şale. Şi în proiect. Pentru că miercurea asta n-o să mai fie niciun dineu! Recomandarea doctorului e mai degrabă o poruncă, iar Pierre, oblojit, îndoit, necăjit, nu poate decât să îl asculte. Dar ce te faci, că prostul lui de săptămâna aceasta e deja pe drum! Odată ajuns la reşedinţa editorului, gafele lui François curg şuvoi, cu inocenţa şi seninătatea autorului lor, provocând cele mai hilare, spumoase şi tragi-comice încurcături: nevasta pleacă de-acasă; încercările soţului de a o recupera sunt date de gol faţă de cel mai mare rival al său (şi presupus amant al delicatei doamne); amanta beţivă, isterică şi iubitoare de câini e dată în vileag; portărelul aterizează zgomotos fix în baia unde erau ascunse obiectele valoroase; se cade, (se) doare, se spumegă, se suferă, se ţipă, se gafează; se răstoarnă tot, de la vase până la situaţii, prietenii şi mariaje. Şi se râde cu sughiţuri.
Însă dincolo de tot amuzamentul, în comedie se înfige câte-o suliţă de tragic. În spatele prostului de menajerie de ascund drama, tristeţea. Astfel încât, după ce te-ai zguduit de râs o oră şi jumătate, te trec fiori pe şira spinării când François, care se prinde în final de schemă, rosteşte cu lacrimile-n gât şi cu un tragism de care nu l-ai crede în stare pe un gogoman ca el: "Să vă gândiţi de 1.000 de ori înainte să spuneţi despre cineva că este prost!" Lecţia adevărată o încasează tocmai cei care se credeau geniali: "De două ore primesc palmă după palmă. Aţi reuşit să-i răzbunaţi pe toţi proştii, de la toate dineurile, din toată lumea!" (Pierre Brochand)
Dineul cu proşti se dovedeşte a fi un joc mai periculos decât cel cu focul - e un joc cu sufletele oamenilor. Şi chiar dacă e mult mai interesant, după cum spune Brochand, decât dineurile cu urâte pe care le făcea doctorul în studenţie, cel din urmă are dreptate: "Cu urâtele nu rişti nimic!"
Sursa:
Agenda LiterNet