
O fracţiune a Uniunii Social-Creştine din Parlamentul Bavariei a fost prezentă la Sibiu, vinerea trecută, pentru a se întâlni cu primarul Klaus Iohannis. Delegaţia a fost alcătuită din membri ai grupului de lucru pe tema expatriaţilor. La conducerea delegaţiei s-a aflat preşedintele grupului de lucru, Christa Matschl, însă printre membri s-au numărat şi fostul prim-ministru al Bavariei, dr. Günther Beckstein. Parlamentarii bavarezi au fost însoţiţi de dr. Bernd Fabritius, preşedintele Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania.Au fost luate în discuţie subiecte care privesc minoritatea germană din România, plecarea saşilor după 1989, reîntoarcerea acestora şi învăţământul în limba germană. Membrii delegaţiei s-au arătat foarte interesaţi de situaţia economică a Sibiului, modul în care este asigurată finanţarea publică locală, efectele anului în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană şi strategia de dezvoltare a oraşului. Primarul Klaus Iohannis a discutat împreună cu oaspeţi şi despre dezvoltarea infrastructurii, dar a abordat şi tema aderării României la spaţiul Schengen. „Pe lângă temele de discuţie care au alcătuit obiectul acestei vizite, m-a bucurat faptul că delegaţia germană şi-a manifestat interesul pentru locaţia turistică Sibiu. Acest lucru vine să ateste încă o dată că Sibiul este bine cunoscut din acest punct de vedere peste hotare”, a declarat primarul Klaus Iohannis... citeste toata stirea
Vineri, 24 Iunie 2011,
Sursa: Tribuna Sibiu