In perioada 12-15 iulie 2010 a avut loc la Brasov a treia editie a concursului national Memoria Holocaustului,eveniment tratat destul de discret de presa locala si centrala.
La concurs au participat elevii care au trecut de selectiile pe judet.
Iata cum este descrisa in publicatia Observatorul.info din 23 iulie, experienta a doi elevi din Arad care au luat locul II, un premiu special si o mentiune:"„Buna pregătire a elevilor noştri a fost apreciată de juriul concursului cu premiul II şi un premiu special pentru Crişan Iulia Eliza, şi cu menţiune şi un premiu special pentru Ciurdar Cristian Vlad”, ne explică Simona Stiger, inspectorul şcolar de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad
"Încercând să culeg câteva cuvinte din bagajul amintirilor, constat că mi-e greu să aleg cele mai deosebite momente privitoare la acest eveniment spre a le consemna, deoarece fiecare clipă petrecută în Braşov a fost un moment deosebit în sine. Cred că în primul rând, ar trebui să menţionez motivaţia participării mele la acest concurs. Experienţa dobândită prin participarea mea la etapele anterioare ale concursului, mi-a întărit convingerea că un etnocid însoţit de un genocid, sau fiecare din acestea petrecute în parte, sunt fapte grave, ce încalcă legile şi cutumele unui război, deci fără o raţiune şi motivaţie militară, depăşite cronologic de actualul nivel al civilizaţiei umane şi nedemne. Problema este cu atât mai gravă cu cât actualmente în Europa se aud ecouri neo-fasciste ale regimurilor de tristă amintire de la începutul secolului anterior...
... Prima zi am petrecut-o în mijlocul comunităţii evreieşti din Braşov, având parte de un concert de muzică evreiască, imediat după deschiderea oficială. Ziua concursului a fost solicitantă, însă am aşteptat-o cu nerăbdare, fiind momentul în care am avut ocazia să ne etalăm cunoştinţele dobândite de-a lungul perioadei de pregătire. Concursul a presupus o probă scrisă, cu un test-grilă, iar proba orală a presupus argumentarea, explicarea şi încadrarea unui extras din presa vremii în contextul Holocaustului. Următoarea zi am avut parte de o excursie în împrejurimile Braşovului, cât şi un tur al Braşovului, tur în care am putut vizita farmecul oraşului, alături de un ghid menit să ne istorisească despre clădirile şi monumentele ce ne-au captivat privirile. Munca a fost răsplătită la sfârşitul acestor zile, obţinând menţiune şi premiu special”, (Ciurdar Cristian Vlad-mentiune si premiu special)
Se afișează postările cu eticheta holocaust. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta holocaust. Afișați toate postările
marți, 27 iulie 2010
ROMANIA - Brasov - 2010. Concurs national Memoria Holocaustului
Abonați-vă la:
Postări (Atom)