Într-un viitor nedefinit, în urma vizitei pe Pământ a unei civilizații extraterestre, spațiul din jurul impactului navei intergalactice prezintă proprietăți biofizice stranii și primejdioase; ca atare și, mai ales, datorită zvonului că în perimetru ar exista un presupus loc al împlinirii dorințelor, poliția interzice accesul. Se formează o nouă meserie, ilegală și plină de riscuri: aceea de călăuză în spațiul Zonei. Datorită pericolului închisorii și al multiplelor riscuri implicate, meseria este îmbrățișată de proscrișii societății. Protagonistul filmului este un astfel de ins. În decursul unei zile, el îi va călăuzi pe Scriitor și pe Fizician printre variatele puncte primejdioase ale rezervației, ambii mânați de ambiția de a obține genialitatea. Jocul orgoliilor, dar și al căinței, va face, însă, ca exact când vor ajunge în dreptul fântânii dorințelor, drumeții să nu mai fie în stare sa-și rostească cererea, conștientizând că nu mai au puterea de a dori cu adevărat - dar nu înainte ca Fizicianul să fi încercat să arunce în aer fântâna dorințelor. Cei trei se întorc în oraș. Călăuza, așteptat de soție și de fiica bolnavă, dezamăgit de obtuzitatea și de egoismul semenilor săi, hotărăște să se mute cu soția și cu fetița în perimetrul interzis...citeste mai departe
Sursa:Wikipedia
luni, 13 august 2018
29.07.2013 De pe blog:Ultimul hit al unui brasovean:Bibanu MixXL & Delia - La fel (Official Video)
Si in orice loc nu conteaza suma
Noi suntem cei care ingroasa gluma
Si in orice loc nu conteaza suma
Noi suntem cei care ingroasa gluma
Hey ie, peste tot suntem la fel
Hey ie, indiferent de haine sau de portofel
Hey ie, peste tot suntem la fel
Hey ie, indiferent de haine sau de portofel
Hey ie .. suntem la fel
Aici facem si la parastas paranghelie
Radem la fiecare pas tot globul ne stie
Si da, imi place si mie la gratare
Romanul la mancare face taxi din salvare
Fugim peafara si ne tradeaza slapii
Caprioare din Carpati isi cauta tapii
Nu cumva sa ne sapi cel putin aici
E complicat, la straini avem lipici
Si nu vreau sa plec sa le fac pe plac
Incep sa cred ca sunt a 13-a zi in zodiac
Si nu vreau sa plec sa le fac pe plac
Incep sa cred ca sunt a 13-a zi in zodiac
Hey ie, peste tot suntem la fel
Hey ie, indiferent de haine sau de portofel
Hey ie, peste tot suntem la fel
Hey ie, indiferent de haine sau de portofel
Hey ie .. suntem la fel
Ne pricepem la toate si reparam tot
Cu si fara carte visam la noroc
Noi suntem peste tot in lume
Campioni, oameni simpli sau fantome fara nume
Suntem burghezi, vrem lux, avem capricii
Inebunim strainii si ii rupem cu micii
Purtam adidasi bunicii inca opinci
Stam in chirie dar ne dam cu X5
Si in orice loc nu conteaza suma
Noi suntem cei care ingroasa gluma
Doar noua ni se poate pierde urma
Cand lupii salveaza turma
In Europa sau State astia nu ne pot bate
Daca auzi in spate o soapta ” Auzi frate ”
Fugi tare ca te sare din bani si din acte
Ca nu-i pasa de fapte
Hey ie, peste tot suntem la fel
Hey ie, indiferent de haine sau de portofel
Hey ie, peste tot suntem la fel
Hey ie, indiferent de haine sau de portofel
Si in orice loc nu conteaza suma
Noi suntem cei care ingroasa gluma
Si in orice loc nu conteaza suma
Noi suntem cei care ïngroasa gluma
Versuri de la: http://www.versuri.ro/
Videoclipul a fost filmat la heliportul Cobrex, iar in rolul principal se afla modelul Eurocopter Franta Dauphen 365N1 bimotor 8 pasageri, sistem VIP pilotat de C. Apavaloaie.
29.07.2013 De pe blog:O nouă partidă de pescuit a lui Putin suscită semne de întrebare
Pe lunga listă de fapte eroice ale lui Vladimir Putin a mai apărut o ştiucă de 21 de kilograme, prinsă în regiunea Krasnoiarsk, unde, după cum s-a aflat ulterior, preşedintele rus a pescuit timp de o săptămână împreună cu ministrul apărării Serghei Şoigu şi cu premierul Dmitri Medvedev. Evident, după străpungerea unei balene cu arbaleta - în scopuri ecologiste, desigur - şi salvarea unei echipe de filmare de atacul unui tigru siberian, ştiuca prinsă pare o bagatelă. Oricum, e plăcut, comentează cotidianul rus Utro. .
Luni, 29 Iulie 2013 13:09 | Mai mult...
Sursa:Agerpres
Luni, 29 Iulie 2013 13:09 | Mai mult...
Sursa:Agerpres
duminică, 12 august 2018
12 aug. 2016 Acum doi ani, pe blog:Calauza de Andrei Tarkovsky
Calauza este un film crestin, asemenea regizorului sau, Andrei Tarkovsky. O calauza conduce doi oameni spre o zona interzisa, unde se afla o camera in care se implinesc toate dorintele. Filmul este o parabola despre natura umana si despre mantuire.
Filmul, aparut in primavara anului 1979, in Olanda, a fost filmat in Uniunea Sovietica, sub regia lui Andrei Tarkovsky, cu un scenariu intocmit dupa cartea "Picnic la marginea drumului", scrisa de fratii Arkadiy si Boris Strugatskiy. Initial, scenariul a purtat titlul "Masina dorintelor". Rolul principal este interpretat de Aleksandr Kaydanovskiy. Filmul are o durata de 163 de minute. Coloana sonora este alcatuita din compozitii semnate de Eduard Artemiev, Maurice Ravel si Ludvig van Beethoven.
In anul 1976, Andrei Tarkovsky intocmeste scenariul, impreuna cu fratii Strugatskiy, iar apoi, in anul 1977, filmeaza pelicula. O mare parte din film se pierde la developare. Dupa ce, in primavara anului 1978, regizorul sufera un infarct, el reface scenariul si continua filmarile. Calauza este terminata in anul 1979.
Filmele lui Andrei Tarkovsky sunt unice in ceea ce priveste viziunea asupra spatiului si a timpului. Filmele realizate de acest regizor abunda in simboluri crestine. El spune: "Creatia este unul dintre momentele de pret in care ne asemanam Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodata intr-o arta independenta de Ziditorul suprem, nu cred intr-o arta fara Dumnezeu. Sensul artei este rugaciunea, este rugaciunea mea. Daca aceasta rugaciune, daca filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atat mai bine. Atunci viata mea isi va capata intregul sens: acela, esential, de a sluji."
Calauza
Varianta finala a filmului difera foarte mult de povestea care a stat la baza acestuia. Scenariul final este a unsprezecea varianta propusa de fratii Strugatskiy. Insusi regizorul Tarkovski sustine faptul ca filmul nu are nimic in comun cu cartea de la care a pornit, in afara ideii de "calauza" si "zona".
In carte, actiunea se petrece langa un anumit oras, unde, in urma cu douazeci de ani, a aterizat o nava extraterestra. Desi nu se mai inregistreaza nici o prezenta straina, in regiunea industriala si in cimitirul orasului se intampla inca lucruri neobisnuite, impotriva legilor fizicii. Locul este impanzit de obiecte necunoscute, drept pentru zare, "zona" este izolata de restul orasului de catre un institut de cercetare care studiaza fenomenul. In jurul Zonei ia nastere o piata neagra a obiectelor extraterestre. Pentru aceasta, cativa oameni isi risca neincetat viata pentru a patrunde in Zona si a scoate afara diverse obiecte.
In film, datorita zvonului ca intr-o anumita zona ar exista un loc al implinirii tuturor dorintelor, politia interzice accesul. Se formeaza o noua meserie, una ilegala si plina de riscuri, aceea de a fi calauza in Zona. Datorita riscului de a fi impuscat la intrarea in Zona si al multiplelor capcane ascunse in Zona, noua meseria este imbratisata doar de cei respinsi de societate.
Filmul ne prezinta personaje tipologice. Calauza isi pierde identitatea, numele si biografia. La fel si celelalte doua personaje principale, care nu au nici o legatura cu povestea din carte. Cei doi barbati care apeleaza la o calauza nu au nume, ci sunt numiti cu apelative simbolice: Profesorul si Scriitorul. Acestia sunt imagini ale unor categorii sociale de elita: omul de stiinta si artistul.
Barbatul care se face pe sine calauza celorlalti este infatisat ca un marginalizat de societate, anormal si inapt, desi in camera lui o bogata biblioteca trimite exact spre opusul acestei aprecieri grabite. Sotia si fiica calauzei nu apar in carte, ci doar in film. Sotia il dezaproba pe cel care se face pe sine calauza unor straini, cu riscul vietii sale. Prin aceasta se arata conditia celui care iese din banalul vietii cotidiene, de a fi neinteles si deazprobat de cei din jurul sau.
In afara Zonei, lumea este decazuta: ruine industriale, case invechite, noroaie si rugina. Aceste locuri sunt filmate in sepia pentru a accentua si mai mult diferentele. In schimb, in Zona, totul este filmat color. Zona se prezinta la modul absolut ca o realitare spirituala.
Calauza isi asuma responsabilitatea de a-i conduce pe cei doi in Zona. Pentru a patrunde in Zona, cei trei sunt nevoiti sa treaca de gardurile electrificate, pe sub o ploaie de gloante. Cei doi calatori trebuie sa urmeze cu strictete instructiunile calauzei lor, care se deplaseaza cu precautie, Zona fiind periculoasa, imprevizibila si plina de capcane ascunse.
Profesorul, care il intruchipeaza pe omul de stiinta, da dovada de disciplina, urmand in detaliu instructiunile calauzei, in timp ce scriitorul, care il intruchipeaza pe artist, este nesupus si nonconformist, punand tot timpul la indoiala indemnurile acestuia.
Scopul calatoriei lor nu este descoperit dintru inceput, ci el se lamureste treptat. Tinta celor doi este o camera ciudata despre care se spune ca poate indeplini cea mai adanca dorinta din sufletul celui ce intra in ea: Camera-Dorintelor. In acest loc nu este permis a se intra cu ganduri si pofte impure.
La inceputul drumului, Calauza se roaga pentru cei doi, zicand: "Sa se limpezeasca ceea ce si-au pus in gand. Sa creada. Sa rada de inaltele lor pasiuni; ele nu izvorasc dintr-o energie sufleteasca, nu sunt decat niste frictiuni intre noi si lumea exterioara. Sa capete incredere in ei insisi. Sa devina neajutorati ca pruncii, deoarece slabiciunea e mareata, iar forta e demna de dispret. Cand se naste, omul e slab, iar atunci cand moare ajunge aspru, rigid. Copacul, cand e tanar, e fraged; dupa ce creste, se aspreste. Duritatea si forta prevestesc moartea. Fragezimea si slabiciunea exprima prospetimea vietii. Nimic din ce s-a asprit nu poate sa invinga."
Cei doi straini intra in Zona fara disponibilitatea interioara cuvenita. Scriitorul o face din plictiseala, pentru a gasi noi surse de inspiratie, iar profesorul o face dintr-un soi de curiozitate si mandrie, cautand sa anihileze tot ce nu poate fi masurat cu simturile fizice. Acesta este si motivul pentru care cel din urma intentioneaza sa dinamiteze Camera Dorintelor. Amandoi refuza minunea.
Intre ei si calauza lor se infiripa un dialog bogat metafizic. Cei trei isi observa propriile neimpliniri, fiind tot mai constienti de starea lor de imperfectiune. Concluzia finala: fericirea nu trebuie cautata undeva anume, ci ea trebuie regasita in adancul sufletului nostru. Mai mult, cautarea si implinirea binelui nu are sfarsit, orice oprire anuland totul. Mantuirea este continua, ea implicand nadejde, iubire si incredere.
Calauza foloseste multe cuvinte din Noul Testament, aratand prin aceasta dorinta lui dupa binele oamenilor. In urma multor cautari si revolte interioare, cand ajunge in locul mult-dorit, cei doi calatori nu mai sunt in stare sa-si rosteasca cererile, dandu-si seama ca nu mai au puterea de a dori cu adevarat.
Cel care a ajuns pana in acest loc trebuie doar sa se concentreze, sa incerce sa-si aminteasca intreaga viata, pentru ca atunci cand omul se gandeste la trecut, el devine mai bun. Dar mai cu seama, trebuie sa creada. Zona se lasa cucerita numai de cel care s-a lasat patruns de ea.
Calauza este dezamagita de atitudinea celor doi, ca si de altii pe care i-a indrumat in Zona. Niciunul dintre cei dusi in Camera nu se dovedeste a fi demn de oportunitatea oferita. Oamenii nu se pot mantui prin ei insisi, oricat de inteligenti sau hotarati ar fi.
Cand, in pragul Camerei, Calauza isi aminteste de sotia si fiica sa, ploaia vine ca o incuviintare, ca un semn de reinnoire a dragostei si a vietii. Se gandeste atunci sa le aduca in acest spatiu curat, zicand: "Ce-ar fi sa las totul balta, sa-mi iau nevasta si fetita si sa venim aici? Pentru totdeauna. Aici nu e nimeni. Nimeni n-are sa le faca vreun rau." Intors acasa, dezamagit de nepasarea si egoismul semenilor sai, Calauza hotaraste sa se mute impreuna cu sotia si cu fiica lui in Zona.
In final, sotia calauzei spune: "Stiam ca ma voi simti bine alaturi de el. Stiam ca va fi multa suferinta, dar mai bine sa ai parte de o fericire amara decat de o viata cenusie si trista. Atunci, el doar mi-a spus: Vino cu mine! Si l-am urmat. Niciodata, dupa aceea, n-am regretat. Niciodata. A fost multa suferinta, si teama, si rusine, dar n-am regretat niciodata si n-am invidiat pe nimeni. Asa mi-a fost soarta. Asa e viata noastra. Asa suntem noi. Dar, daca in viata n-ar fi fost suferinta, n-ar fi fost mai bine, pentru ca atunci nu era nici fericire, nici speranta. Asa cred."
Cine nu isi asuma suferinta, pentru a o transfigura, alege o existenta comoda, dar urata, pentru ca renunta la libertate, fericire si dragoste.
Sursa:CrestinOrtodox.ro
Data:11 august 2013
Publicat pe acest blog pe 12 august 2013
Sursa:vezi AICI
30.07.2013 De pe blog:Braşovul, vedetă în Australia. Cotidianul „The Age”: un oraş elegant al Europei
Australienii au numiit Braşovul frontiera sălbatică şi au rămas plăcut impresionaţi de clădirile medievale şi de peisajele superbe.
Jurnaliştii de la The Age scriu că Braşovul a supravieţuit aracurilor teutonilor de-a lungul vremii şi a devenit unul dintre cel mai frumose oraşe ale Transilvaniei. Dacă Braşovul i-a încântat de australieni, drumul până aici nu este descris deloc laudativ. Jurnaliştii spun că au avut nevoie de o zi să ajungă la Braşov, pe drumuri pline cu gropi şi câini care se plimbă liberi pe străzi.
Dacă drumul până la Braşov i-a dezamăgit, jurnaliştii scriu că oraşul i-a uimit total şi îl descriu ca o urbe elegantă a Europei. Centrul Istoric i-a fascinat pe autralieni care au comparat Braşovul cu Riga sau Gdansk...citeste mai departe
Sursa:Adevarul
Data:30 iulie 2013
30.07.2013 De pe blog:Mureş: Elicopter prăbuşit în lacul din localitatea Tăureni; 5 morţi
Sursa foto:Agerpres
Potrivit ISU Mureş, 5 persoane au decedat iar cea de-a şasea persoană, o femeie, a supravieţuit.
Primarul din comuna Tăureni, Ovidiu Petru Olteanu, a declarat, pentru Agerpres, că şi-au pierdut viaţa, prin înec, Sorin Ţerbea, pilotul elicopterului şi trei oameni de afaceri germani, singura supravieţuitoare fiind o femeie. Edilul a menţionat că oamenii de afaceri vizitaseră o fabrică de prelucrare a lemnului din zonă şi că au plecat cu elicopterul după ce Sorin Ţerbea ar fi primit un telefon pentru a se prezenta la DNA într-un dosar de corupţie din arbitraj.
Mai mult...
Sursa:Agerpres
Data:29 iulie 2013
12 aug. 2013 Acum cinci ani,pe blog:Calauza, filmul lui Andrei Tarkovsky
Calauza este un film crestin, asemenea regizorului sau, Andrei Tarkovsky. O calauza conduce doi oameni spre o zona interzisa, unde se afla o camera in care se implinesc toate dorintele. Filmul este o parabola despre natura umana si despre mantuire.
Filmul, aparut in primavara anului 1979, in Olanda, a fost filmat in Uniunea Sovietica, sub regia lui Andrei Tarkovsky, cu un scenariu intocmit dupa cartea "Picnic la marginea drumului", scrisa de fratii Arkadiy si Boris Strugatskiy. Initial, scenariul a purtat titlul "Masina dorintelor". Rolul principal este interpretat de Aleksandr Kaydanovskiy. Filmul are o durata de 163 de minute. Coloana sonora este alcatuita din compozitii semnate de Eduard Artemiev, Maurice Ravel si Ludvig van Beethoven.
In anul 1976, Andrei Tarkovsky intocmeste scenariul, impreuna cu fratii Strugatskiy, iar apoi, in anul 1977, filmeaza pelicula. O mare parte din film se pierde la developare. Dupa ce, in primavara anului 1978, regizorul sufera un infarct, el reface scenariul si continua filmarile. Calauza este terminata in anul 1979.
Filmele lui Andrei Tarkovsky sunt unice in ceea ce priveste viziunea asupra spatiului si a timpului. Filmele realizate de acest regizor abunda in simboluri crestine. El spune: "Creatia este unul dintre momentele de pret in care ne asemanam Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodata intr-o arta independenta de Ziditorul suprem, nu cred intr-o arta fara Dumnezeu. Sensul artei este rugaciunea, este rugaciunea mea. Daca aceasta rugaciune, daca filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atat mai bine. Atunci viata mea isi va capata intregul sens: acela, esential, de a sluji."
Calauza
Varianta finala a filmului difera foarte mult de povestea care a stat la baza acestuia. Scenariul final este a unsprezecea varianta propusa de fratii Strugatskiy. Insusi regizorul Tarkovski sustine faptul ca filmul nu are nimic in comun cu cartea de la care a pornit, in afara ideii de "calauza" si "zona".
In carte, actiunea se petrece langa un anumit oras, unde, in urma cu douazeci de ani, a aterizat o nava extraterestra. Desi nu se mai inregistreaza nici o prezenta straina, in regiunea industriala si in cimitirul orasului se intampla inca lucruri neobisnuite, impotriva legilor fizicii. Locul este impanzit de obiecte necunoscute, drept pentru zare, "zona" este izolata de restul orasului de catre un institut de cercetare care studiaza fenomenul. In jurul Zonei ia nastere o piata neagra a obiectelor extraterestre. Pentru aceasta, cativa oameni isi risca neincetat viata pentru a patrunde in Zona si a scoate afara diverse obiecte.
In film, datorita zvonului ca intr-o anumita zona ar exista un loc al implinirii tuturor dorintelor, politia interzice accesul. Se formeaza o noua meserie, una ilegala si plina de riscuri, aceea de a fi calauza in Zona. Datorita riscului de a fi impuscat la intrarea in Zona si al multiplelor capcane ascunse in Zona, noua meseria este imbratisata doar de cei respinsi de societate.
Filmul ne prezinta personaje tipologice. Calauza isi pierde identitatea, numele si biografia. La fel si celelalte doua personaje principale, care nu au nici o legatura cu povestea din carte. Cei doi barbati care apeleaza la o calauza nu au nume, ci sunt numiti cu apelative simbolice: Profesorul si Scriitorul. Acestia sunt imagini ale unor categorii sociale de elita: omul de stiinta si artistul.
Barbatul care se face pe sine calauza celorlalti este infatisat ca un marginalizat de societate, anormal si inapt, desi in camera lui o bogata biblioteca trimite exact spre opusul acestei aprecieri grabite. Sotia si fiica calauzei nu apar in carte, ci doar in film. Sotia il dezaproba pe cel care se face pe sine calauza unor straini, cu riscul vietii sale. Prin aceasta se arata conditia celui care iese din banalul vietii cotidiene, de a fi neinteles si deazprobat de cei din jurul sau.
In afara Zonei, lumea este decazuta: ruine industriale, case invechite, noroaie si rugina. Aceste locuri sunt filmate in sepia pentru a accentua si mai mult diferentele. In schimb, in Zona, totul este filmat color. Zona se prezinta la modul absolut ca o realitare spirituala.
Calauza isi asuma responsabilitatea de a-i conduce pe cei doi in Zona. Pentru a patrunde in Zona, cei trei sunt nevoiti sa treaca de gardurile electrificate, pe sub o ploaie de gloante. Cei doi calatori trebuie sa urmeze cu strictete instructiunile calauzei lor, care se deplaseaza cu precautie, Zona fiind periculoasa, imprevizibila si plina de capcane ascunse.
Profesorul, care il intruchipeaza pe omul de stiinta, da dovada de disciplina, urmand in detaliu instructiunile calauzei, in timp ce scriitorul, care il intruchipeaza pe artist, este nesupus si nonconformist, punand tot timpul la indoiala indemnurile acestuia.
Scopul calatoriei lor nu este descoperit dintru inceput, ci el se lamureste treptat. Tinta celor doi este o camera ciudata despre care se spune ca poate indeplini cea mai adanca dorinta din sufletul celui ce intra in ea: Camera-Dorintelor. In acest loc nu este permis a se intra cu ganduri si pofte impure.
La inceputul drumului, Calauza se roaga pentru cei doi, zicand: "Sa se limpezeasca ceea ce si-au pus in gand. Sa creada. Sa rada de inaltele lor pasiuni; ele nu izvorasc dintr-o energie sufleteasca, nu sunt decat niste frictiuni intre noi si lumea exterioara. Sa capete incredere in ei insisi. Sa devina neajutorati ca pruncii, deoarece slabiciunea e mareata, iar forta e demna de dispret. Cand se naste, omul e slab, iar atunci cand moare ajunge aspru, rigid. Copacul, cand e tanar, e fraged; dupa ce creste, se aspreste. Duritatea si forta prevestesc moartea. Fragezimea si slabiciunea exprima prospetimea vietii. Nimic din ce s-a asprit nu poate sa invinga."
Cei doi straini intra in Zona fara disponibilitatea interioara cuvenita. Scriitorul o face din plictiseala, pentru a gasi noi surse de inspiratie, iar profesorul o face dintr-un soi de curiozitate si mandrie, cautand sa anihileze tot ce nu poate fi masurat cu simturile fizice. Acesta este si motivul pentru care cel din urma intentioneaza sa dinamiteze Camera Dorintelor. Amandoi refuza minunea.
Intre ei si calauza lor se infiripa un dialog bogat metafizic. Cei trei isi observa propriile neimpliniri, fiind tot mai constienti de starea lor de imperfectiune. Concluzia finala: fericirea nu trebuie cautata undeva anume, ci ea trebuie regasita in adancul sufletului nostru. Mai mult, cautarea si implinirea binelui nu are sfarsit, orice oprire anuland totul. Mantuirea este continua, ea implicand nadejde, iubire si incredere.
Calauza foloseste multe cuvinte din Noul Testament, aratand prin aceasta dorinta lui dupa binele oamenilor. In urma multor cautari si revolte interioare, cand ajunge in locul mult-dorit, cei doi calatori nu mai sunt in stare sa-si rosteasca cererile, dandu-si seama ca nu mai au puterea de a dori cu adevarat.
Cel care a ajuns pana in acest loc trebuie doar sa se concentreze, sa incerce sa-si aminteasca intreaga viata, pentru ca atunci cand omul se gandeste la trecut, el devine mai bun. Dar mai cu seama, trebuie sa creada. Zona se lasa cucerita numai de cel care s-a lasat patruns de ea.
Calauza este dezamagita de atitudinea celor doi, ca si de altii pe care i-a indrumat in Zona. Niciunul dintre cei dusi in Camera nu se dovedeste a fi demn de oportunitatea oferita. Oamenii nu se pot mantui prin ei insisi, oricat de inteligenti sau hotarati ar fi.
Cand, in pragul Camerei, Calauza isi aminteste de sotia si fiica sa, ploaia vine ca o incuviintare, ca un semn de reinnoire a dragostei si a vietii. Se gandeste atunci sa le aduca in acest spatiu curat, zicand: "Ce-ar fi sa las totul balta, sa-mi iau nevasta si fetita si sa venim aici? Pentru totdeauna. Aici nu e nimeni. Nimeni n-are sa le faca vreun rau." Intors acasa, dezamagit de nepasarea si egoismul semenilor sai, Calauza hotaraste sa se mute impreuna cu sotia si cu fiica lui in Zona.
In final, sotia calauzei spune: "Stiam ca ma voi simti bine alaturi de el. Stiam ca va fi multa suferinta, dar mai bine sa ai parte de o fericire amara decat de o viata cenusie si trista. Atunci, el doar mi-a spus: Vino cu mine! Si l-am urmat. Niciodata, dupa aceea, n-am regretat. Niciodata. A fost multa suferinta, si teama, si rusine, dar n-am regretat niciodata si n-am invidiat pe nimeni. Asa mi-a fost soarta. Asa e viata noastra. Asa suntem noi. Dar, daca in viata n-ar fi fost suferinta, n-ar fi fost mai bine, pentru ca atunci nu era nici fericire, nici speranta. Asa cred."
Cine nu isi asuma suferinta, pentru a o transfigura, alege o existenta comoda, dar urata, pentru ca renunta la libertate, fericire si dragoste.
Sursa:CrestinOrtodox.ro
Data:11 august 2013
4 apr. 2011 De pe blog:Ambasada SUA si Patriarhul Daniel, front comun impotriva legalizarii prostitutiei!

Foto ( Radu Padurean si buzznews) 25 martie 2011.PF Daniel si premierul Emil Boc la instalarea noului Mitropolit al Clujului,IPS Andrei Andreicut.Patriarhul Daniel al Romaniei s-ar fi intalnit, in 2007, cu ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Nicholas Taubman, pentru a discuta despre legalizarea prostitutiei.
Cei doi ar fi cazut de acord ca prostitutia nu trebuie legalizata in Romania, se arata in documentele WikiLeaks, publicate de kamikazeonline.ro.
"La putin timp dupa ce Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Daniel, a devenit Patriarh al Romaniei, ambasadorul american Taubman s-a intalnit cu acesta. Intalnirea, mai degraba formala, de curtoazie, a tratat si subiectul legalizarii prostitutiei. In acest punct, Taubman si Patriarhul au avut aceeasi opinie: prostitutia nu trebuie legalizata.
Daniel l-a invitat pe ambasador sa utilizeze trustul de presa al Patriarhiei, unde sa vorbeasca despre traficul de persoane", se arata in documentele furnizate de WikiLeaks, potrivit kamikazeonline.ro.
Patriarhul Daniel s-a declarat de partea SUA in ceea ce priveste legalizarea prostitutiei, spunand ca sustinatorii acestei legi au scos in evidenta beneficiile care tin de sanatate, dar nu au tinut cont de alte costuri, scrie Realitatea.net.
Thirty Seconds to Mars - This Is War (ROCKNMOB #6, Moscow)
RocknMob
Publicat pe 7 aug. 2018
Vă rugăm să sprijiniți proiectul pe https://www.patreon.com/rocknmob - ajutați-ne să veniți la orașul dvs.!
Video oficial pentru melodia "This is War" de Treizeci de secunde pe Marte efectuată în timpul # rocknmob6.
Moscova, Rusia, 28 aprilie 2018. 220 de muzicieni
NASA Live Stream - Earth From Space (Full Screen) | ISS LIVE FEED - Debu...
Transmisia în flux a început pe 22 nov. 2016
Rușii vin ... să influenteze alegerile intermediare din Florida, susține senatorul. Dovada? Ce dovadă
RT
Publicat pe 11 aug. 2018&
Un senator democrat din Florida, în speranța realegerii la alegerile intermediare viitoare, a acuzat Rusia ca spart sistemul de înregistrare a alegătorilor de stat. Autoritățile de acolo afirmă însă că nu există informații care să susțină această afirmație.
O demonstratie anti-coruptie blocheaza Bucurestiul.Gaze lacrimogene si tunuri de apa sunt dislocate.
RT
Publicat pe 11 aug. 2018
Sute de oameni au fost răniți la un miting anti-corupție în BucureștiI
In frunte cu expatriații care cer guvernului să demisioneze, mitingul s-a transformat violent, forțând jandarmeria să folosească tunuri de apă și gaze lacrimogene
NASA încearcă să lanseze Parker Solar Probe, cu o intarziere de lansare de 24 de ore.
RT
Transmis în flux live acum 20 de ore ore.
Atenție: NASA TV
NASA încearcă să lanseze Parker Solar Probe, cu o intarziere de lansare de 24 de ore.
sâmbătă, 11 august 2018
Presa internaţională, despre manifestaţiile antiguvernamentale marcate de violenţă de la Bucureşti
Agenţiile de presă internaţionale, precum şi cele mai importante publicaţii din Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie relatează despre protestul violent de vineri seară de la Bucureşti.
Sute de mii de protestatari s-au adunat să scandeze împotriva Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernământ, vineri, în oraşe din România şi în capitala Bucureşti, unde jandarmii au împrăştiat gaze lacrimogene spre mulţime şi sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale", scrie Reuters.
Agenţia de presă informează că "protestatarii s-au organizat pe grupuri de români care lucrează peste hotare, supăraţi de corupţia înrădăcinată, după cum spun ei, salarii mici şi încercarea PSD de a slăbi justiţia în unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană"...citeste mai departe
Sursa:Adevarul
Data:11 august 2018
Sursa:Adevarul
Data:11 august 2018
vineri, 10 august 2018
Staţia Spaţială Internaţională va fi vizibilă astăzi pe cerul din Bucureşti
ISS va putea fi observată de bucureşteni, vineri, la ora 21:08 timp de trei minute la 12 grade Vest-Sud-Vest. Staţia Spaţială a mai putut fi observată şi miercuri, pe 8 august, timp de patru minute.
ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune...citeste mai departe
Sursa:Descopera.ro
Data:10 aug. 2018
Sursa:Descopera.ro
Data:10 aug. 2018
10 aug.2012 De pe blog:Ionel Manţog, de la penitenciar la spital
Fostul strămutat de lux, Ionel Manţog (foto), a ajuns de la Penitenciarul Târgu Jiu la Secţia de neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu. Ex-liderul PDL Gorj, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul strămutaţilor de lux, a cerut miercuri să fie dus la spital, întrucât începuse să se simtă rău. Deoarece posibilele afecţiuni ale lui Manţog nu au putut fi tratate de medicul deţinuţilor, conducerea unităţii a luat decizia de a-l trimite pe cel întemniţat, sub escortă, la Secţia neurologie a Spitalului Judeţean din Târgu Jiu...citeste mai departe
Data:10 august 2012
Sursa:Gazeta de Sud
Judecătorul Stan Mustață, ”ucis” în pușcărie: ”Elena, vor să mă omoare!”
Judecătorul Stan Mustață a murit pe 8 august 2018, la fix 4 ani după ce lotul lui Dan Voiculescu a fost condamnat la ani grei de pușcărie. Calvarul lui Mustață a început după ce DNA l-a scos în cătușe din procesul Telepatia, pentru că nu a vrut să-l execute pe Voiculescu.
citeste mai departe
Sursa: Cancan
Data:9 aug.2018
joi, 9 august 2018
MIHAELA BUZĂRNESCU // ULTIMĂ ORĂ Primele vești despre accidentarea horror a Mihaelei Buzărnescu
Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 20 WTA) a suferit miercuri seara o accidentare teribilă la gleznă, în timpul meciului de la Montreal cu Elina Svitolina (23 de ani, 5 WTA). Românca nu a mai putut continua meciul și a părăsit terenul într-un scaun cu rotile. Conform TV Digi Sport, Mihaela nu ar avea niciun os fracturat, dar prezintă leziuni la nivelul ligamentelor de la glezna dreaptă.Nu se știe încă gravitatea accidentării și cât de lungă va fi perioada de indisponibilitate.
Mihaela Buzărnescu s-a accidentat în decisivul partidei cu Elina Svitolina, la scorul de 3-6, 7-6, 3-4. Accidentarea a survenit în momentul în care jucătoarea noastră încerca să ajungă la o minge trimisă de Svitolina...citeste mai departe
Sursa:Gazeta Sporturilor
Data;8 aug. 2018
marți, 7 august 2018
17 august 2017 De pe blog:Acest urs este un SAVAGE! Baloo,scena din cartea junglei în real.
Publicat pe 15 aug. 2017
La fel ca și Baloo din Cartea Jungle a lui Disney, acest urs rusesc părea că a găsit un remediu pentru mâncărimea lui din spate frecandu-se de un copac, la Stolby Nature Sanctuary din apropiere de Krasnoyarsk, arată filmul lansat marți.
Mesa în memoria lui Joel Robuchon, 17 august, în Poitiers
Le chef Joël Robuchon à Monaco, 17 noiembrie 2012 Foto Valery HACHE. AFP
O ceremonie de omagiu pentru bucătarul-șef Joel Robuchon, care a decedat luni, va avea loc vineri, 17 august la catedrala din Saint-Pierre din Poitiers, orașul său natal, a declarat marți seara un purtător de cuvânt al familiei într-o declarație trimisă AFP.
...citeste mai departe in Liberation
Sursa:Liberation
Data:7 aug.2018
Premiul de 4,45 milioane de euro la Joker a fost ridicat. Câştigătorul vrea sa-și ajute copii și sa-și facă datoria de crestin.
Publicat pe 6 aug. 2018
Premiul de 4,45 milioane de euro la Joker a fost ridicat. Câştigătorul vrea „să-şi ajute copiii şi să-şi facă datoria de creştin”:
http://adevarul.ro/news/societate/pre....
Vă mulțumim pentru vizionare, abonați-vă pentru mai multe videoclipuri:
https://www.youtube.com/channel/UCp2O...
În cursul zilei de astăzi, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câştigătorul celui mai mare premiu din istoria jocului Joker, în valoare de 20.573.472,67 lei. Pe biletul norocos, care a costat 7,3 lei, au fost jucate două variante simple QUICK PICK. “Posesorul biletului norocos este din Alexandria, are peste 60 de ani, este pensionar şi joacă constant la loto, încă din tinereţe. Deşi joacă şi la Loto 6/49 şi Loto 5/40, a spus că Joker-ul este jocul preferat la care şi-a încercat norocul, încă de la lansarea acestuia, în anul 2000”, atată Loteria Română într-un comunicat. Bărbatul a declarat că a mai câştigat, în urmă cu mulţi ani, un premiu de categoria a II-a la Loto 6/49 şi că se consideră un om norocos. A aflat că este marele câştigător chiar în seara respectivă când şi-a verificat numerele pe internet. După cum a mărturisit, cu banii câştigaţi doreşte, în primul rând, „să-şi ajute copiii şi să-şi facă datoria de creştin”. Câştigătorul nu a dorit să-şi facă publică identitatea, mai precizează Loteria Română.
#Premiul, #445, #milioane, #euro, #Joker, #fost, #ridicat, #Câştigătorul, #vrea „să, #ajute, #copiii, #facă, #datoria
#societate, #loteriaromana, #ridicarepremiu, #joker
luni, 6 august 2018
Augustin Lazăr îi îndeamnă pe procurorii cu experienţă managerială să participe la concursul pentru șefia DNA..
Publicat pe 6 aug.2018
Augustin Lazăr îi îndeamnă pe procurorii cu experienţă managerială să participe la selecţia pentru şefia DNA:
http://adevarul.ro/news/eveniment/aug....
Vă mulțumim pentru vizionare, abonați-vă pentru mai multe videoclipuri:
https://www.youtube.com/channel/UCp2O...
Procurorul general Augustin Lazăr îi invită pe procurorii generali ai parchetelor curţilor de apel şi pe ceilalţi procurori cu experienţă managerială din Ministerul Public să participe la procedura iniţiată de Ministerul Justiţiei pentru postul de procuror-şef al DNA. "Referitor la procedura aflată în curs privind selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), adresează invitaţia procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, precum şi celorlalţi procurori cu experienţă managerială din cadrul Ministerului Public, de a participa la procedura iniţiată de Ministerul Justiţiei", a transmis, luni, Parchetul instanţei supreme, potrivit News.ro. De asemenea, procurorul general îşi reafirmă încrederea în responsabilitatea şi profesionalismul procurorilor cu experienţă managerială şi spune că mulţi dintre ei sunt beneficiarii direcţi ai proiectului lansat anul trecut de Parchetul General respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în faza de urmărire penală, precum şi a reducerii numărului de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ministerul Justiţiei a reluat luni procedura de selecţie pentru funcţia de procuror-şef al DNA, după ce, la prima selecţie, ministrul Tudorel Toader nu a acceptat niciunul din cei patru candidaţi. Candidaţii pot depune cererile de înscriere până la data de 24 august, în perioada 3-5 septembrie vor susţine interviul cu ministrul Justiţiei, iar în 6 septembrie vor fi anunţate rezultatele selecţiei.
#AugustinLazăr, #îndeamnă, #procurorii, #experienţă, #managerială, #participe, #selecţia, #pentru, #şefia,
DOCUMENTAR: Schimbarea la Faţă a Domnului
În fiecare an, la 6 august, credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc Schimbarea la Faţă a Domnului, sărbătoare care aminteşte de minunea de pe muntele Tabor, unde Iisus Hristos şi-a descoperit dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o, conforrm Sfântului Ioan Gură de Aur.
citeste mai departe
Sursa:Rador.ro
Data:6 aug. 2018
6 aug.2015 Acum trei ani,de pe blog:Bancul zilei: Cand fapta buna are urmari nasoale
Un cal, deprimat, se tranti intr-o zi pe jos si nu mai voi cu niciun chip sa se ridice.
Stapanul, disperat, nereusind sa-l convinga sa se ridice, cheama veterinarul.
Acesta sosi, examina animalul si zise:
- Aaaa, e foarte grav, singura solutie sunt aceste pastile pe care i le vei da cateva zile; daca nu reactioneaza, trebuie eutanasiat.
Porcul, auzind totul, fugi la cal:
- Ridica-te, altfel se sfarseste rau!!!
Dar calul dadu incapatanat din cap.
A doua zi, veterinarul vine din nou sa vada efectul pilulelor:
- Nu reactioneaza, mai asteptam o zi, desi nu cred ca sunt sperante!
Porcul, auzind tot, fugi din nou la cal:
- Trebuie sa te ridici, altfel vei pati mari necazuri!
Dar calul, nimc!
A treia zi, constatand lipsa oricarui progres, veterinarul ii ceru stapanului:
- Du-te dupa carabina, a venit timpul sa-l scapam pe bietul animal de chinuri!
Porcul fugi disperat la cal:
- Trebuie sa reactionezi, e ultima ocazie, te rog, astia sunt gata sa te impuste!!!
Calul se ridica, se scutura, facu cateva miscari de dans, o lua la fuga in galop si sari cateva obstacole.
Stapanul, care tinea mult la calul sau, foarte fericit, ii spune veterinarului:
- Multumesc mult, esti un medic minunat, ai facut un miracol!!!
Trebuie neaparat sa sarbatorim evenimentul! Haide sa taiem porcul si sa facem o masa mare!!!

Citeste mai multe despre bancul zilei
Data:6 august 2015
duminică, 5 august 2018
4 iun.2018 De pe blog:O mașină de patrulare urmărește și sperie cu sirena un urs în Rusia
RT en Español
Publicat pe 3 iun. 2018
O înregistrare publicată pe rețeaua socială Vkontakte arată cum un urs, care a intrat într-un loc de joacă pentru copii, trebuia să fie speriat de loc de către o patrula a Poliției.
Evenimentul a avut loc în orașul Pechora, în republica rusă Komi. Videoclipul arată modul în care animalul se rătăcește prin locul de joacă al casei, în timp ce strigăte și latrături sunt auzite in fundal. Singurul lucru care speriase animalul era o mașină de patrulare a poliției, care aprinse sirena și-a urmărit ursul câțiva metri până când a fugit de la locul respectiv.
Rusia.un elicopter se prabuseste in Siberia facand 18 morti.
Ruptly
Publicat pe 4 aug. 2018
Un elicopter s-a prăbușit sambata în regiunea Krasnoyarsk din Siberia, cu rapoarte care indică faptul că cel puțin 18 persoane au fost ucise.
Un videoclip trimis la stația locală Igarka TV arată imediat efectele.
Ministerul Emergente al Ministerului de Interne, Emercom, a declarat că elicopterul Mi-8 sa prăbușit imediat după decolare la ora locală ora 03:00, la aproximativ 180 de kilometri de orașul Igarka. Se crede că elicopterul a fost atacat de un elicopter de marfă mai mare.
Nici unul dintre cei 15 pasageri și 3 membri ai echipajului aflați la bordul avionului Utair Airlines nu a supraviețuit.
Rosneft, care a închiriat zborul spre câmpul de petrol și gaze din Vankor, crede că eroarea umană era responsabilă.
România: Un mort, un rănit după ce avioanele se ciocnesc în aer în Suceava
Publicat pe 4 aug. 2018
Sursa: ISU Suceava
Două avioane acrobatice ușoare s-au ciocnit în aer lângă Suceava, omorând un pilot și rănând grav un alt pilot.
Accidentul sa întâmplat în timpul pregătirii unui show aviatic de pe aeroportul internațional din Suceava.
Accidentul sa întâmplat în timpul pregătirii unui show aviatic de pe aeroportul internațional din Suceava.
Rusia:primele secvente ale prabusirii mortale ale elicopterului in Siberia
Publicat pe 4 aug. 2018
Autoritățile rusești au difuzat imagini de la locul accidentului cu elicopterul la 180 km de orașul Igarka, regiunea Krasnoyarsk, unde au fost uciși în total sâmbătă 18 persoane.
Elicopterul Mi-8 sa prăbușit la scurt timp după decolare la ora locală 10:00 (ora 3:00 GMT), curmand viața a 15 pasageri și 3 membri ai echipajului.
Elicopterul Mi-8 sa prăbușit la scurt timp după decolare la ora locală 10:00 (ora 3:00 GMT), curmand viața a 15 pasageri și 3 membri ai echipajului.
4 iun.2018 De pe blog:O mașină de patrulare urmărește și sperie cu sirena un urs în Rusia
RT en Español
Publicat pe 3 iun. 2018
O înregistrare publicată pe rețeaua socială Vkontakte arată cum un urs, care a intrat într-un loc de joacă pentru copii, trebuia să fie speriat de loc de către o patrula a Poliției.
Evenimentul a avut loc în orașul Pechora, în republica rusă Komi. Videoclipul arată modul în care animalul se rătăcește prin locul de joacă al casei, în timp ce strigăte și latrături sunt auzite in fundal. Singurul lucru care speriase animalul era o mașină de patrulare a poliției, care aprinse sirena și-a urmărit ursul câțiva metri până când a fugit de la locul respectiv.
Breaking News - Un elicopter rus prabusit,se presupun toti oamenii de la bord, morti
Breaking News Today
Publicat pe 3 aug. 2018
Un elicopter rus s-a prăbușit în Krasnoyarsk Territory, potrivit unor rapoarte care spun că cel puțin 18 persoane au decedat. Ministerul rus de urgențe a declarat că MI-8 a coborât la ora locală 10:20, aproximativ 180 km (112 mile) de orașul Igarka. Ministerul nu a furnizat alte detalii. Mass-media din Rusia a citat surse spunând că trei membri ai echipajului și 15 pasageri au fost uciși. Cauza accidentului nu a fost imediat cunoscută.
Breaking News -- Programul nuclear continuu al Coreei de Nord
Breaking News Today
Publicat pe 3 aug. 2018
Coreea de Nord continuă programul nuclear - Raportul ONU Coreea de Nord nu și-a oprit programele sale nucleare și de rachete, încălcând sancțiunile ONU, afirmă un raport comandat de Consiliul de Securitate al ONU. De asemenea, spune că Pyongyang a recurs la o creștere masivă a navelor ilegale cu transferuri de produse petroliere și a încercat să vândă arme în străinătate.

Raportul confidențial al unui grup de experți independenți a fost prezentat Consiliului de Securitate al ONU vineri.
Coreea de Nord nu a comentat până acum rezultatele constatate în document.
Phenianul pare să construiască noi rachete balistice, în ciuda relațiilor de încălzire recente cu administrația președintelui american Donald Trump și promite să denuclearizeze.
Oficialii americani neidentificați au declarat pentru Washington Post că sateliții spioni au observat o activitate continuă la un loc care a produs rachete balistice.
Președintele Trump s-a întâlnit cu Kim Jong-un în Coreea de Nord în Singapore în iunie, iar cei doi lideri s-au angajat să lucreze la denuclearizare, exact ce ar arăta acest lucru.
Pyongyang este în prezent sub o serie de sancțiuni internaționale și americane asupra programului său nuclear și a testelor cu rachete. Ce a spus raportul ONU? Documentul a fost pregătit de către experții care monitorizează punerea în aplicare a sancțiunilor ONU împotriva Coreei de Nord A fost văzut de mai multe mass-media la începutul sâmbetei. Raportul a spus că [Coreea de Nord] nu și-a oprit programele nucleare și de rachete și a continuat să respingă rezoluțiile Consiliului de Securitate printr-o creștere masivă a transferurilor ilicite de la nave la navă a produselor petroliere , precum și prin transferurile de cărbune pe mare în 2018.
Acesta a spus că Pyongyang a încercat, de asemenea, să furnizeze arme de calibru mic și arme de foc și echipamentul său militar prin intermediari străini în Libia, Yemen și Sudan. Experții au concluzionat că activitățile Coreei de Nord au făcut ineficiente sancțiunile financiare.
Phenianul sfidează sancțiunile și încearcă să vândă arme în străinătate, scrie un raport către ONU.
Breaking News - Bocelli o să cânte pentru Papă în timpul vizitei de la Dublin
Publicat pe 3 aug. 2018
Andrea Bocelli va concerta in fata Papei la Dublin Evenimentul ce va avea loc la Dublin, la Papa Francis, la sfârșitul acestei luni. Concertul Festivalul Familiei va avea loc la Croke Park pe 25 august, Pontiful va efectua o vizita două zile. Mai mult de 70.000 de oameni vor participa, au spus organizatorii.
Bocelli a spus că actorii au făcut un spectacol pentru ca este o onoare pentru ceea ce reprezintă Suveranul Pontif în lume.
Este o bucurie să pot oferi cea mai modestă contribuție cu ocazia acestei mari întâlniri și a momentului de reflecție asupra familiei, a adăugat el. Familia rămâne cea mai puternică clădire a societății, un grup de afecțiune și un spațiu privilegiat în care se poate învăța și învața - în fiecare acțiune - cum să alegi o viață care să conducă spre binele mai mare.
Bocelli se va alătura altor acte deja anunțate evenimentul incluzând Nathan Carter, Daniel O'Donnell, Moya Brennan, Familia Begley și Preoții.
Pope Francis va sosi la Dublin la 25 august pentru un turneu de două zile, prima vizită papală irlandeză de aproape 40 de ani. Pe lângă concertul Festivalului de Familii, turneul său include evenimente la parcul Phoenix din Dublin și la Altarul Knock din Mayo.
Părintele Timothy Bartlett, secretar general al evenimentului World Meeting of Families 2018, a declarat că a fost încântat de faptul că Bocelli va canta . Va aduce atât de mult la întâlnirea noastră, nu numai din cauza talentului său minunat, ci din cauza iubirii sale față de credința sa, a spus el. Suntem onorați că si-a facut timp dintr-un program intens încărcat de a veni în Irlanda pentru a face parte din sărbătoarea noastră globală a vieții de familie
.Bocelli s-a întâlnit cu Papa Francis la mai multe ocazii, inclusiv la ultima întâlnire a familiei, care a avut loc în Philadelphia în 2015.
sâmbătă, 4 august 2018
Accident aviatic pe aerodromul din Frătăuții Vechi
Publicat pe 4 aug. 2018https://www.svnews.ro/doua-avioane-ca...
Două aeronave care se antrenau pentru Suceava Air Show s-au ciocnit în zbor în urma unor exerciții de antrenament pe care le efectuau pe aerodromul din Frătăuții Vechi
18 morţi în urma prăbuşirii unui elicopter în Rusia
Dezastrul s-a produs la scurt timp după decolarea elicopterului, când rezervorul aparatului de zbor era plin. În urma impactului cu solul, elicopterul a luat foc şi a fost complet distrus.
Iniţial, serviciile de urgenţă din Rusia au anunţat că sunt 17 morţi, dar, ulterior, bilanţul a fost revizuit la 18. Cauzele tragediei sunt, deocamdată, necunoscute.
Sursa:Observator TV
Data:4 aug.2018
vineri, 3 august 2018
3 aug. 2011.Acum sapte ani,de pe blog:Timisoara.Ilie Nastase a devenit imaginea unei clinici dentare.
Ilie Năstase a devenit imaginea unei clinici dentare din Timişoara
"Nasty" Ilie, a devenit imaginea clinicii dentare, Art Dental Clinic, unde îşi face şi tratamentele dentare.
Fostul mare tenismen român a povestit cum a reuşit să ajungă la clinica unde îşi face în prezent tratamentele, totul pornind de la un sâmbure de măslină din cauza căruia şi-a rupt un dinte.
"În urmă cu câteva zile mi-am spart un dinte după ce am mâncat o măslină. De fapt, sâmburele mi l-a spart, că măslina am mâncat-o", a precizat Ilie Năstase
Nasty a ajuns la clinica Art Dental la recomandarea unor prieteni care au trecut la rândul pe aici şi au plecat mulţumiţi de rezultate...
Citeste mai departe despreIlie Nastase a devenit imaginea unei clinici dentare din Timisoara
Sursa:newstimisoara.ro
VIDEO:Încărcat de ArtDentalClinic în data de 02.08.2011
www.artdentalclinic.ro
joi, 2 august 2018
2 aug.2013 Acum cinci ani,de pe blog:Sesiunea FOTO care s-a sfârşit în mod şocant. De ce fug oamenii din imagine
Au venit să fotografieze natura, dar au luat-o la sănătoasa atunci când natura - sub forma unui urs - s-a repezit spre ei. Imaginea care a circulat intens pe reţelele de socializare surprinde patru fotografi care aleargă din răsputeri pentru a scăpa de un urs care nici măcar nu pare foarte grăbit să îi ajungă din urmă.
În vreme ce unii sunt gata să garanteze pentru veridicitatea fotografiei, alţi internauţi, mai reticenţi, jură că e un fals.
Sursa:REALITATEA.NET
Data:1 august 2013
FSB a arestat în Krasnoiarsk, Rusia, 11 persoane suspectate de activități teroriste
Serviciul Federal de Securitate (FSB) rus a anunţat luni că a reţinut în oraşul Krasnoiarsk din Siberia 11 membri ai unei celule religioase, suspectaţi că recrutau militanţi pentru grupări teroriste din Siria şi Afganistan, informează agenţia Xinhua, preia Agerpres.
Potrivit unui comunicat al diviziei regionale FSB din Krasnoiarsk, citat de agenţia de presă TASS, membrii celulei sunt suspectaţi de propagandă teroristă în regiune.
Sursa:Stiri pe surse
Data:4 iun.2018
Courier - San Francisco (Alex Schulz Remix)
MrRevillz
Publicat pe 4 iun. 2017
Podul Golden Gate, situat în partea de vest a Statelor Unite în statul California, a fost inugurat la 27 mai 1937.În prima zi a dării în folosință podul a fost deschis numai pietonilor, în acea zi, numită „Ziua Pietonilor”, fiind traversat de 200.000 de persoane. Cu o deschidere de 1.280 m, Podul Golden Gate leagă orașul San Francisco de orașul Sausalito, fiind situat peste strâmtoarea Golden Gate ce face legătura între Oceanul Pacific (la vest) și Golful San Francisco (la est).
Podul, care are o lungime totală de 2.737 m, a devenit celebru prin faptul că a fost prima construcție uriașă suspendată la peste 150 m deasupra nivelului apei, fiind în același timp un exemplu strălucit al stilului arhitectural „Art Deco” târziu din Statele Unite. A devenit repede un simbol marcant al orașului San Francisco, fiind adesea identificat cu spiritul liberal al acestui influent oraș californian.
Wikipedia
Bullitt (1968) - San Francisco Car Chase Scene (4/10) | Movieclips
Movieclips
Publicat pe 1 feb. 2017
Locotenentul Bullitt, difuzat uneori și sub titlul Bullitt, este un film polițist american din 1968, regizat de Peter Yates și distribuit de Warner Bros.. Rolurile principale au fost interpretate de Steve McQueen, Jacqueline Bisset și Robert Vaughn.Povestea a fost adaptată pentru ecran de Alan Trustman și Harry Kleiner, după romanul Mute Witness (1963) al lui Robert L. Fish, un pseudonim al lui Robert L. Pike. Lalo Schifrin a scris muzica filmului inspirată de jazz. Robert Duvall are un mic rol ca un taximetrist care-i oferă informații lui McQueen.
Lansat la 17 octombrie 1968, filmul a fost un succes critic și de box office, obținând mai târziu Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj (Frank P. Keller) și primind o nominalizare pentru cel mai bun sunet. Scriitorii Trustman și Kleiner au câștigat Premiul Edgar în 1969 din partea Mystery Writers of America pentru cel mai bun scenariu de film. Filmul este notabil pentru scena de urmărire de mașini pe străzile din San Francisco, considerată ca una dintre cele mai celebre scene de urmăriri de mașini din istoria filmului
Wikipedia
Copiii lui Steve McQueen dau în judecată Ferrari pentru că foloseşte numele actorului ca să vândă maşini
Copiii lui Steve McQueen au anunţat că dau în judecată firma Ferrari pentru că foloseşte numele actorului ca să vândă maşini într-o ediţie specială, potrivit The Hollywood Reporter.
citeste mai departe
Sursa;News.ro
Data:2 august 2018
O zi in viata cu "regele cool" Steve McQueen in 1963
Publicat pe 1 aug. 2018
A Day in the Life With "The King of Cool" Steve McQueen in 1963
Steve McQueen a fost un actor american de film. Era supranumit "The King of Cool" iar într-un interviu, Bruce Lee a făcut referire la McQueen folosind sobrichetul "son of a gun". Wikipedia
Steve McQueen a fost un actor american de film. Era supranumit "The King of Cool" iar într-un interviu, Bruce Lee a făcut referire la McQueen folosind sobrichetul "son of a gun". Wikipedia
Abonați-vă la:
Postări (Atom)