii au dezvoltat un anumit “modus vivendi”, în care una dintre părţi îi spune celeilalte să se retragă paşnic. Părţile au respectat înţelegerea informală, care s-a transformat de-a lungul anilor.
Dar nu şi de această dată. În apropiere de Daulat Beg Oldie, în apropiere de Câmpiile Depsang, în regiunea Ladak, unde se află Jammu şi Kaşmir, o patrulă formată din 15 persoane aparţinând armatei chineze a traversat teritoriul indian şi şi-a stabilit acolo o bază potrivită pentru o staţionare pe termen lung.
Întinzându-se de la Pasul Karakorum, aproape de Pakistan, în nord, graniţa merge spre sud, pe lângă crestele estice ale munţilor Himalaya, către oraşul antic Tawang. Apoi urmează fosta linie McMahon, stabilită în 1914 şi respinsă de China ca fiind un dictat imperial - pentru a separa India britanică de ceea ce fusese Tibetul. Graniţa coteşte până în locul în care se intersectează graniţele Indiei, Chinei şi Burmei.
China nu-şi ascunde interesul strategic vizavi de graniţa care delimitează India de un Tibet agitat şi de provincia cauzatoare de probleme Xinjiang. Pentru India, Daulat Beg Oldie este un avanpost important la intrarea în Pasul Karakorum şi în regiunea gheţarului Siachen. Deci incursiunea chinezilor pe teritoriul Indiei a fost o simplă greşeală a unui comandant local al armatei chineze? Sau a fost rezultatul unui calcul bine făcut?
Pasul Karakorum făcea parte din vechiul “Drum al mătăsii” care lega Ladak şi Kaşmir de Xinjiang - acum, întocmai ca Tibetul, “o regiune autonomă” a Chinei. Aşa cum remarcau recent doi observatori, Daulat Beg Oldie era un punct de transfer, unde comercianţii se opreau şi încărcau marfa pe spinarea animalelor, “pentru drumul necruţător peste Saser La înspre valea ospitalieră Shyok”, ajungând la “Leh, Turok sau Srinagar, în Kaşmir”.
Parlamentul indian, deloc surprinzător, a denunţat incursiunea chinezilor în cei mai duri termeni. Guvernul, la început perplex, a încercat, fără succes, să facă lumină în scandalul prezenţei trupelor armatei chineze. A urmat o competiţie strânsă, pentru că, atunci când China a plusat, India a plusat dublu.
Publicaţia Financial Times, citându-l pe expertul chinez Sun Hongnian, notează: “Pentru India, fiecare metru de pământ şi fiecare buncăr reprezintă o victorie strategică de teritorii” care o aduce cu un pas mai aproape “de strada principală de pe teritoriul nostru”.
Impasul s-a încheiat pe 6 mai, la fel de brusc cum a început.
[cititi articolul complet în Romania Libera] Dar nu şi de această dată. În apropiere de Daulat Beg Oldie, în apropiere de Câmpiile Depsang, în regiunea Ladak, unde se află Jammu şi Kaşmir, o patrulă formată din 15 persoane aparţinând armatei chineze a traversat teritoriul indian şi şi-a stabilit acolo o bază potrivită pentru o staţionare pe termen lung.
Întinzându-se de la Pasul Karakorum, aproape de Pakistan, în nord, graniţa merge spre sud, pe lângă crestele estice ale munţilor Himalaya, către oraşul antic Tawang. Apoi urmează fosta linie McMahon, stabilită în 1914 şi respinsă de China ca fiind un dictat imperial - pentru a separa India britanică de ceea ce fusese Tibetul. Graniţa coteşte până în locul în care se intersectează graniţele Indiei, Chinei şi Burmei.
China nu-şi ascunde interesul strategic vizavi de graniţa care delimitează India de un Tibet agitat şi de provincia cauzatoare de probleme Xinjiang. Pentru India, Daulat Beg Oldie este un avanpost important la intrarea în Pasul Karakorum şi în regiunea gheţarului Siachen. Deci incursiunea chinezilor pe teritoriul Indiei a fost o simplă greşeală a unui comandant local al armatei chineze? Sau a fost rezultatul unui calcul bine făcut?
Pasul Karakorum făcea parte din vechiul “Drum al mătăsii” care lega Ladak şi Kaşmir de Xinjiang - acum, întocmai ca Tibetul, “o regiune autonomă” a Chinei. Aşa cum remarcau recent doi observatori, Daulat Beg Oldie era un punct de transfer, unde comercianţii se opreau şi încărcau marfa pe spinarea animalelor, “pentru drumul necruţător peste Saser La înspre valea ospitalieră Shyok”, ajungând la “Leh, Turok sau Srinagar, în Kaşmir”.
Parlamentul indian, deloc surprinzător, a denunţat incursiunea chinezilor în cei mai duri termeni. Guvernul, la început perplex, a încercat, fără succes, să facă lumină în scandalul prezenţei trupelor armatei chineze. A urmat o competiţie strânsă, pentru că, atunci când China a plusat, India a plusat dublu.
Publicaţia Financial Times, citându-l pe expertul chinez Sun Hongnian, notează: “Pentru India, fiecare metru de pământ şi fiecare buncăr reprezintă o victorie strategică de teritorii” care o aduce cu un pas mai aproape “de strada principală de pe teritoriul nostru”.
Impasul s-a încheiat pe 6 mai, la fel de brusc cum a început.