O defilare intarziata

Guest post de Tom Sawyer*

In vara lui 1989, pe 22 august (cu exact patru luni inainte de plecarea lui Ceasca la plimbare de pe CC), am stat la coada la Sf. Gheorghe, unde stagiam si locuiam, la o terasa din centru, la bere neagra de Harghita (ulterior transformata in Ciuc). Am luat 10 sticle si le-am pus la rece in cada, ca n-aveam inca bani de frigider si, pe bune, frigiderul era ceva inutil in anii aia...)

Toata vara fusese arsita, iar eu abia revenisem dintr-o excursie BTT la Moscova si Leningrad unde curgeau valuri de pepsi si Mirinda rece ca gheata. Seara, mi-am luat doua beri inca reci, si m-am prezentat la liceul unde cu scarba lucram ca stagiar, sa fac "de serviciu" in noaptea de 22 spre 23 august, ca asa daduse ordin un bandit local de la partid, unu' Rab Istvan, un politruc imputit care se dadea Stefan si "uitase" ungureste.

M-am intins pe canapeaua mizera din vinilin, gen sala de asteptare la policlinica de cartier, am scos radiocasetofonul si am ascultat Europa Libera pana la patru dimineata, hidratandu-ma cu berea neagra care devenea tot mai calda (afara erau vreo 30 de grade desi era noapte). La sapte dimineata, dupa o noapte nedormita, am plecat spre garsoniera mea primitoare (unde, chiar daca n-aveam frigider, ma astepta o unguroaica frumoasa foc), si am sarbatorit 23 august cu restul de bere. Nu se mai defila de 23 august pe bulevard in niciun oras, lui Ceasca ii era frica de oameni in spatii deschise. Prefera sa ii inghesuie pe stadioane si sa-i chinuie.

Patru luni mai tarziu, pe un frig crancen, in dimineata de 22 decembrie, m-a trezit un vuiet venind dinspre bulevardul spre care dadea garsoniera mea de la etajul trei. Am iesit pe balcon in chiloti, si m-am frecat la ochi neincrezator: o mare de oameni venea dinspre platofrma industriala IMASA pe bulevardul ... haha... Lenin, cu steaguri si cu niste pancarte improvizate. Am crezut initial ca e vorba de o demonstratie "spontana" de protest a oamenilor muncii impotriva "huliganilor" de la Timisoara si Bucuresti, care, dupa ce fusesera impuscati, manjisera fara jena trotuarele cu sange,in loc sa se care si sa crape acasa.

Dar, cand l-am recunoscut pe cel din fruntea coloanei, un zdrahon de vreo doi metri si zece, Radu Gheorghe, un strungar guraliv pe care-l aveam elev la seral si-l tot amenintam cu corijenta daca nu-si foloseste naibii mintea si nu se apuca de invatat, am inceput sa pricep ca demonstratia nu era organizata de organe. Zdrahonu' s-a uitat in sus, m-a vazut, ca aproape ca-i ajungea capul cret pana la etajul trei, si a tunat catre cei din spate: stati, bai! Hoarda s-a oprit, continuand sa scandeze sub geamul meu ceva ce nu crezusem sa aud vreodata rostit decat in soapta: Jos Ceausescu, Jos comunistii, Criminalii, Criminalii!

Apoi, la semnul dirijorului Radu, au tacut o clipa, cat sa-l lase pe el sa tune din nou, de asta data in sus, catre mine, Haideti cu noi dom' profesor, daca aveti curaj!

Cred ca ati ghicit ca in cateva minute eram cu ei, in fata la Consiliu, unde acelasi ungur vandut, Rab Stefan, avea sa iasa cu un megafon in mana si cu o sapca leninista in cap, indemnand masa de demonstranti, pe romaneste, sa plece acasa. La care un secui din multime i-a strigat, tot pe romaneste: Vorbeste in p. ma-tii ungureste, ca intelegem!

Huiduielile care au urmat l-au facut pe buldogul falcos Rab sa devina stacojiu. A disparut in scurt timp din balcon si a reaparut abia in 1990, cand a declarat intr-o publicatie de limba maghiara ca a fost o victima a nationalismului romanesc, dar ca a subminat sistemul din interior, ma-ntelegi... dintr-un viloi de neam prost, cu sala de forta si piscina, si salariu de 12 mii de lei cand eu aveam 2000 ca stagiar. Asa subminau sistemul prim-secretarii...

*Tom Sawyer e un personaj favorit al autorului jurnalului. S-ar putea ca el sa existe in realitate, s-ar putea sa fie doar proiectia unei prietenii de aproape trei decenii. Tom Sawyer a tinut si el un jurnal mental care e complementar JURNALULUI (DELOC) RATAT al ursului din barlogul brasovean, un urs care desi e bland, n-a jucat niciodata in lant. Tom Sawyer nu o sa uite niciodata cum ursul a dat buzna la el in casa pe 15 noiembrie 1987, cu ochii arzand, transfigurat, si i-a strigat in fatza cel mai memorabil si cel mai dorit paradox anticomunist: "A inceput, in sfarsit!" A fost, atunci, in dimineata rece de noiembrie, inceputul sfarsitului, sfarsit care pentru noi o sa ramana intotdeauna un inceput tarziu. Din pacate, Jos Ceausescu a fost un slogan insuficient de cuprinzator. Mai adecvat ar fi fost cel vazut de Tom Sawyer scrijelit intr-un veceu de la Univesitatea din Bucuresti: "Jos Ceausestii!" Desi o parte dintre ceausesti au disparut, societatea romaneasca ramane infectata de ceausesti mai mari si mai mici la toate nivelele. Pana nu scapam de ei, nu o sa putem spune niciodata, nici dupa 50 de ani, "In sfarsit, s-a sfarsit!"