vineri, 3 iulie 2009

Clasa politica a incheiat un pact cu Securitatea

Marturisesc ca imi este foarte greu sa vorbesc despre Eugen Tomiuc.Colaboratorul meu de pe blog,Tom Sawyer il cunoaste mai bine, dar din varii motive, mi-a lasat mie sarcina sa-l prezint cititorilor.

Interviul sau,inca de la aparitie, mi-a atras atentia prin decenta atitudinii.Nu s-a inghesuit pe la publicatii nationale,nu a dat buzna pe la anume posturi tv, facute parca anume ca sa poti sa-ti expui frustarile.

Si-a ales o publicatie electronica departe de tara, unde, in toata confesiunea sa se simte cum vibreaza mandria de a fi brasovean.

Luni de zile, undeva in strafundurile internetului, mi s-a rasucit in memorie, cu stralucirea unui bulgare de uraniu,fraza sa teribila:

"Clasa politica a incheiat un pact cu Securitatea"

Este crucea noastra, pe care, constienti sau nu, ducem in fiecare zi.

Nu o sa auziti asemenea fraza niciodata,la politicienii pripasiti prin Brasov sau prin publicatiile locale muribunde.

"Fiecare om are o patrie.Restul sunt tari", cuvintele acestea ale lui Octavian Paler i se potrivesc lui Eugen Tomiuc, care traieste si lucreaza departe de Romania.
Practic, Eugen Tomiuc salveaza Brasovul de mediocritate printr-un gest: Acest interviu!

Material preluat din cafeina.ro





Clasa politica a incheiat un pact cu Securitatea


February 8, 2008

Cand vine vorba despre o analiza politica si sociala a Europei de Est taioasa ca un brici, Eugen Tomiuc este omul cu care trebuie stat de vorba. Senior editor la Radio Europa Libera si analist politic cu o larga experienta, Eugen Tomiuc i-a intervievat de-a lungul anilor atat pe liderii est europeni cat si pe cei din Vest, ale caror decizii influenteaza in dese randuri politica statelor din Europa Centrala si de Est. Fin observator al problemelor Romaniei pe plan intern si international, Eugen si-a dat acordul pentru o discutie deschisa in jurul unei cesti de cafea aburinde pe teme de actualitate.
“Clasa politica romaneasca a incheiat un pact tacit cu Securitatea”
Cafeaua de Montreal: Eugen, zilele acestea societatea civila din Romania a fost socata de decizia Curtii Constitutionale de a declara neconstitutionala legea dupa care functiona CNSAS. Desi guvernul a intervenit cu o ordonanta de urgenta, pericolul ramane, cel putin pana la elaborarea unei legi noi. Cum vezi tu aceasta solutie de avarie?
Eugen Tomiuc: Nu mi se pare ca societatea civila din Romania ar fi extrem de revoltata de decizia Curtii Constitutionale, in primul rand pentru ca societatea civila din Romania e foarte atomizata, si exista, din pacate, si in societatea civila grupuri de interese. Oricum, infrangerea suferita de CNSAS in fata Curtii Constitutionale a survenit pe fundalul unei crize de imagine a institutiei, perceputa uneori ca o unealta in lupta dintre diferite factiuni politice, datorita publicarii selective a unor dosare. In timp ce, teoretic, exceptiile de neconstitutionalitate admise de Curte par fi corecte, bunul simt duce imediat cu gandul la o reglare de conturi. Chiar daca nu Curtea de Conturi a fost cea care a dat verdictul. Sigur, premierul Tariceanu a emis o ordonanta de urgenta care permite CNSAS-ului sa continue sa functioneze, insa, atentie, fara a mai avea voie sa faca publice nume. Deci, botnita pusa de Curtea Constitutionala ramane.
Cafeaua de Montreal: In calitate de senior editor al postului Radio Europa Libera esti familiarizat cu modul in care celelalte tari foste comuniste au inteles sa-si rezolve aceasta problema, a colaboratorilor fostei politii politice. Unde greseste Romania cand vine vorba de deconspirarea Securitatii, a fostilor colaboratori?
Eugen Tomiuc: Cred ca a gresit de la bun inceput, din decembrie 1989, cand romanii au permis esalonului doi al PCR si securistilor sa confiste schimbarea de regim in propriul folos. Acolo a fost buba initiala. Din pacate, probabil ca nici nu s-ar fi putut altfel, daca tinem seama de infrastructura formidabila si organizarea superioara a celor din aparatul represiv si cel de partid, prezenta lor in practic toate domeniile vietii publice – poate iti aduci aminte, ei raspandeau false cugetari adanci de genul “securistii sunt baieti destepti, ca altfel nu i-ar primi nimeni in sistem”, sau “nu e membru de partid numai acela pe care partidul nu-l accepta, ca nu e bun de nimic.”
Dupa aceea, odata cu trecerea timpului a devenit exponential mai greu sa-i deconspiri, doar nu erau naivi sa accepte sa se deconspire singuri. Noroc cu eforturile disperate ale unor oameni ca Ticu Dumitrescu, ei au facut posibila chiar si aceasta lege, imperfecta cum e ea, dupa care functioneaza CNSAS-ul. Clasa politica, insa, a incheiat de la bun inceput un pact tacit cu securistii, poate si din simplul motiv ca multi chiar dintre ei erau fie fosti securisti acoperiti, fie turnatori. Sa nu uitam ca pana si marele Corneliu Coposu se zice ca ar fi cazut la pace cu Magureanu pentru a se asigura de sprijinul lui inainte de alegerile din ’96, pe care din pacate, Seniorul nu le-a mai apucat. Daca adaugam si presa, unde inainte de ‘89 era plin de “cadre active” si de tovarasi sub acoperire dintre care multi au ramas pe pozitii si dupa, vedem ca s-a creat in permanenta un zgomot de fond ostil deconspirarii serioase si totale.
In concluzie, deconspirarea selectiva practicata de CNSAS s-a intors impotriva-i, subminandu-i credibilitatea. Am o stima deosebita pentru multi dintre cei care au fost in CNSAS – l-as aminti aici pe Claudiu Secasiu, care, in vara lui ’88 a fost anchetat si batut de securitate pentru ca nu-si turna prietenii, si nu a facut niciodata caz de asta dupa Revolutie, spre deosebire de altii. Dar, pe de alta parte, au fost si oameni care nu aveau ce cauta in CNSAS.
Cand vobim de alte tari foste comuniste, situatia e diferita. Imediat, ne gandim la Germania de Est, unde Comisia Gauck a putut lua fiinta pe fundalul monitorizarii atente occidentale, doar se uneau cu Germania de Vest. In plus, politia politica era rea si urata peste tot in lagarul comunist, dar nicaieri se pare ca nu a fost atat de omniprezenta ca in RSR, poate doar in URSS, unde KGB-ul s-a transformat armonios in FSB, iar unul dintre agenti a devenit presedinte…
“Europa Libera m-a invatat ca lumea aia simpla si frumoasa era de fapt complicata si urata“
Cafeaua de Montreal: Vorbind despre Securitate si comunism ajungem implicit la simbolul rezistentei din acei ani, Radio Europa Libera. Ce a reprezentat pentru tine personal acest post de radio pe vremea comunismului?
Eugen Tomiuc: Hai sa-ti povestesc. Aveam opt-noua ani, cand am inceput sa fiu atent la faptul ca tatal meu, bucovinean din Cernauti ajuns la Brasov dupa ce bolsevicii au anexat Nordul Bucovinei, asculta Europa Libera pe un superb aparat cu lampi Grundig, pe care il repara in fiecare zi de vechi ce era. Asculta seara in surdina, cu plapuma trasa peste peste aparat. Desi tata nu injura niciodata, citeai in tonalitatea lui un naduf rece de fiecare data cand ii pomenea pe comunisti. I-a asteptat pe americani pana a murit, cu cativa ani inainte de caderea comunismului. Eu pot spune ca am facut ochi pe comentariile lui Noel Bernard la vizita lui Nixon la Bucuresti din 1972, sau pe cele ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca de la Paris; apoi, ascultam ziua la radio Bucuresti stirile la meciul de sah dintre Fischer si Spasski de la Reykjavik – mult mai mult decat un simplu meci de sah, nu-i asa? – iar seara ascultam ce spunea Europa Libera despre acelasi eveniment si invatam, intrigat, ca lumea aia simpla si frumoasa pe care ne-o pictau la scoala era mult mai complicata si mai urata.
Apoi, cand am mai crescut, a venit vremea Metronomului lui Cornel Chiriac – care a fost probabil programul care a adus cea mai mare audienta Europei Libere in randurile tineretului. Pe scurte, cu paraziti, cu bruiaj cateodata, dar Pink Floyd suna parca si mai bine la Europa Libera. In 1975, cand Cornel a fost asasinat, am purtat doliu discret alaturi de colegii mei de clasa.
In facultate, in Bucuresti, ascultam mai ferit, dar tot ascultam. Alternativa era spalatura pe creier de la cenaclul gretos al lui Paunescu, zbierat in difuzoarele din camin. Cand, dupa primul an de facultate, au vrut aia sa ma faca membru de partid si i-am spus tatei, a rabufnit: dupa ce mi-au luat bolsevicii tot, asta mai lipsea: sa te atraga si pe tine de partea lor. Asa ca m-am dus inapoi la secretara de partid pe facultate si i-am spus ca nu vreau sa devin membru. S-a facut foc si para iar in sesiunea urmatoare, au inceput sa ma fure la note, la inceput discret, apoi tot mai pe fata. De ce iti spun asta? Ca sa vezi de fapt ce rol a avut postul asta in formarea unui “pui de naparca” anticomunist, nedemn de calitatea glorioasa de “nembru”, vorba lui Nenea Iancu…
Dupa facultate, in anii cei mai negri ai dictaturii lui Ceausescu, ‘85-‘89, imi aduc aminte de discutiile extraordinare pe care le purtam pe marginea comentariilor de la Europa Libera acasa la poetul Alexandru Musina, acel guru sclipitor care a mosit o generatie de tineri de exceptie, cand la un nechezol — pentru cei care nu l-au apucat, nechezolul era exact opusul cafelei de Montreal, jumatate orz, jumatate ovaz si restul cafea — sau un pahar de vin cu apa îi disecam pe nou-venitul Gorbaciov si pe prietenul lui din RSR, Ion Iliescu de la Editura Tehnica. Cateodata ne adunam la Gheorghe Craciun, marele scriitor disparut mult, mult prea de timpuriu. Stii ce e amuzant? Toti eram pe atunci profesori navetisti — mai tineri sau mai maturi – Sandu la Budila, George la Feldioara parca, erau apoi Marius Oprea, Andrei Bodiu, Sorin Matei, Caius Dobrescu, eu — inutil sa-ti spun ca toate astea se intamplau la Brasov.
Europa Libera ascultam cu Marius si cand, indignati de suprimarea violenta a revoltei muncitoresti de pe 15 noiembrie ’87, ne apucaseram sa fabricam manifeste anticomuniste artizanale. Mai tarziu, Marius a fost si el, o vreme, corespondent al Europei Libere la biroul din Bucuresti.
Tot Europa Libera, si Vocea Americii, ne-au adus si prima veste de la Timisoara – o scena de film suprarealist, eram cu nevasta-mea, care era gravida, in gara in Brasov duminica seara pe 17 decembrie 1989. Pe peron, o atmosfera lugubra, de sfarsitul lumii, frig, cenusiu, oameni desprinsi parca din 1984 al lui Orwell, iar nevasta-mea, deprimata, mi-a spus, nu mai suport… O ora mai tarziu, cand am ajuns in garsoniera noastra de la Sfantu Gheorghe, am pornit imediat radioul si primul lucru pe care l-am auzit la Europa Libera si Vocea Americii a fost, “demonstrantii s-au adunat din nou in Piata Maria”! Nu-mi venea sa cred ca incepuse cu adevarat…
Momentul cel mai emotionant insa, pe care mi-l amintesc foarte clar si acum, a fost primul mesaj de Anul Nou al Regelui Mihai pe care l-am ascultat eu in 1973. Omul pe care comunistii ni-l zugraveau ca pe un exploatator, vorbea romaneste mult mai elegant decat fonful din Scornicesti pe care ei îl proslaveau, si parea ca stie mai bine decat cei din Bucuresti despre lipsurile cu care ne confruntam. Apoi faptul ca Regele, care pentru mine era o figura din cartea de istorie, TRAIA a fost o revelatie extraordinara.
“Regele Mihai este intruchiparea a ceea ce ar fi fost Romania daca istoria nu s-ar fi pus de-a curmezisul“
Cafeaua de Montreal: Acum, cand esti senior editor si unul din cei mai experimentati corespondenti si analisti politici ai postului pe care-l ascultai in copilarie, ai avut ocazia sa-l intervievezi pe Majestatea Sa Regele Mihai. Ce impresie ti-a lasat? Care este parerea ta despre schimbarea legii salice, despre faptul ca Alteta Sa Regala Principesa Margareta va mosteni tronul Romaniei, chiar daca sub forma virtuala?
Eugen Tomiuc: Regele Mihai este intruchiparea a ceea ce ar fi putut sa fie Romania daca istoria nu s-ar fi pus de-a curmezisul. O monarhie constitutionala moderna, cu un suveran cu o statura morala colosala, care se bucura de respectul intregii lumi occidentale. Am avut ocazia sa fiu in preajma catorva sefi de stat si de guvern. Sunt unii care emana ceea ce in engleza se cheama “negative vibes”. Altii dau imediat impresia ca nu pot impune respect.

Regele Mihai, insa, e intr-o clasa unica, un suveran adevarat. Un Rege care iti intinde mana cu naturalete si reuseste sa te faca sa te simti in largul tau, care se comporta firesc, dar in acelasi timp majestuos. Ca profesionist, cand intervievezi pe cineva, trebuie sa te concentrezi la ce spune, pentru a evita repetitiile si a adapta din mers intrebarea urmatoare. Trebuie sa recunosc, insa, ca atunci cand Regele Mihai imi raspundea la intrebari, spunand, in cuvinte simple ca trebuia sa scoatem tara din alianta cu nemtii, ca altfel condamnam la moarte sigura sute de mii de tineri romani, am avut momente in care m-am simtit coplesit — acesta era omul pentru care mii de osteni romani erau gata sa-si dea viata pe front, pentru care zeci de ofiteri au preferat sa lupte inca aproape doua decenii in munti, sperand intr-o minune care refuza sa vina. Acesta era omul care simbolizase speranta pentru o generatie decimata de o istorie ostila. Acesta era Regele romanilor.
Pe o nota mai putin solemna, am avut privilegiul sa particip la un dineu cu Majestatea Sa si cu Regina Anna, alaturi de oficialitati romane si de membri ai comunitatii romanesti. Desi secretariatul Casei Regale trimisese fiecaruia un exemplar electronic de reguli de eticheta, foarte putini erau cei care l-au si invatat. La fiecare gafa de protocol, ma uitam la Majestatea Sa: cu augusta marinimie si nu fara o doza de umor, a trecut cu vederea toate greselile, unele flagrante, fara sa tresara.
Si, inca un amanunt interesant: cineva din anturajul regal mi-a povestit cum Regele, care in tinerete fusese un excelent pilot si mecanic, a condus un BMW nou si extrem de puternic cu viteza maxima pe autostrazile Europei Centrale, pentru a recupera o intarziere neprevazuta. La peste 80 de ani, e o performanta rara.
Revenind la a doua parte a intrebarii tale, schimbarea legii salice are sens; daca ar exista o sansa cat de mica de restaurare a monarhiei, atunci cred ca trebuie sa existe succesiune directa. E modelul monarhiei britanice, olandeze sau daneze.
“Voronin e un politician abil, capabil sa imbrace mana de fier a fostului general sovietic de interne in manusa de catifea a aparentelor europene”
Cafeaua de Montreal: Sa trecem acum de la monarhie la republica – Republica Moldova, mai exact, si viitorul ei. L-ai intervievat in mai multe ocazii pe presetinele Voronin, unul dintre cei mai controversati politicieni de peste Prut si artizanul unor frictiuni diplomatice cu Romania. Cum a fost posibil sa ajunga Moldova de la podul de flori la inghetarea relatiilor cu Romania? Cata vina poarta Romania si clasa ei politica in crearea acestor frictiuni?
Eugen Tomiuc: Sa privim lucrurile realist — in 50 de ani de comunism salbatic, multe s-au schimbat in Basarabia. Daca a existat cu adevarat un moment propice pentru reunificare, a fost imediat dupa declararea independentei Moldovei in august 1991, pe acelasi model ca dupa primul razboi mondial. Dar Bucurestiul era fie prea slab, fie prea intimidat de Moscova ca sa aiba curaj sa faca pasul. Odata acel moment pierdut, statalitatea noii entitati a devenit in sine un dezavantaj. De unde inainte totul venea de la Moscova gratis – energie, materii prime, directive politice – Chisinaul s-a trezit si cu camara goala, si cu magazia fara lemne pentru iarna, si cu un vid imens de competenta politico-administrativa atat de necesara pentru supravieturea unui stat nou. Un teritoriu administrativ inventat de Stalin — fara resurse, fara economie sustenabila, daca ne gandim ca tot ce era industrie si resurse energetice se afla in Transnistria — s-a gasit dintr-o data incovoiat sub povara autoproclamatei statalitati, si fara posibilitatea de a transforma acea statalitate in realitate. Saracie, conflict cald sau rece cu teritoriul din stanga Nistrului — alipit Moldovei de Tatuc cu intentia diabolica de a bate un cui otravit in talpa RSS Moldovenesti — criminalitate, instabilitate politica, o perpetua ambiguitate in privinta identitatii si chiar a limbii — toate acestea sunt caracteristicile unui stat falit. Era inevitabil ca o asemenea situatie sa duca la aparitia unui lider precum Vladimir Voronin, pentru ca el exprima mai bine decat oricare altul ambiguitatea statutului Moldovei.
Eu nu il consider pe Voronin un comunist, din aceia de moda veche. Voronin e un politician abil, pragmatic, fara o ideologie anume, capabil sa imbrace mana de fier a fostului general sovietic de interne in manusa de catifea a aparentelor europene. A venit la putere speculand nostalgia majoritatii rurale foarte sarace dupa siguranta mizera a zilei de maine de pe timpul URSS. Unchiul meu, care a fost deportat 17 ani in Siberia, si te-ai fi asteptat sa fie la fel de anticomunist ca taica-meu, mi-a spus in 2004 ca o sa voteze neindoios tot cu Voronin, pentru ca nu numai ca a inceput sa-i dea pensia cu regularitate, dar i-a si marit-o! Cu vreo doi lei din aia de-ai lor, moldovenesti.
“Aberatiile astea cu poporul si limba moldoveneasca isi au originea in mintea bolnava a lui Stalin“

Voronin a facut ochi dulci Rusiei cat a avut nevoie de suportul ei, apoi cand a venit momentul, s-a declarat pro-occidental si pentru aderarea la UE, fara sa se sinchiseasca de ridicolul situatiei in care un presedinte comunist promoveaza reforme capitaliste. La urma urmei, s-a intamplat si in China, nu? Cred ca in cazul lui Voronin, prioritatea numarul unu e supravietuirea politica. Genul fa-te frate cu dracu’… Acum, e iar cu ochii spre Moscova. Transnistria? Problema Transnistriei pare insolvabila mai ales pentru ca toata lumea e multumita de fapt cu statu quo-ul, cata vreme acolo se pare ca se fac bani negri cu nemiluita, care ajung fie prin buzunare ucrainene sau moldovenesti, fie prin diverse conturi la Moscova, fie in cuferele lui Smirnov. Daca Moldova ar fi ajutata mai substantial de UE, de exemplu, contrabanda n-ar mai fi posibila si rusii nu ar mai avea stimulente sa-i sustina pe transnistreni cand ar seca sursa de bani. Transnistria nu a fost parte din statul roman modern aparut in 1918, Stalin le-a bagat-o pe gat moldovenilor in schimbul ruperii sudului Basarabiei, cel cu iesire la mare – iti inchipui ce avantaj imens ar fi avut Moldova acum cu o iesire la Marea Neagra? – si al trecerii lui la RSS Ucraineana. Diabolic Tatucu’, nu gluma! Mie imi vine greu si sa explica situatia unui strain, dara-mi-te politicienilor s-o mai si rezolve.
Revenind la Moldova — daca umbli cum am umblat eu, prin sate, prin orase, ai senzatia aceea de apasare din Romania comunista de pe vremuri de care vorbeam mai sus. Saracie lucie, strazi pline de fete tinere, dar barbati tineri si apti de munca nu prea o sa vezi, decat aia in uniforme de politisti. Restul sunt la munca in strainatate. Politia e omniprezenta, pe sosele exista inca bariere, puncte de control, e un stat politienesc poate si pentru ca meseria de politist ofera o slujba sigura si posibilitatea dobandirii de spagi…
Romania nu cred ca ar fi putut face mult mai mult decat a facut. Fundamental, statalitatea Moldovei o sa stea mereu in calea bunelor relatii cu Romania. Pentru a pastra avantajele oferite de statalitate — loc la ONU, calitatea de membru al Organizatiei Mondiale a Comertului, functii de presedinte, prim ministru, ministri, parlamentari, toate bine platite — conducerea Moldovei trebuie sa pedaleze la nesfarsit pe afirmatii gen moldovenii sunt un popor aparte, moldoveneasca e o limba de sine statatoare si asa mai departe. Or, asta o sa zbarleasca intotdeauna penele Bucurestiului. Cred ca suntem departe de o convietuire gen Germania-Austria. In plus, n-am auzit vreun vienez sa pretinda ca vorbeste austriaca.
Problema identitatii este falsa in esenta, si de aceea cu atat mai periculoasa. Hai sa luam cazurile noastre. Eu sunt nascut si crescut in Brasov, din tata bucovinean si mama basarabeanca. Niciunuia din parintii mei nu i-a trecut prin cap sa spuna vreodata ca sunt altceva decat romani — desi tata, ca sa poata merge la scoala in Romania Mare, a trebuit sa dovedeasca romanilor ca e roman si ca numele ii fusese ucrainizat sub austro-ungari. Eu ma consider ardelean, dar nu ca nationalitate, evident. Tu la randul tau esti moldovean. Te simti cumva altceva decat roman? Toate aberatiile astea cu poporul si limba moldoveneasca isi au originea in mintea bolnava a lui Stalin. Solutii? Uniunea Europeana, estomparea frontierelor, libertatea de miscare, prosperitate, mai multa cultura politica, iar pentru cei din Republica Moldova, posibilitatea de a citi carti, reviste si ziare in romaneste, si a vedea filme occidentale in engleza sau franceza, fara sincronizare in rusa. Intr-un oras cum e Chisinaul, nu ai unde vedea un film nou, iar cele pe care de bine de rau le dau sunt aduse de la Moscova cu sincron in rusa, pentru ca oamenii cu bani in capitala sunt in majoritate rusofoni.
“Stii cum vor iesi 100 mii de romani in strada? Nu pentru CNSAS ci pentru vize. Daca UE ar reintroduce vizele pentru Romania, ar fi un nou Decembrie 1989“
Cafeaua de Montreal: Mai la vest: Romania este deja membru cu drepturi depline al UE. Cehia este si ea in UE din 2004. Poti face o paralela intre cele doua tari, intre drumurile lor pe mai departe?
Eugen Tomiuc: Uite, prima paralela care mi-a venit in minte cand am venit la Praga a fost ca aia din bancul cu Bula care, intors dintr-o excursie in RFG, a fost intrebat de sectorist daca refegistii sunt intr-adevar mai avansati decat RSR. La care Bula a spus, da’ de unde, tov. plutonier, sunt cu cinzeci de ani in urma noastra! Cum asa, Bula, a intrebat sectoristul mirat. Pai, da, in RFG e atata mancare cum era la noi acum 50 de ani…
Lasand insa bancurile, cehii, care se aseamana cu noi in sensul ca si la ei e plin inca de blocuri si de infrastructura lasata de comunisti, atat pe afara, cat si in creiere, au stiut, totusi, sa asigure o tranzitie mai calma, mai putin salbatica, au privatizat si au retrocedat proprietati rapid, si desi majoritatea nu sunt oameni bogati, un exista insa nici atatia saraci ca in Romania. Preturile la alimente, acolo unde pe roman inca il doare cel mai tare la punga, au fost tinute sub control strict, cu TVA minimal. Au modernizat mult mai rapid reteaua de drumuri si autostrazi, si traiesc decent pentru o tara iesita din comunism. Nu au ratat ocazii politice cum au facut romanii, iar proximitatea Germaniei a ajutat enorm.
Exista si diferente de temperament, aici oamenii sunt mai linistiti, ma uit la vecinii mei, toti au gratare in gradina si multi au piscine, dar gratar fac poate odata pe an, si in piscina sar tot asa, din an in Paste. Exista si asemanari, educatia din vechiul bloc estic a fost cam la fel peste tot, si astia au in caracter tendinta de a te smecheri, la fel ca si romanii. Dar si acum mai vezi tineri, altfel destul de amenintatori, cu cercei in nas si baggy pants, care sar respectuosi si cedeaza locul batranilor in metrou. Or, la Londra, de exemplu, asa ceva e de neconceput.
Au un transport in comun excelent, pe care l-au modernizat, in loc sa-l distruga, ca in Romania. Sa fim intelesi, Cehia nu e occident, dar pentru o tara fosta comunista cehii se descurca decent. Calitatea vietii e net superioara celei din Romania, aerul e mai curat, mediul mult mai ingrijit. Ce e de admirat la ei este ca au reusit sa evite sincopele, perioadele de criza acuta, cum a fost in Romania deceniul sinistru 1992-2002.
Dar, si la ei, ca si la romani, a aparut o delasare evidenta, dupa admiterea in UE in 2004, cand parca totul a inceput sa mearga mai prost. Acelasi lucru mi-a fost clar in Romania anul trecut, stii, conceptia “m-am vazut cu sacii-n caruta”. Cum romanii au fost intarziati mereu fata de restul lumii civilizate, n-as spune ca ar trebui sa urmeze modelul cehesc, astia si-au permis sa aiba un ritm constant, pe cand Romania trebuie sa arda din nou niste etape ca sa se alinieze odata celorlalte tari din UE.

Simbolic, pentru mine, a fost faptul ca pe 22 decembrie dimineata, am trecut cu masina frontiera ceho-germana pe care o trecusem prima oara cu 18 ani mai inainte intre Cehoslovacia si RDG, pe malul Elbei, pe un drum mizer, dupa stat in coloana ore intregi. Acum, am trecut in viteza, pe o autostrada moderna, incetinind numai ca sa ma conving ca ceea ce nu-mi venea sa-mi cred ochilor era adevarat – in gherete nu mai era nimeni, iar la 18 ani dupa caderea lui Ceausescu, se prabusise in fine, pentru mine, cel putin, si ultima ramasita a Cortinei de Fier.
Revenind la Romania, in acest moment. Cand Cehia a intrat si in Schengen, la Bucuresti exista pericolul de a da inapoi in loc de a progresa. Raportul Comisiei Europene despre Romania si Bulgaria la un an de la aderare e foarte critic si atrage atentia ca la coruptie si la reforma justitiei e jale mare. Avertizeaza ca dupa sase luni, daca situatia ramane la fel, vor apare excluderi din anumite politici comunitare, se vor pierde iar fonduri si subventii. Vrei sa-ti spun cum o sa scoti 100 mii de romani in strada? Daca UE ar ameninta cu reintroducerea vizelor, cred ca ar fi un nou Decembrie 1989, iar guvernul ar accelera reforma, probabil mai ceva decat motocicleta lui Tariceanu.

Niciun comentariu: