vineri, 31 august 2018

Podul Morandi-Wikipedia


Ponte Morandi (română: Podul Morandi) sauviaductul Polcevera este un pod de pe autostrada A10 din Genova, Italia. Podul, una din principalele legături cu Franța și o parte din Drumul European E80, a traversat râul Polcevera între districtele Sampierdarena și Cornigliano din GenovaViaductul a fost construit între 1963 și 1967 și a fost deschis pe 4 septembrie 1967; a fost numit după designerul său, Riccardo Morandi.
Pe 14 august 2018, podul s-a prăbușit parțial, omorând cel puțin 43 de persoane,[2][3][4] în timp ce între 10 și 20 sunt încă date dispărute.
Sursa:Wikipedia 

Brașov: Trei turişti s-au suit într-un copac, de frica unui urs pe care l-au întâlnit

Trei turişti, între care un jandarm din Braşov, s-au urcat luni într-un copac, de frica unui urs pe care l-au întâlnit în Munţii Bucegi, transmite Mediafax.

 
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, jandarmii montani au fost chemaţi să intervină pe traseul Mălăieşti-Buşteni din Masivul Bucegi, unde trei turişti au fost nevoiţi să urce într-un copac după ce s-au întâlnit cu un urs.
Cei trei, între care o femeie jandarm din Braşov, coborau spre staţiune şi de frica ursului s-au cocoţat într-un copac, unde au stat până când animalul a plecat.
Sursa citată a precizat că turiştii au coborât, nefiind răniţi, şi urmează să fie preluaţi de jandarmii montani care îi vor însoţi până în staţiune.
Sursa;Romania Libera

Data;13 august 2018

15 03.2018 De pe blog:Busteni.Trecerea de pietoni peste DN1


31.08.2016 De pe blog:Rusia sustine ca ea l-a ucis pe numarul 2 al gruparii Stat Islamic, dupa ce SUA a anuntat ca o lovitura aeriana l-a vizat pe Abu Mohammed al-Adnani

Abu Mohammed al-Adnani
Foto:captura Youtube
 
 Rusia sustine ca lovitura aeriana care l-a ucis pe Abu Mohammed al-Adnani, purtatorul de cuvant si numarul 2 al organizatiei jihaiste Stat Islamic, ii apartine, la o zi dupa ce un atac care l-a vizat pe acesta a fost revendicat de Statele Unite, scrie AFP.Liderul jihadist facea parte, potrivit ministerului rus al Apararii, dintr-un grup de circa 40 de combatanti ai SI ucisi marti de o lovitura aeriana a unui bombardier rusesc Su-34 in apropiere de localitatea Maaratat-Umm Khaush, in provincia Alep (nordul Siriei).

"Printre teroristii lichidati se afla, potrivit informatiilor noastre confirmate de diverse canale, liderul de razboi Abu Mohammed al-Adnani, mai cunoscut ca purtatorul de cuvant al gruparii teroriste Stat Islamic", a precizat ministerul, intr-un comunicat.

Gruparea jihadista a anuntat marti moartea lui al-Adnani in provincia Alep, in momentul in care "inspecta operatiuni militare", fara a preciza nici data, nici circumstantele mortii sale.

Pentagonul a afirmat apoi ca o lovitura aeriana a coalitiei internationale antijihadiste conduse de SUA in apropiere de Al-Bab, la nord-est de Alep, l-a vizat pe Abu Mohammed al-Adnani. Pentagonul a precizat insa ca rezultatul acestei lovituri este in curs de evaluare.

Liderul jihadist - considerat de serviciile occidentale de informatii drept "ministrul atentatelor" SI - s-a ilustrat cerand partizanilor sai sa treaca la actiune in tarile lor de origine folosind orice arma disponibila (cutit, pietre sau masini) impotriva cetatenilor tarilor membre ale coalitiei antijihadiste.

Rusia efectueaza din septembrie 2015 o campanie de lovituri aeriene pentru sustinerea fortelor lui Bashar al-Assad. Rusia efectueaza in special bombardamente in jurul Alepului, al doilea oras al tarii, unde se lupta trupele guvernamentale si diverse grupari rebele.

Susa:Hotnews.ro
Data:31 august 2016

joi, 30 august 2018

China: Construcțiile de pe noul aeroport din Beijing se apropie de sfârșit



Ruptly
Publicat pe 30 aug. 2018

Beijingul noului aeroport Daxing International va fi finalizat în 304 zile , iar camerele de luat vederi vor fi instalate joi.

Aeroportul va acoperi o suprafață de 313.000 de metri pătrați.

Terminalul, proiectat de Zaha Hadid, arhitect irakian-britanic, este o hala cu  șase spițe curbate cu o lungime de până la 411 metri.

Se așteaptă ca aeroportul să fie testat în octombrie 2019 și va fi capabil să gestioneze anual până la 100 de milioane de pasageri, potrivit oficialilor locali.

miercuri, 29 august 2018

La Cartela Vodafone, e simplu sa ai mult net

Mai mult de 50.000 de oameni şi-au evacuat locuinţele după ce un baraj s-a rupt într-un stat asiatic

Mai mult de 50.000 de oameni şi-au evacuat locuinţele în centrul statului Myanmar, miercuri, după ce un baraj s-a rupt, a inundat oraşe şi sate, şi a provocat închiderea unei importante autostrăzi, după cum anunţă mai mulţi oficiali, informează Reuters.

 
Departamentul de Pompieri a trimis o echipă la barajul de irigare Swar după ruperea acestuia la orele dimineţii, provocănd inundaţii în oraşul din apropiere şi în alte câteva aşezări.
Mulţi oameni, inclusiv unii care nu au fost afectaţi în mod direct de inundaţii, au decis să-şi părăsească casele de teamă că nivelul apei ar putea creşte, a declarat un oficial al Departamentului de Management al Dezastrelor Naturale, care a cerut să nu fie identificat, în lipsa autorizaţiei de a vorbi cu mass-media...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:29 august 2018

VIDEO Uraganul Maria a devastat Puerto Rico: imagini terifiane cu puhoaiele revărsate după ce a cedat un baraj: zeci de mii de persoane evacuate

 
Un baraj de pe râul Guajataca a cedat în urma uraganului Maria şi a creat haos în oraşele Isabela şi Quebradillas din Puerto Rico, în jur de 70.000 de oameni fiind evacuaţi din calea puhoaielor.
 

Sursa:Adevarul
Data:23 septembrie 2017

Bilanţul uraganului Maria, care a afectat Puerto Rico în septembrie 2017, se ridică la aproape 3.000 de morţi


Estimarea oficială a victimelor uraganului Maria, care a devastat teritoriul american Puerto Rico în septembrie 2017, a crescut de la 64 la 2.975 de morţi, a anunţat guvernatorul insulei, după ce un studiu independent a relevat că numărul persoanelor decedate în urma dezastrului natural a fost subevaluat.

 
Noul bilanţ al uraganului, care a distrus întreaga reţea de electricitate a insulei, se bazează pe un studiu realizat de cercetatorii de la Şcoala Milken a Institutului de Sănătate Publică de la Universitatea George Washington, relatează agenţia The Associated Press.
...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:27 august 2018

marți, 28 august 2018

La Cartela Vodafone, e simplu sa ai mult net


28 aug.2017 De pe blog:De pe blog.1 iulie 2014.Succesul unui pictor roman, comparat cu cel al lui Brancusi. Unul din tablourile sale s-a vandut pentru 1,8 milioane de euro

 
Pictorul roman Adrian Ghenie a reusit un record neasteptat pentru arta romaneasca: a vandut un tablou la Londra, in cadrul unei licitatii, pentru aproape 1 milion si jumatate de lire sterline.
 
Moment istoric, pentru arta romaneasca. Un tablou semnat de pictorul Adrian Ghenie a fost vandut luni seara, la Londra, cu 1.800.000 de euro. Acest tablou devine astfel cea mai scumpa pictura a unui artist roman. Ea a fost cumparata in numele unui investitor din Asia care spera ca, in timp, valoarea ei sa creasca.

Adrian Ghenie, in varsta de 37 de ani, a intrat in atentia marilor colectionari si a criticilor de arta acum aproximativ 3 ani, dupa ce operele sale au fost expuse la New York, Berlin sau Paris.
Tabloul "Falsul Rothko", o pictura in ulei pe panza, a fost initial estimat, de casa de licitatii Sotheby's, la aproximativ 300.000 de lire sterline. Lucrarea romanului Adrian Ghenie a depasit, insa, orice asteptari.

Evolutia pictorului a fost apreciata de colectionari astfel ca, la licitatie, cineva a fost dispus sa ridice suma pana la 1.426,500 de lire sterline, cu taxe incluse.

Ruxandra Balaci, director artistic Muzeul National de Arta Contemporana: "Acum cativa ani inca era foarte abordabil, pe la 10-15 mii de euro. Daca un colectionar roman ar fi fost inteligent si ar fi cerut expertiza, acum l-ar fi vandut la peste un milion de euro."

Numele tabloului are legatura cu pictorul american de origine rusa, Mark Rothko. "Multiformele", elemente specifice lui, sunt prezente in pictura lui Ghenie, marcat de ideea aparitiei diavolului. Intr-o alta varianta a tabloului vandut la Londra, intitulata de data aceasta chiar "Diavolul", apare in plus silueta ce sugereaza prezenta maleficului.


Pictorul nascut la Baia Mare a avut in ultimii ani o ascensiune impresionanta. In 2011, tabloul sau, "Piscina", a fost vandut la New York pentru 13.000 de euro.

In 2013, la Londra, lucrarea intitulata "doctor Mengele 2", a fost licitata de aceeasi casa, Sotheby's, pentru 134.000 de euro. La un an distanta, Adrian Ghenie a devenit acum cel mai scump pictor roman din istorie, dupa ce tabloul sau, "Falsul Rothko" a atins suma de 1,8 milioane de euro.

In 2005, dupa mai multe esecuri pe plan profesional, tanarul pictor a decis sa-si deschida propria galerie la Cluj. Intr-un interviu acordat Muzeului de Arta Moderna din San Franciso, a vorbit despre momentul cheie al carierei sale.

Adrian Ghenie: "Dupa ce am absolvit Academia, m-am mutat in Viena pentru doi ani. Am esuat din toate punctele de vedere, eram un dezastru. Locuiam cu mama. Te intorci, planurile tale sunt prabusite, nu ai nicio perspectiva. Ne-am intrebat: ce naibii facem? Si raspunsul era destul de simplu: Ne vom deschide propria galerie."

Adrian Ghenie sta mai mult la Berlin, acolo unde are atelierul. Luna aceasta, a primit vizita ziaristilor britanici de la The Independent, care au remarcat ca romanul nu foloseste pensule, ci cutite speciale si stencil-uri.

Specialistii spun ca acesta e doar inceputul pentru tanarul pictor. Cel mai probabil, cota sa va creste, iar lucrarile vor ajunge sa fie expuse in cele mai mari muzee ale lumii. Iar succesul lui Adrian Ghenie mai poate fi comparat doar cu reusitele lui Brancusi.

Potritvit Artslife, romanul a devenit deja „un hit international”, fiind cautat de cele mai mari galerii, dar si de comerciantii de arta. Miliardarul Francois Pinault, care detine companiile Gucci, Christie’s, Samsonite si Converse, ar fi unul dintre fanii pictorului roman.

Sursa:Stirile ProTv"
Data:1 iul 2014

28 aug.2017 De pe blog:5 Seconds of Summer - Amnesia (Lyric video)



Publicat pe 1 iul. 2014
Here's the lyric video for Amnesia!

luni, 27 august 2018

SUA: Impuscaturi intr-o sala de jocuri in Jacksonville, 4 victime



euronews (in Italiano)              

Publicat pe 26 aug. 2018
SUA: Impuscaturi intr-o sala de jocuri in Jacksonville, 4 victime ...
ALTE INFORMAȚII

Controversata vizita a lui Francesco în Irlanda s-a încheiat



euronews (in Italiano)              
Publicat pe 26 aug. 2018
Iar un nunțiu ex-apostolic primește o acuzație: "Papa a știut totul de ani de zile.
ALTE INFORMAȚII http://it.euronews.com/2018/08/26/ped...

Italo Disco - Fancy - Moscova sună (Remix) Dj Last Eden



Regina Ferreira4
Publicat pe 25 aug. 2018
Italo Disco - Fancy - Moscow Is Calling (Remix) Dj Last Eden ✅


Jonathon Ng (n. 23 decembrie 1995, Dublin, Irlanda), cunoscut profesional ca EDEN, este un cântăreț, compozitor, multi-instrumentist și producător din Dublin, Irlanda. El a performat anterior ca și The Eden Project, un alias care a fost întrerupt în 2015. Munca lui Ng ca The Eden Project a prezentat de obicei stiluri mai conventionale de muzică dance electronică , cum ar fi dubstep și drum and bass, în timp ce EDEN l-a văzut aventurându-se într-un stil mai indie pop.

Sursa:Wikipedia


Muzica indie este muzica produsă independent față de marile case de discuri, cel care înregistrează materialul discografic fiind deobicei și cel care îl publică și distribuie. Termenul de indie mai este folosit pentru a desemna un gen muzical (precum indie rock, indie folk sau indie pop).

Sursa:Wikipedia


Controversata vizita a lui Francesco în Irlanda s-a încheiat



euronews (in Italiano)              
Publicat pe 26 aug. 2018
Iar un nunțiu ex-apostolic primește o acuzație: "Papa a știut totul de ani de zile.
ALTE INFORMAȚII http://it.euronews.com/2018/08/26/ped...

SUA: Impuscaturi intr-o sala de jocuri in Jacksonville, 4 victime



euronews (in Italiano)              

Publicat pe 26 aug. 2018
SUA: Impuscaturi intr-o sala de jocuri in Jacksonville, 4 victime ...
ALTE INFORMAȚII

duminică, 26 august 2018

LIVE. Blindate,reactoare,elicoptere! Urmariti in direct Army 2018 ,care se termina la Alabino



Ruptly
Publicat 26 aug.2018

Spectacolul militar numit "Polite People" are loc în ziua închiderii forumului Armatei 2018 din Alabino, regiunea Moscova, duminică, 26 august.

Spectacolul include cele mai recente echipamente militare, inclusiv tancuri, arme și aeronave.

Unitățile participante includ tancurile T-90, T-80 și T-72, sistemele de rachete Pantsir S-1 și Iskander, elicopterele Ka-52, Mi-28N și Mi-35M, Mig-29, Su-34 și Su-30SM avioane.

Tânărul care pregătește psihic oamenii să moară „plăcut”. Ce face un „doula”

Un tânăr de 25 de ani din Marea Britanie povestește cum a ajuns lucreze într-un domeniu în care are de-a face zilnic cu oamenii muribunzi. El își câștigă existența având grijă de oamenii bolnavi, dar și pregătindu-i psihologic să moară pe cei în stare terminală.

 
Există cu siguranță o stare care nu e deloc confortabilă în preajma ideii de moarte, care din experiența mea, nu ar trebui să existe”, spune Toby, care se pregătește să devină doula, potrivit BBC.
 
Un doula de moarte este o persoană care îi ajută pe ceilalți să moară într-un mod cât se poate de plăcut, să moară fericiți, și să nu fie nemulțumiți de destinul lor”, explică Toby.
...citeste mai departe

Sursa:Digi24
Data:25 aug.2018

Armata-2018 Industria internațională de apărare externă Forumul tehnic militar Moscova Rusia



DefenseWebTV

Publicat pe 25 aug. 2018
Armata-2018, Forumul tehnic militar care se desfășoară în Expo Parcul Patriotic din regiunea Moscova, este de asemenea o Expoziție Internațională de Apărare cu peste 80 de companii străine din 14 țări din întreaga lume, inclusiv Armenia, China, Kazahstan, Germania, Franța, Belarus, Turcia și multe altele.

sâmbătă, 25 august 2018

MOSCOVA este frumoasa ca întotdeauna, 1 oră la Kremlin, călătorie, DSGvlogs



Davinder Singh Gangash
Publicat pe 25 aug. 2018
Salut, numele meu este Davinder. Sunt un student la medicina, documentând și împărtășind viața mea prin videoclipuri.
MULTUMESC PENTRU VIZIONARE.

Italo Disco - Fancy - Moscova sună (Remix) Dj Last Eden ✅



Regina Ferreira4
Publicat pe 25 aug. 2018
Italo Disco - Fancy - Moscow Is Calling (Remix) Dj Last Eden ✅

NASA Live Stream - Earth From Space (Full Screen) | ISS LIVE FEED - Debu...

În vizită la fiii satului Mândra

 
fii-satului-mandra-aplaudaZi de mare sărbătoare duminică, 19 iulie, pentru locuitorii comunei Mândra şi nu numai. Aceştia au participat la cea de-a treia ediţie a „Fiilor Satului“. În mijlocul oamenilor s-a aflat chiar preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană. Alături de el s-a aflat şi, ministrul Comerţului şi IMM-urilor, Constantin Niţă.
Oaspeţi de vază
Satul Mândra a îmbrăcat duminică, 19 iulie, haine de sărbătoare. Primarul comunei a pregătit cu mare fast cea de-a treia ediţie a „Fiilor satului“, o ediţie mai specială, la care au luat parte sute de oameni din toată Ţara Făgăraşului. Cu toţii au venit să-l vadă pe invitatul special al sărbătorii, preşedintele Partidului Social Democrat şi al Senatului, Mircea Geoană. Evenimentul a debutat încă de dimineaţă cu primirea invitaţilor la biserica din localitate.
fii-satului-mandra-jocPreşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost aşteptat cu tradiţionala pâine şi sare. Prima oprire a fost la biserica din sat, unde invitaţii primarului au aflat istoria locaşului de cult, monument istoric. Apoi, toţi cei prezenţi au mers la troiţa din sat pentru a putea lua parte la un obicei specific locului.
Aflat în mijlocul oamenilor, preşedintele PSD, Mircea Geoană a fost invitat la joc...citeste mai departe

Sursa:TV Fagaras
Data;20 iulie 2009

23 aug.2017 „Mă dusei să trec la Olt” este la origini din Țara Făgărașului!

Nu cred că există o petrecere „de suflet”, între prieteni, cum se spune, unde să nu se cânte, la un moment, şi melodia „Mă dusei să trec la Olt”, vestită şi devenită populară şi ca urmare a promovării acesteia de către legenda muzicii populare româneşti, Maria Tănase. Etnografii pe care i-am consultat ne-au spus că există câteva dovezi clare care demonstrează că zona de origine a cântecului este Ţara Făgăraşului.
Maria Tănase s-a născut în 1913 la Bucureşti, acolo unde s-a mutat cu câţiva ani în urmă mama sa, originară din Cârţa. Pe jumătate făgărăşeancă, Maria Tănase era al treilea copil al Anei Munteanu şi a lui Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Urcă pentru prima dată pe scenă la vârsta de 21 de ani, când se angajează la Teatrul „Cărăbuş”.


Iată argumentele pentru care melodia „Mă dusei să trec la Olt” nu este la origini din Oltenia:

„M-o trece Mândra călare” – evident, nimeni nu cred că îşi închipuie că bărbaţii care treceau Oltul erau căraţi în cârcă de neveste sau iubite… De fapt, la Mândra – comună din Ţara Făgăraşului, pe vremuri exista o herghelie de iepe. Animale cărora îngrijitorii le spuneau mândre, poate şi de la numele comunei. De aici, „mândra” care trecea Oltul înot cu clienţii…

„Şi podaru-mi cere-un zlot”

 – Zlotul este un nume dat odinioară în Transilvania unei monede austriece. Era o monedă de argint de două coroane. Ardelenii foloseau această denumire pentru florin.
Audiţie plăcută!




Sursa:NEWSBV.RO
Data:23 aug.2017

23 aug.2018 După tragedia din Italia, Viorica Dăncilă cere evaluarea podurilor din România

 
După tragedia din Italia, Premierul Viorica Dăncilă îi cere ministrului Transporturilor o evaluare a tuturor podurilor din România pentru a putea inteveni la timp pentru reparaţii, acolo unde este cazul. Viorica Dăncilă a declarat că este nevoie de o astfel de abordare preventivă pentru siguranţa cetăţenilor în primul rând. Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în urmă cu două săptămâni, atunci când un pod s-a prăbuşit la Genova. Printre victime se află şi doi români.
 
„Am cerut ministrului Transporturilor o evaluare completă, amănunţită, a stării podurilor din România. Această analiză ne va oferi o imagine exactă a situaţiei, astfel încât să putem să intervenim la timp pentru investiţii sau pentru reparaţii. Evaluarea cerută vine în completarea reviziilor periodice realizată de CNAIR. Cred că avem nevoie de o abordare preventivă în care să punem accent pe siguranţa cetăţeanului...citeste mai departe

Sursa:Antena3
Data:23 aug.2018

Film de weekend:Podul spionilor (2015)



Starfilme.com
Publicat pe 8 iun. 2015
Podul face legătura între periferia fostului Berlin de Vest şi centrul oraşului Postdam, aflat anterior sub controlul Germaniei de Est. A primit numele de „pod al spionilor” în ani ’60, când serviciile secrete ale sovieticilor şi ale americanilor schimbau prizonieri în numita locaţie. James Donovan, un avocat american trimis la Berlin să negocieze un „schimb de prizonieri” cu Uniunea Sovietică. Faptele sunt reale: la începutul anilor ’60, un avion american de spionaj a fost doborât de sovietici iar pilotul Francis Gary Powers, angajat al CIA, a fost luat prizonier. El a fost ulterior eliberat în schimbul şefului unei reţele sovietice de spionaj, arestat în Statele Unite.

25 aug. 2017 De pe blog:Polonia:escorta sefului NATO, Stoltenberg,implicata intre-un accident de masina,la Varsovia



Ruptly TV
Publicat 24 august 2017

Joi,escorta secretarului general NATO,Jens Stoltenberg,a fost implicata intr-un accident de masina la Varsovia,ranind patru persoane.

Stoltenberg a reusit sa scape nevatamat.
Accidentul a avut loc când un furgon a lovit unul din vehiculele de escorta ale politiei care a derapat pe un trotuar,lovind un pieton.

miercuri, 22 august 2018

Ce ați putea avea dacă ați fi bodyguardul lui Kim!



Publicat pe 26 apr. 2018
Convoiul liderului nord-coreean Kim Jong-un și delegația sa s-au întors la nord de granița inter-coreeană pentru pauza de prânz
Dimineața turului summit-ului celor două Corei

22 august 2014 De pe blog:Film: Amatorul (2006)




Regia
Marian Crişan

Cu
Erwin Simsensohn, Andreea Grămoşteanu, Iulia Marcov

Genul filmului:Scurt metraj
Durata:20 minute

Sinopsis Amatorul

Damian lucreaza intr-un supermarket. In secret, insa, are o cu totul alta slujba...

Filmul este o coproductie a casei de filme "Rova Film" si TVR2 bazata pe un scenariu finalist al concursului HBO din 2006. In 20 si ceva de minute, filmul surprinde mustrarile de constiinta pe care le au diletantii si tipurile lor umane intruchipate de acestia. Personajele care apar in acest film ne fac sa credem ca asistam la vizionarea lui in fiecare zi, ele sunt reprezentate de: un manager de supermarket care da indicatii cu tenta corporatista, o doamna stilata care spune despre ea "sunt o doamna ce p**a mea", un batran marginalizat ce se crede inteligent, un baiat de cartier care intre timp a devenit tata si il invata pe copil cum sa fie gangsta si nu in ultimul rand personajul principal jucat de Erwin Simsensohn care face orice pentru a castiga bani. Chiar daca la o prima vedere am putea spune ca personajul principal este unul dintre cei mai ghinionisti oameni din lume, eu sunt de parere ca este mai fericit decat multi dintre noi care suntem injurati in trafic, la serviciu, la facultate etc fara sa ne plateasca nimeni. Una dintre subtemele filmului accentueaza ideea oamenilor puri care raman puri in ciuda mizeriilor aruncate de ceilalti asupra lor.

Premii si selectii:
Premiul pentru cel mai bun scenariu" decernat la DAKINO 2007
Selectie la Milano Film Festival
Selectie la Uppsala Short Film Festival
Selectie la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF)

Sursa:CineMagia.ro

22 august 2017 De pe blog:In Krasnoyarsk continua eliminarea consecintelor unei precipitatii fara precedent



ВЕСТИ. КРАСНОЯРСК
Publicat pe 21 aug. 2017

Krasnoiarsk este un oraș din Rusia, din Siberia, centrul administrativ al regiunii Krasnoiarsk. Wikipedia



Suprafață: 348 km²


Meteo: 14 °C, vânt dinspre V cu 11 km/h, umiditate de 77 %


Populaţie: 1,007 milioane (2012)

marți, 21 august 2018

Zgomotele ciudate de pe tronsonul estic al podului prăbușit la Genova au dus la întreruperea operațiunilor de degajare

Operaţiunile de îndepărtare a rămăşiţelor podului rutier prăbuşit marţi la Genova, în nord-vestul Italiei, au fost întrerupte luni din motive de precauţie, din cauza unor zgomote auzite de riverani în cursul nopţii la tronsonul estic al viaductului, anunţă presa italiană, potrivit AFP şi dpa, transmite Agerpres


Foto: Guliver/Getty Images
 
Forţele de ordine au întărit interdicţia de acces în zonă şi persoanelor evacuate din blocurile de sub pod nu li se mai permite accesul în locuinţe pentru a-şi recupera bunuri, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri, Luca Cari, pentru dpa.

Zona roşie care delimitează un perimetru de securitate este interzisă inclusiv pentru mijloacele de salvare, în aşteptarea verificărilor.

„Se pare că zgomotele pe care le scoate podul sunt diferite de cele auzite în zilele trecute'', a declarat purtătorul de cuvânt.

citeste mai departe

Sursa;Digi24
Data;21 august 2018

Alexandru Maxim i-a surprins pe nemţi: ”Arată ca o nouă achiziţie pentru Mainz”

 
Ajuns la 28 de ani, Alexandru Maxim pare că este la începutul unui sezon reuşit. Mijlocaşul român care a pierdut echipa naţională din cauza sezoanelor slabe de la VfB Stuttgart şi de la Mainz 05 a făcut un meci perfect în weekend. În Cupa Germaniei, Maxim a fost cel mai bun jucător de pe teren în victoria lui Mainz cu 3-1 în faţa celor de la Erzgebirge Aue, cu două goluri înscrise. 
 
Südwestrundfunk care îi este dedicat românului, jurnaliştii apreciază felul în care s-a metamorfozat Maxim. ”Arată a o achiziţie nouă. După un prim sezon dificl la Mainz, românul arată că vrea să iasă în faţă. În ciuda performanţei sale, Maxim nu a vrut să vorbească despre realizările personale, ci despre voinţa aratată de echipă”, scriu nemţii.
...citeste mai departe

Sursa;Prosport
Data:20 august 2018

Alexandru Iulian Maxim (n. 8 iulie 1990 , Piatra Neamț, România) este un fotbalist român legitimat la 1. FSV Mainz 05. El evoluează pe postul de mijlocaș lateral și central. Wikipedia

Bun venit , căpitane 05er Știri | Cupa DFB



1. FSV Mainz 05             
Publicat pe 20 aug. 2018
Jucătorii zero au început sezonul competițional 2018/19 cu o victorie în primul tur al Cupei DFB la Erzgebirge Aue. Actori principali: Alex Maxim și Niko Bungert.

Moscow Death Brigade - Ultras Mainz Party 2018



Publicat pe 20 aug. 2018
Official video report of MDB performing at Ultras Mainz Celebration in June, 2018.
Catch MDB on Tour:
24.09 Warsaw - Poglos (PL)
25.09 Krakow - Warsztat (PL)
26.09 Prague - Rock Cafe (CZ)
27.09 Brno - Kabinet Muz (CZ)
28.09 Bratislava - Fuga (SK)
29.09 Budweis - MC Fabrika (CZ)
30.09 Wien - Venster99 (A)
01.10 Munich - Zielstatt37 (DE)
02.10 Kranj - Trainstation subart (SLO)
03.10 Padova - Csoa Pedro (IT)
04.10 Bologna - Crash (IT)
05.10 Torino - Csoa Askatasuna (IT)
06.10 Untererthal - Stabruch Fest (DE)
07.10 Wiesbaden - Sabot (DE)
08.10 Selestat - Bar le Tigre (FR)
09.10 Paris - Gibus (FR)
10.10 Bruxelles - Magasin4 (BE)
11.10 Dusseldorf / Linke centrum (DE)
12.10 Bremen - Lagerhaus (DE)
13.10 Potsdam - Archiv (DE)

luni, 20 august 2018

Россия – это дурдом!



БОРИС БОЯРШИНОВ СО ДНА РОССИЙСКОЙ НАУКИ
Publicat pe 11 aug. 2018
Если не случится мировой революции, то тот дурдом, который мы устроили в России не имеет оправдания. (Это пересказ высказывания Троцкого.) Нет даты окончания войны. Хорошо ли, что и белые и красные были за неделимую Россию? "Разнопёрые" белые – эсеры («земля крестьянам»), (это ведь Савинков – Ропшин) Мы вернёмся к террору, к террору массовому (Ленин). Теперь о главном. Мы делаем эти видео на мои преподавательские заработки. Чтобы мы их не прекращали делать для Вас, не забывайте, пожалуйста, помогать нам и переводить нам деньги. Это нужно, чтобы мы могли продолжить делать блоги для Вас. 4276 4000 3816 3243 Это номер кредитной карточки, на которую Вы можете присылать нам деньги. Это сбербанковская карточка VISA оформленная на Бориса Сергеевича Бояршинова. [Для переводов из-за границы: Получатель BOYARSHINOV BORIS SERGEEVICH. Счёт получателя: 40817810240020062563. Наименование банка получателя и адрес: SBERBANK (SREDNERUSSKY HEAD OFFICE) MOSCOW RUSSIAN FEDERATION. SWIFT-код: SABRRUM3. Код подразделения банка по месту ведения счета карты (для внутренних переводов по системе Сбербанк): 40904000022.]
Есть Яндекс-кошелёк: https://money.yandex.ru/to/4100143165....
Есть Кошелёк QIWI +79653161677
Можно перевести деньги через Pay Pal, имя получателя, то есть моё: "borser@mail.ru"
с уважением,
Борис Бояршинов
Подписывайтесь на меня в социальных сетях, лайкайте и репостьте:
- Вконтакте: https://vk.com/id295031805
- Самиздат, «Сказки Бояршинова»: http://samlib.ru/b/bojarshinow_boris_...
- Google+: https://plus.google.com/1012834896415...
- Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?...

Lev Davidovici Troțki-Wikipedia

 
Lev Davidovici Troțki, născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina.

El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism.
 
 
Sursa: Wikipedia

20 august 1940.Ziua in care Leon Trotsky a fost asasinat



Descriere: Leon Trotsky la spital după ce a primit un cutit de spart gheata in  spatele craniului de către un agent al lui Stalin la 20 august 1940 în Mexico City, în districtul Coyoacán. Funerariile, câteva zile mai târziu.

Data: 1940-08-00

duminică, 19 august 2018

De ce s-a prabusit Podul Morandi din Genova



Publicat pe 15 aug. 2018
Dezastru în Italia. Cel puţin 35 de oameni, printre care un român, au murit la Genova, alţi 13 sunt răniţi în stare gravă şi 10 încă sunt de negăsit după prăbuşirea unui imens pod rutier. Toţi au căzut în gol peste 70 de metri, când puntea şi un pilon s-au rupt în bucăţi. Bucăţi uriaşe de beton armat au căzut ca nişte ghiulele peste depozitele unei fabrici. Există riscul de explozii, pentru că în apropierea podului prăbuşit sunt mai multe generatoare şi există scurgeri de combustibil în zonă.

„O, Doamne! Doamne fereşte!” - este reacția unui martor ocular al tragediei.

Italienii sunt în stare de şoc. Podul Morandi era considerat una dintre cele mai mari reuşite de arhitectură şi urbanism din Peninsulă. Acum, a devenit un adevărat cimitir, iar prăbuşirea unuia dintre turnuri şi a unei bucăţi de carosabil de câteva sute de metri s-a resimţit în Genova ca un cutremur.

„Incredibil! Acolo este o maşină. O puteţi vedea!”

„Acesta este podul Morandi. Ce a rămas din el. Un camion este oprit la câţiva metri de margine, iar în spatele lui sunt şi alte maşini”.

„Recomandările poliţiei municipale sunt să nu vă apropiaţi de locul tragediei şi să încercaţi, pe cât posibil, să nu luaţi maşina. Astăzi, la Genova, circulaţia este de nedescris. Este paralizată”.

Sunt câteva dintre relatările celor care au putut vedea cu propriii ochi proporțiile dezastrului.

Din aer, uriaşul pod sau ce a mai rămas din el arată ca o imensă panglică, tăiată brusc, exact acolo unde distanţa dintre sol şi puntea pe care circulau maşinile atingea maximul - peste 70 de metri.

La sol, imaginea e şi mai sinistră.

La picioarele pilonului care s-a făcut fărâme au intervenit peste 200 de pompieri şi membri ai echipelor de ambulanţă. Pe pod, în momentul prăbuşirii, erau în jur de 30 de vehicule. Unele au aterizat direct în albia râului care trece pe sub pod sau pe calea ferată din apropiere. Altele au fost prinse între bucăţile imense de beton armat desprinse.

Inaugurat cu 51 de ani în urmă, podul Morandi a avut probleme tehnice încă de la început, iar costurile întreţinerii au fost uriaşe. Un expert spunea, acum doi ani, că dacă ar fi distrus şi reconstruit, podul ar fi mai ieftin decât dacă ar fi reparat.

Până la urmă, s-a optat pentru reconsolidare, pentru a nu opri traficul, în condiţiile în care podul era unul dintre principalele noduri de circulaţie din Genova. Lega autostrada A10, care vine din Franţa, cu A7, care ajunge la Milano.

De altfel, în momentul prăbuşirii, se lucra chiar la consolidarea construcţiei. Potrivit autorităţilor italiene, una dintre cauzele dezastrului ar fi cedarea structurii de rezistenţă, în contextul reabilitării, dar şi după ce o furtună extrem de puternică a lovit Genova.

16.03.2018 de pe blog:Mai mulți morți, cel puțin patru răniți în prăbușirea podului din Miami



Fox News              
Publicat pe 15 mar. 2018

Primii salvatori caută supraviețuitorii in accidentul catastrofic în apropierea Universității Internaționale din Florida, Miami, Florida.

16.03.2018 De pe blog:Microsoft permite pacienților ALS să controleze muzică cu ochii



Fox News
Publicat pe 15 mar. 2018

Microsoft prezintă în timpul SXSW software-ul pentru realizarea muzicii controlate de ochi.

FOX News Channel (FNC) este un serviciu de știri cuprinzător de 24 de ore dedicat difuzării de știri de ultimă oră, precum și știri politice și de afaceri. Rețeaua numărul unu în cablu, FNC a fost cel mai vizionat canal de știri de televiziune pentru mai mult de 15 ani și, potrivit unui studiu Suffolk University / USA Today, este cea mai de încredere sursă de știri de televiziune din țară. Deținut de Fox 21st Century, FNC este disponibil în mai mult de 90 de milioane de case și domină peisajul de știri prin cablu, în mod curent notching-ul primelor zece programe din gen.

15.03.2018 De pe blog:Busteni.Trecerea de pietoni peste DN1.


15.03.2018 De pe blog:Le Samourai



spacedread
Publicat pe 24 ian. 2007
A small scene from "Le Samourai" by Jean-Pierre Melville

8 01.2014 De pe blog:MRU, despre vizita oficialului american la Bucuresti: Situatia este ingrijoratoare...



B1TVChannel·
Publicat la 8 ian. 2014

8 01.2014 De pe blog:Crucea Caraiman, în Cartea Recordurilor: Este cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan



Crucea Caraiman, un monument istoric construit între anii 1926 şi 1928 şi situat pe Vârful Caraiman, a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record.

Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, situată pe Vârful Caraiman din Munţii Bucegi, este un monument istoric clasat în grupa A (de valoare naţională şi universală), potrivit Listei Monumentelor Istorice alcătuite de Ministerul Culturii.

Crucea Caraiman este situată la altitudinea de 2.291 metri, conform Guinness World Record. Monumentul are o înălţime de 39,5 metri şi include un soclu din ciment de 8 metri.

Cunoscut şi sub denumirea Crucea Eroilor, monumentul a fost ridicat pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial.



Monumentul a fost verificat de către experţii Guinness pe 14 august 2013, se mai spune pe site-ul Guinness...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:8 ianuarie 2013
VIDEO:Asociatia Deutsches Freikorps - marsul comemorativ Crucea Eroilor 2012

Post Scriptum. Faptul ca am ales ilustrarea unui record printr-un videoclip produs de Asociatia Deutsches Freikorps,videoclip editat cu un an inaintea verificarii de catre expertii Guiness World Record, ne obliga sa reamintim si activitatea Asociatiei din anul 2013.
Fericita coincidenta,in vara anului 2013, in timp ce expertii verificau Crucea Eroilor,membrii Asociatiei Deutsches Freikorps ofereau o reconstituire a unui ceremonial militar in Parcul din Sinaia,ceremonial redat pe acest blog si pe care ne face placere sa-l reamintim



Mai jos redam articolul preluat integral in 2013 de publicatia electronica totpal.ro

Ceremonial militar de epoca in Parcul Central din Sinaia

Locuri pe langa care trec in weekend.Busteni.Crucea Eroilor de pe Caraiman



Publicat pe 18 aug. 2018
Crucea după crucea de pe caraiman

19.08.2013 De pe blog:Albinele africanizate, ucigaşii perfecţi care terorizează America

Sursa foto:animalezoo.ro
 
Evenimentul Zilei [18/08/2013]
 
Albinele africanizate sunt considerate a fi unele dintre cele mai periculoase vieţuitoare de pe Terra. Întâlnirea cu un roi poate fi fatală pentru oameni, iar realitatea demonstrează acest lucru. 1.5000 de persoane au căzut victime în ultimii 50 de ani albinelor ucigaşe, aşa cum mai sunt denumite. Istoria lor a început în 1957, atunci când autorităţile braziliene au ajuns la concluzie că albinele europene nu dau randament în climatul tropical din „Ţara Cafelei”, iar cantitatea de miere produsă este sub aşteptări. Pentru a remedia situaţia, Warwick Estevan Kerr, biolog de profesie, a venit cu ideea unui experiment.
8b21dbc1bec6a81d8fdd8e4cf7d96e5f
Au spart sistemul de protecţie
El a dorit să dea naştere unei albine-hibrid, iar pentru acest lucru el a mers în câteva ţări din Africa şi a adus de acolo mai multe exemplare ce aveau alte caracteristici decât cele de pe „Bătrânul Continent”: produceau mai multă miere, dar erau mai agresive. Cunoscute pentru că erau foarte agresive, noile vieţuitoare au fost izolate înainte de începerea experimentului. Totuşi, câteva dintre ele au găsit o breşă în sistemul defensiv, au zburat şi au început să facă ravagii printre suratele lor europene.

Modul de acţionare a fost simplu. Cele din Africa omorau regina europenelor, se împerecheau cu trântorii şi dădeau naştere unei noi specii care producea mai multe miere. În scur timp, brazilienii au înţeles că au o altă mare problemă cu albinele africanizate. Agresivitatea nemaivăzută până atunci a făcut primele victime, iar doi fermieri au fost ucişi din cauza înţepăturilor multiple. Brazilienii nu au făcut faţă invaziei, iar aceste mici vieţuitoare s-au răspândit mai întâi în restul Americii de Sud, în America Centrală şi America de Nord.
Conform datelor din SUA, albinele africanizate omoară, în medie, 5 oameni, anual. Oficialităţile de la Washington au colaborat cu omologii din Mexic şi au investit zeci de milioane de dolari în sisteme de protecţie. Au fost întinse capcane pentru a domoli răspândirea hibridului, dar operaţiunea a fost un eşec, iar albinele au ajuns fără mari problem în partea de nord, în statul Montana.
Ocupă un teritoriu de 3 milioane de kilometri pătraţi

cititi articolul complet în Evenimentul Zilei]
 

Kofi Annan a încetat din viaţă la Geneva, iar soţia şi copiii lui i-au fost alături

 
 fost confirmat faptul că fostul Secretar General al ONU, Kofi Annan, a încetat din viaţă. Annan a fost al şaptelea Secretar General al ONU, primul de culoare. Kofi Annan, care avea 80 de ani, locuia la Geneva de câţiva ani,..citeste mai departe

Sursa;Rador.ro
Data:18 august 2018

Bilanţul celor decedaţi în tragedia de la Genova crește din nou

Bilanţul persoanelor decedate în urma prăbuşirii podului din Genova a ajuns la 41, potrivit unui anunț al autorităţilor, scrie News.ro

Foto: Guliver/GettyImages
Serviciile de urgenţă au găsit o maşină cu o familie de trei persoane, printre ruine, au anunţat autorităţile. Joi, prim-ministrul Giuseppe Conte anunţase 38 de morţi.
Zeci persoane rănite se află încă în spital, iar nouă dintre ele sunt în stare gravă. Două persoane sunt date dispărute...citeste mai departe

Sursa:Digi24.ro
Data;18 aug 2018

sâmbătă, 18 august 2018

A murit Kofi Annan. Fostul secretar general al ONU avea 80 de ani

Kofi Annan, primul african care a ocupat funcţia de secretar general al ONU, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a decedat sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, au anunţat diplomaţi internaţionali, potrivit postului BBC News.

 
Originar din Ghana, Annan a avut două mandate în fruntea Organizaţiei Naţiunilor Unite, între 1997 şi 2006, find cel de-al şaptelea secretar general al organizaţiei.
Printre evenimentele semnificative petrecute în timpul mandatelor lui Annan se numără războaiele din Irak şi Afganistan.
"Familia Annan şi Fundaţia Kofi Annan anunţă cu imensă tristeţe că Kofi Annan, fost secretar general al Naţiunilor Unite şi Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, s-a stins din viaţă liniştit pe 18 august, după o scurtă boală", se arată într-un mesaj postat pe Twitter de familia sa..citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:18 aug.2018

vineri, 17 august 2018

Peru: Servicii de urgență



Ruptly
Publicat pe 16 aug. 2018
Un zbor LATAM Airlines din Peru în Chile a fost forțat să facă o aterizare de urgență la aeroportul Capitán FAP Renán Elias Olivera din sudul Peru, joi, după ce autoritățile chiliene au primit o amenințare cu bombă.

SUA: Trump elogiaza "moștenirea extraordinară a lui Aretha Franklin"




Președintele american Donald Trump a lăudat-o pe cantareata  emblematica Aretha Franklin în timpul reuniunii de la cabinetul de joi, la Washington, DC.

17 august 2017 De pe blog:Acest urs este un SAVAGE! Baloo,scena din cartea junglei în real.




Publicat pe 15 aug. 2017

La fel ca și Baloo din Cartea Jungle a lui Disney, acest urs rusesc părea că a găsit un remediu pentru mâncărimea lui din spate frecandu-se de un copac, la Stolby Nature Sanctuary din apropiere de Krasnoyarsk, arată filmul lansat marți.

31 iul.2018 De pe blog:Krasnoyarsk, Russia



EmbarKiwis
Publicat pe 22 iul. 2018

Genova.Podul Morandi-Wikipedia

Ponte Morandi (română: Podul Morandi) sau viaductul Polcevera este un pod de pe autostrada A10 din Genova, Italia. Podul, una din principalele legături cu Franța și o parte din Drumul European E80, a traversat râul Polcevera între districtele Sampierdarena și Cornigliano din Genova. Viaductul a fost construit între 1963 și 1967 și a fost deschis pe 4 septembrie 1967; a fost numit după designerul său, Riccardo Morandi.

Pe 14 august 2018, podul s-a prăbușit parțial, omorând cel puțin 39 de persoane,[1][2] în timp ce între 10 și 20 sunt încă date dispărute....

Pe 14 august 2018 în jurul orei 11:30, ora locală (ora 9:30 UTC), în timpul unei furtuni cu ploaie torențială, o secțiunea de 210 metri (690 ft) din Ponte Morandi s-a prăbușit. Prăbușirea a fost centrată pe pilonul vestic și a trecut râul Polcevera, precum și o zonă industrială din Sampierdarena. Martori oculari au raportat că podul a fost lovit de fulger înainte să se prăbușească...citeste mai departe

Sursa:Wikipedia

Mircea Geoana-Wikipedia




Mircea Dan Geoană este un politician român, președinte al Partidului Social Românesc, formațiune pe care a fondat-o în aprilie 2015. De asemenea, Mircea Geoană este președintele Institutului Aspen România, o asociație non-profit, apolitică. Wikipedia





Născut: 14 iulie 1958 (vârsta 60 de ani), București

WSJ: Fostul avocat al lui Trump, Michael Cohen, cercetat pentru evaziune fiscală

Procurorii federali din New York conduc o investigație pentru a stabili dacă fostul avocat al președintelui american Donald Trump, Michael Cohen, este vinovat de evaziune fiscală, a informat marți publicația The Wall Street Journal, potrivit Mediafax.

Potrivit Reuters, Cohen nu a fost încă acuzat de nicio infracțiune. Biroul Federal de Investigații (FBI) a confiscat în luna aprilie mai multe documente și fișiere ca parte a anchetei privind cooperarea echipei de campanie a lui Donald Trump cu persoane din Rusia în timpul alegerilor prezidențiale din 2016.

Moscova neagă orice ingerințe în alegerile din Statele Unite, iar Donald Trump consideră că investigația condusă de procurorul special Robert Mueller reprezintă o "vânătoare de vrăjitoare".

Avocatul mai este investigat și pentru presupuse încălcări privind finanțarea campaniei prezidențiale din anul 2016.

Punerea sa sub acuzare pentru evaziune fiscală l-ar putea presa pe Cohen să coopereze în investigația privind ingerințele ruse.

Posturile CNN și NBC au relatat luna trecută că Michael Cohen este dispus să declare în fața investigatorilor că liderul de la Casa Albă știa în avans de întrevederea între câțiva membri ai echipei sale de campanie și oficiali ruși, care s-au oferit să furnizeze informații compromițătoare despre Hillary Clinton.

Sursa:Hotnews.ro
Data:8 august 2018

Fostul președinte PSD face valuri in stațiunea miliardarilor din Italia. Familia Geoana, vacanța de peste 100.000 $ cu cel mai mare dușman al președintelui SUA pe un yacht de 49 m

 
Stil, super-lux, rafinament. (Promotiile zilei la monitoare) Cam așa s-ar descrie în câteva cuvinte vacanța de peste 100.000 $, pe care familia Geoană a petrecut-o în Sardinia, pe un yacht de 49 de metri în valoare de 20-25 milioane €. Surse DAS (Departamentul de Anchete Speciale al CANCAN.RO) categoria A informează că fostul Președinte al Senatului României,, ex-Președinte al PSD, actual Președinte al Institutului Aspen și fost candidat la Președinția României a avut o vară de zile mari.  A fost văzut în sudul Franței la finalul lunii iunie cu familia, la ziua unui milionar român.
Zilele trecute, însă, același grup a fost văzut la bordul super-yachtului La Tania, un “monstru” de 49 m! Interesant este că familia Geoană s-a aflat pe superbul yacht cu, mare surpriză, familia avocatului american Michael Cohen, probabil, astăzi, cel mai mare dușman al Președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump...citeste mai departe
 
Sursa: cancan.ro
Data:16 august 2018

joi, 16 august 2018

Cum sinteza termonucleara cu laser a devenit un motor cu fuziune cu laser



БОРИС БОЯРШИНОВ СО ДНА РОССИЙСКОЙ НАУКИ

Publicat pe 16 aug. 2018

Cum TCB cu închiderea inerțială a plasmei s-a transformat într-un motor cu reacție pentru misiuni spațiale. Motor cu laser. Lucrarea lui Sylvester Kalissky cu proiecte convenționale VV, LTS. Transparența obiectivului. Iata aici rapiditatea și viteza de expirare. Acum despre lucrul principal. Facem aceste videoclipuri pentru munca mea de predare. Ca să nu ne oprim pentru dvs., nu uitați, vă rog, ajutați-ne și transferați bani. Acest lucru este necesar pentru ca noi să putem continua să facem bloguri pentru dvs. 4276 4000 3816 3243 Acesta este numărul cărții de credit la care ne puteți trimite bani. Acesta este un card VISA de economisire destinat lui Boris Sergheevici Boyarshinov. [Pentru transferuri din străinătate: Beneficiar BOYARSHINOV BORIS SERGEEVICH. Contul beneficiarului: 40817810240020062563. Numele și adresa băncii beneficiarului: SBERBANK (HEAD OFFICE SREDNERUSSKY) MOLDOVA FEDERAȚIA RUSĂ. Codul SWIFT: SABRRUM3. Codul subdiviziunii băncii la locația contului de card (pentru transferurile interne prin sistemul Sberbank): 40904000022.]Există o geantă Yandex: https: //money.yandex.ru/to/4100143165 ....Există o pungă QIWI +79653161677Puteți transfera bani prin Pay Pal, numele destinatarului, care este al meu: "borser@mail.ru"cu respect,Boris BoyarshinovAboneaza-te la mine pe rețelele sociale, bucurați-vă și repost:- Vkontakte: https://vk.com/id295031805- Samizdat, "Povestirile lui Boyishinov": http: //samlib.ru/b/bojarshinow_boris _...- Google+: https: //plus.google.com/1012834896415 ...- Facebook: https: //www.facebook.com/profile.php? ...