sâmbătă, 11 aprilie 2015

SCANDAL în Franţa în urma unor afirmaţii cu caracter rasist la adresa romilor: "Este o adevărată infecţie"


SCANDAL în Franţa în urma unor afirmaţii cu caracter rasist la adresa romilor: "Este o adevărată infecţie" (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)




Oraşul Montpellier şi compania de transport TaM se află în centrul unui scandal pentru discriminarea romilor, după ce un delegat sindical a afirmat într-un interviu că "romii din autobuzele de pe linia 9 constituie un pericol sanitar", relatează postul francez RTL în pagina electronică.
Potrivit postului, declaraţia discriminatorie a delegatului Dominique Grenier, de la Sindicatul Forţa Muncitorească (FO) din cadrul companiei de transport a aglomeraţiei urbane, a provocat indignarea tuturor, inclusiv a sindicatelor. De asemenea, compania a luat unele măsuri în urma declaraţiei, precizează RTL.
"Este o adevărată infecţie", a declarat Dominique Grenier pe 2 aprilie pentru La Gazette de Montpellier, referindu-se la mirosul provocat de romi pe linia autobuzului 9. ca soluţie, reprezentantul FO propunea introducerea unor linii speciale pentru transportarea romilor de la o tabără din Gramont, un cartier din nordul oraşului, şi până la Odysseum, o zonă comercială de unde pleacă alte mijloace de transport în comun către centru.
Propunerea a fost denunţată de către Confederaţia Generală a Muncii (CGT) din cadrul TaM, într-un mesaj postat pe Facebook. "Nu sunt nişte leproşi. Sunt supravegheaţi sanitar! Să luptăm împotriva sărăciei, nu a săracilor", afirmă organizaţia.
citeşte tot

Sursa:Mediafax
Data:11 aprilie 2015

Papa de la Roma: „Nu exista iad, toate religiile intr-una singura, acceptam orice…”

 
Un om care este acolo pentru a descoperi multe „secrete” ale vechii Biserici Catolice este Papa Francisc. Unele dintre convingerile care există în cadrul bisericii sunt acum puse deoparte de către Papa, care a fost recent numit Omul Anului de către Time Magazine. În ultimele revelațiile, Papa Francis a declarat:
„Cu umilință, căutare interioara și meditare a rugăciunii, am castigat o nouă înțelegere a anumitor dogme. Biserica nu mai crede în iad, unde oamenii suferă. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci numai să îmbrățișeze. Ca povestea lui Adam și Eva, vedem iadul ca o figura de stil. Iadul este doar o metaforă pentru sufletul izolat, care, la fel ca toate sufletele va fi în cele din urmă unit în dragoste cu Dumnezeu.”
Într-un discurs socant care rezoneaza in jurul lumii, Papa Francis a declarat: „Toate religiile sunt adevărate, pentru că ele sunt adevărate în inimile tuturor celor care cred în ele. Ce alt tip de adevăr este acolo? În trecut, biserica a fost dura cu ceea ce considera greșit din punct de vedere moral sau păcătos. Astăzi, nu suntem judecători. Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!
Pe parcursul ultimelor șase luni, cardinalii, episcopii catolici și teologii au dezbătut la Vatican, viitorul Bisericii și să redefinească doctrinele si dogmele catolice. Al treilea Sinod de la Vatican II, este cel mai mare și cel mai important, după Sinodul de la Vatican II care a fost încheiat în 1962. Papa Francis a numit noul consiliu „finalizarea Sinodului de la Vatican II.” Al treilea Sinod de la Vatican II a fost încheiat:
„Catolicismul este acum o „religie modernă și rezonabila”, care a suferit schimbări evolutive. Este timpul să renuntam la intoleranta. Trebuie să recunoaștem căadevărul religios evoluează și este in continua schimbare. Adevărul nu este absolut sau sculptat în piatră. Chiar și ateii recunosc divinitatea. Cu acte de dragosteși caritate chiar si ateul il recunoaște pe Dumnezeu și isi salveaza sufletul, devenind un participant activ în răscumpărarea omenirii.”
O declarație din discursul Papei a dus tradiționaliștii într-un acces de confuzie și isterie: „Dumnezeu se schimbă și evoluează ca si noi înșine; Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când raspandim dragoste și bunătate în lume, atingem divinitatea noastra si o recunoastem. Biblia este o carte sfanta foarte frumoasa, dar, ca toate lucrările mari antice, unele pasaje sunt invechite.Unii le arata ca intolerante si critice. Este timpul sa vedem aceste versete ca ulterioare interpolari, spre deosebire de mesajul de iubire și de adevăr care este expus diferit in Scriptură. În conformitate cu noua noastra interpretare, vom începe să hirotonim femei Cardinali, episcopi și preoți. În viitor, sper că vom avea un papă de sex feminin. Ca niciunei femei sa nu i se inchida usile, ele sunt deschise pentru toti oamneni! ” Unii cardinali ai Bisericii catolice s-au aratat contrariati recentelor declaratii ale Papei.

Sursa:Aparatorul Ortodox

Data:11 aprilie 2015

Ion Caramitru a împlinit 73 de ani



Actorul Ion Caramitru, preşedintele UNITER şi directorul Teatrului Naţional Bucureşti, a împlinit astăzi 73 de ani. S-a născut la 9 martie 1942, în Bucureşti şi de-a lungul timpului a avut o carieră impresionantă, atât pe scena teatrului, cât şi în lumea filmului.
Este absolvent al Institutului de Artă Teatrala şi Cinematografică I.L.Caragiale, promoţia 1964. A jucat în numeroase filme, precum Pădurea spânzuraţilor, Declaraţie de dragoste, Liceenii, sau în producţii internaţionale precum "Mission: Impossible" sau "Amen", dar şi în numeroase piese de teatru, cum ar fi: Hamlet, Eduard al III-lea, Azilul de noapte, Leonce şi Lena, Macbeth, Uriaşii munţilor, Furtuna, Antigona.
A debutat în spectacolul „Eminescu”, de Mircea Ştefănescu deşi repartiţia a primit-o pentru angajarea în teatrul din Braşov şi a fost detaşat la Teatrul Naţional urmărind să se transfere la Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra” unde era director Liviu Ciulei...citeste mai departe

Sursa:Adevarul
Data:9 aprilie 2015

VIDEO:Portile albastre ale orasului(1973) - 05.- The Blue Gates of the City

Am ales rolul pe care Ion Caramitru l-a interpretat in filmul "Portile albastre ale orasului ", personajul intruchipat,un militar cu chip de gigolo, a rezistat cu succes probei timpului.
Filmul a fost lansat in 1975.
Ion Caramitru avea 33 de ani
 

vineri, 10 aprilie 2015

Replica Zilei:Hopa, asta nu e tata



Secventa din filmul: "Portile albastre ale orasului". Regia: Mircea Muresan. Scenariul: Marin Preda. Coloana sonora:Doru Stanculescu. Distribuţia: Ion Caramitru, Costel Constantin, Emilia Dobrin, Dumitru Furdui, Dan Nuţu, Romeo Pop, Amza Pellea,
Nicolae Dinică, Aurel Cioranu, Matei Alexandru.

TV5 MONDE, atacat de hackerii ISIS

Atac cibernetic fără precedent asupra televiziunii TV5 MONDE, condamnat în termeni duri de autorităţile franceze. Emisia postului a fost întreruptă, iar paginile de internet au fost blocate timp de peste 10 ore, în urma atacului unor hackeri care susţin că acţionează în numele grupării Statului Islamic.





Emisia tuturor posturilor de televiziune ale TV5 MONDE şi paginile lor de internet s-au întrerupt în acelaşi timp. În timp ce pe canalele TV se putea vedea doar negru, pe site-urile TV5 MONDE, ştirile şi informaţiile au fost înlocuite cu mesaje venite din partea atacatorilor, care au precizat că acţionează în numele grupării Statul Islamic.
Yves Bigot, directorul TV5 MONDE: TV5 MONDE a fost victima unui atac cibernetic extrem de puternic care a provocat căderea celor 11 canale ale noastre, nouă generaliste şi două tematice. Negru a apărut pe ecran şi, în acelaşi timp, noi am pierdut controlul asupra conturilor de pe reţelele sociale, asupra paginilor de internet.
Pe Facebook, hackerii au postat documente de identitate despre care susţin că ar fi ale rudelor unor militari francezi implicaţi în lupta împotriva teroriştilor jihadişti. Tot pe reţeaua de socializare, soldaţii francezi sunt sfătuiţi să stea departe de Statul Islamic, iar preşedintele François Hollande este acuzat că a comis o greşeală de neiertat atunci când a pornit în luptă contra grupării.
André Crettenand, director ştiri TV5 MONDE: Cred că atacul are legătură cu natura internaţională a postului. TV5 Monde este prezent peste tot în lume şi de aceea cred că a fost atacat şi folosit.
Şi guvernul de la Paris a condamnat atacul cibernetic, iar mai mulţi miniştri au anunţat deschiderea unei anchete.
Laurent Fabius, ministrul de Externe al Franţei: Totul este pregătit pentru a-i găsi şi pedepsi pe autori, pentru restabilirea lucrurilor şi evitarea pe viitor a altor atacuri cibernetice de natură teroristă care ameninţă libertatea de exprimare.
Bernard Cazeneuve, ministrul de Interne al Franţei: Vrem să ne asigurăm că ţara are toate mijloacele la dispoziţie pentru a acţiona - umane, tehnologice şi judiciare. Aceasta este lupta în care ne vom angaja.
În ultimele luni, atacurile cibernetice împotriva Occidentului venite din partea hackerilor care susţin că acţionează în numele grupării Statul Islamic s-au intensificat. Au fost piratate pagini de internet ale presei, dar şi site-uri oficiale precum cel al departamentului american al Apărării.

Sursa:Digi24.ro
Data:9 martie 2015

joi, 9 aprilie 2015

Djokar Ţarnaev, găsit vinovat de complicitate la crime în cazul atentatului la maratonul din Boston


Mediafax [8/04/2015]
Djokar Ţarnaev a fost găsit vinovat de complicitate la crime în cazul atentatului comis în aprilie 2013 la maratonul din Boston, soldat cu trei morţi şi 260 de răniţi, şi riscă pedeapsa cu moartea, informează CNN.

Djokar Ţarnaev, găsit vinovat de complicitate la crime în cazul atentatului la maratonul din Boston (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
 
Djokar Ţarnaev a fost găsit vinovat de participare la folosirea unei arme în vederea producerii de victime multiple, dar şi de asistenţă şi instigare la comiterea atentatului. Aceste capete de acuzare pot atrage condamnarea la moarte. Atentatul din aprilie 2013 a fost cel mai grav atac terorist comis pe teritoriul Statelor Unite după 11 septembrie 2001.
Ţarnaev a fost găsit vinovat de toate cele 30 de capete de acuzare care îi erau imputate, dintre care 17 sunt pasibile de pedeapsa cu moartea. Djokar Ţarnaev, în vârstă de 21 de ani, a admis că a participat la atentatul din 2013, explicând însă că s-a aflat sub influenţa negativă a fratelui său mai mare, Tamerlan.
Tamerlan Ţarnaev, care avea 26 de ani, a murit într-un schimb de focuri cu poliţia, la câteva zile după atacul terorist din 15 aprilie 2013.
[cititi articolul complet în Mediafax]

Poliţist american alb, acuzat de crimă după ce a împuşcat un bărbat de culoare în timp ce fugea - VIDEO



Un ofiţer de poliţie alb din statul american South Carolina a fost acuzat marţi de crimă, în baza unei înregistrări video care-l surprinde împuşcând un bărbat de culoare în spate, în timp ce fugea, relatează DPA în pagina electronică.
În urma incidentului, care a avut loc sâmbătă în oraşul North Charleston, ofiţerul Michael Slager, în vârstă de 33 de ani, a insistat că l-a împuşcat pe Walter Scott, în vârstă de 50 de ani, pentru că se temea pentru viaţa sa. Poliţistul a declarat că bărbatul l-a dezarmat, luându-i pistolul paralizant în timpul unui control de rutină în trafic.
Însă o înregistrare video care a fost pusă la dispoziţia ziarului The New York Times (NYT) şi altor publicaţii, arată că ofiţerul l-a împuşcat pe bărbat de mai multe ori în spate, în timp ce acesta fugea. NYT a numărat opt împuşcături.
Ofiţerul apare apoi în imagini părând să ridice un obiect mic din iarbă, mergând către bărbatul care zăcea la pământ şi aruncând obiectul lângă el.

Acuzaţiile au fost formulate după luni de controverse şi demonstraţii pe plan local în cazuri din Ferguson, Missouri, New York City şi alte locuri în care ofiţeri alb de poliţie nu au fost acuzaţi de morţile unor suspecţi de culoare.
Poliţia federală (FBI) şi Departamentul Justiţiei au anunţat anchete asupra incidentului din South Carolina, scrie NYT.
"Când te-nşeli, te-nşeli", a declarat marţi primarul din North Charleston Keith Summey într-o conferinţă de presă. "Iar dacă iei o decizie proastă, nu-mi pasă dacă ai insignă (de poliţist) sau eşti doar un cetăţean de pe stradă. N-ai decât să trăieşti (consecinţele) acelei decizii", a subliniat el.
Familia victimei a stat de vorbă cu presa.
"Noi dorim doar să se facă dreptate şi ca adevărul să iasă la iveală, astfel încât fratele meu să se poată odihni în pace", a declarat Anthony Scott, fratele mai mare al victimei pentru ziarul local The Post and Courier.

Sursa:Mediafax
Data:8 aprilie 2015

Profesoară din România, star porno în America FOTO VIDEO

O profesoară din România a cucerit industria filmelor pentru adulţi din America. Nemulţumită de salariul mic, Ioana Botezatu a ales să facă bani frumoşi jucând în pelicule interzise minorilor.

Ioana Botezatu

Femeia are 31 de ani şi a fost timp de doi ani profesoară la o şcoală generală din Bucureşti. În 2009, a hotărât că nu era meseria potrivită pentru ea şi a plecat în Statele Unite, unde a ales o carieră mult mai bănoasă.
Fizicul a ajutat-o să se facă remarcată şi să se impună foarte repede pe această piaţă. Ioana şi-a luat nume de scenă, Sensual Jane, şi a jucat până acum în zeci de filme. În multe pelicule a interpretat chiar rolul de profesoară, iar filmările au avut loc în săli de clasă.

Sursa: RomaniaTv
Data:6 aprilie 2015

America a declarat RĂZBOI ouălor de PAȘTI

 

Corect politic: această fetiță caută Ouă de Primăvară
Nu doar Crăciunul este victima corectitudinii politice, ci și Paștele. Mai multe școli din Statele Unite au scos total cuvântul EASTER din vocabularul oficial.


De exemplu, în Seattle vor fi organizate mai multe vânători de ouă. Însă acestea nu vor fi „Ouă de Paști”, ci „Ouă de Primăvară”, scrie Seatte Times.
O altă găselniță este nu doar să schimbi numele ouălor, dar și să rupi evenimentul de sărăbătoarea pascală. Astfel, Easthampton Community School din New Jersey, organizează „Spring Egg Hunt” tocmai pe 12 aprilie, la o săptămână după Paștele catolic și protestant.
Însă nimic nu pare să bată în imbecilitate un episod din 2011, de la o școală elementară din Seattle. Jessica, o liceană de 16 ani, care făcea voluntariat la clasele primare, a vrut ca de Paști să umple niște ouă mari de plastic cu dulciuri și surprize, ca să-i trateze pe cei mici.
Învățătoarea a acceptat inițiativa fetei, cu condiția să nu se spună „Ouă de Paști”, ci „Sfere de primăvară”.

Sursa:Evenimentul Zilei
Data:3 aprilie 2015

Gheorghe Gheorghiu a revenit din America pentru.. sezonul estival românesc!


După trei luni de hoinăreală și concerte pe tărâm nord american, dar și o vacanță petrecută alături de fiica sa, Andra, Gheorghe Gheorghiu s-a reîntors în România





De fapt și-ar fi dorit să se reîntoarcă înaintea sezonului estival, nelipsit fiind de pe litoralul româneasc, însă anumite probleme administrative i-au grăbit sosirea. ”Parcă e mai plăcută iarna în California decât acasă, de aceea plec anual peste ocean. În plus mă întorc cu melodii noi și revin mereu relaxat, plin de energie să îndur not noianul de probleme cu care ne confruntăm”, ne-a povestit artistul, care, anul, este primul stabilit pe malul Mării Negre (sfârșitul lui aprilie) și ultimul care pleacă de pe Litoral, la începutul lunii octombrie.
În ultimele săptămâni artistul, care este la un pas de obținerea cetățeniei americane, a fost cantonat în New York, la studioul muzicianului de origine română Igor Mișcoi.


Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/gheorghe-gheorghiu-statele-unite-american-igor-mescoi-litoral-530652.html#ixzz3WkPpzjl7

Sursa:Libertatea

 

Un avion Turkish Airlines a aterizat forţat în Germania după ce s-a spart un geam la cabină

Un avion de pasageri al companiei Turkish Airlines, care efectua o cursă de la Dusseldorf (Germania) către Istanbul (Turcia), a efectuat o aterizare forţată pe aeroportul din Nürnberg, miercuri, după ce geamul stâng de la cabina de pilotaj s-a spart, relatează Reuters în pagina electronică.

Un avion Turkish Airlines a aterizat forţat în Germania după ce s-a spart un geam la cabină (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
 
Avionul care efectua cursa Dusseldorf-Istanbul a fost deviat către Nürnberg, unde a aterizat la ora 6.58 GMT (9.58, ora României), a afirmat o purtătoare de cuvânt a companiei aeriene Turkish Airlines.
Pasagerii au fost evacuaţi din aeronavă şi au fost transportaţi către terminal, pentru a aştepta următoarea cursă, în timp ce experţii au examinat avionul avariat, a precizat purtătoarea de cuvânt.
Sursa:Mediafax
Data:8 aprilie 2015

miercuri, 8 aprilie 2015

Turcia deblochează Twitter şi YouTube

Twitter şi YouTube au fost deblocate, marţi, în Turcia, după ce au înlăturat conţinutul care ofensa Guvernul de la Ankara, relatează DPA, în pagina electronică.

Turcia deblochează Twitter şi YouTube (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
 
 
Site-urile au fost blocate luni, la solicitarea procurorilor, care au afirmat că fotografii cu procurorul luat ostatic săptămâna trecută de doi militanţi de stânga au circulat online.
Procurorul şi cei doi militanţi au fost ucişi la încheierea unei luări de ostatici care a durat opt ore într-un tribunal din Istanbul. Procurorul investiga cazul unui tânăr ucis de poliţie în timpul protestelor antiguvernamentale, iar militanţii erau nemulţumiţi de progresele lente înregistrate în acest dosar.
Agenţia publică Anadolu a declarat că un tribunal a emis un ordin care le-a permis autorităţilor să închidă site-urile care difuzează fotografia procurorului luat ostatic.
Twitter şi YouTube au fost blocate şi anul trecut înaintea alegerilor locale, dar interdicţiile au fost ridicate ulterior de un tribunal. Turcia va organiza alegeri parlamentare în iunie.
Sursa:Mediafax
Data:7 aprilie 2015

Vizita la Ziarul de Vrancea


Ziarul de Vrancea
Publicat pe 8 apr. 2015

VIDEO!!! O fetiţă din Vrancea a câştigat o excursie de vis la Disneyland



Aceasta va merge la Paris împreună cu familia
O fetiţă din Urecheşti va petrece câteva zile în celebrul parc de distracţii  Disneyland după ce a câştigat ediţia de Paşte a concursului de desene organizat de Carrefour.  Aceasta este Bianca Maria Hulea, elevă în clasa a III-a la Şcoala Urecheşti, care a impresionat membrii juriului prin desenul pe care l-a realizat. 


Premiul al II-lea, care constă în într-un laptop, a fost câştigat de Andrei Robert Bălan, clasa a II-a la Şcoala „Ştefan cel Mare” Focşani, iar premiul al III-lea, ce constă într-o bicicletă, a fost câştigat de Alina Diana Gheorghiţă, clasa a VIII-a la Şcoala Goleşti. Au mai fost acordate două menţiuni individuale, constând într-o tabletă şi un telefon mobil, elevilor Giulia Boeru, clasa a V-a la Şcoala 7, şi Teodor Ionuţ Atanasiu, clasa a III-a, la Şcoala Hînguleşti, precum şi zece menţiuni speciale constând în câte un cupon de magazin în valoare de 100 lei. La concursul de desene organizat de Carrefour Focşani au participat, potrivit organizatorilor, 7.500 elevi din 22 de şcoli din judeţ.La nivel naţional au participat 300.000 de elevi, din clasele 0-VIII, de la 608 şcoli, care au primit planşe, în cele 17 oraşe în care Carrefour îşi desfăşoară activitatea. Au fost oferite în total 17 excursii de un weekend, pentru câştigători şi familiile lor (2 copii şi 2 adulţi) la Disneyland Resort Paris, 17 laptopuri, 27 de biciclete, 27 de tablete, 27 de smartphone-uri, 170 de cupoane de cumpărături Carrefour în valoare de 100 lei. „Entuziasmul copiilor de a picta sau realiza colaje tematice de Paşte şi de Crăciun ne motivează să găsim permanent noi oportunităţi de a le premia talentul. Acesta este şi motivul pentru care, pentru a doua ediţie consecutivă, am organizat şi o variantă online a concursului, pe lângă cea tradiţională din şcoli. Astfel, clienţii, părinţii şi cadrele didactice pot admira creaţiile micilor artişti atât în magazine, cât şi în galeria online de pe site-ul www.carrefour.ro”, a declarat Teodora Juravle, Manager Comunicare Marketing Carrefour România. Concursul online, aflat la cea de-a doua ediţie, a strâns 3.700 de desene care au primit 43.437 de voturi. Toate planşele înscrise care au primit cel puţin 30 de voturi au intrat în tragerea la sorţi pentru cele 3 premii speciale. (M. VLĂDESCU)


Sursa:Ziarul de Vrancea

Data:7 aprile 2015

marți, 7 aprilie 2015

Turcia a blocat accesul la Twitter, YouTube, Facebook după postarea de imagini cu procurorul ostatic

Autorităţile turce au blocat accesul la platformele online Twitter, YouTube şi Facebook ca reacţie la difuzarea unor imagini cu procurorul luat ostatic de militanţi marxişti într-o instanţă din Istanbul, informează site-ul ziarului Hürriyet.

Turcia a blocat accesul la Twitter, YouTube, Facebook după postarea de imagini cu procurorul ostatic (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
 
Tayfun Acarer, directorul Autorităţii turce pentru Comunicaţii şi Tehnologii Informaţionale (BTK), a explicat că accesul la site-ul de socializare Facebook a fost reluat după conformarea cu legislaţia turcă, care interzice distribuirea imaginilor cu procurorul luat ostatic.
O instanţă turcă a ordonat blocarea a 166 de site-uri care au difuzat imiagini cu procurorul luat ostatic.
Doi militanţi ai mişcării ilegale Frontul Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului (DHKP-C) l-au luat ostatic pe procurorul Mehmet Selim Kiraz, pe 31 martie, într-un tribunal din Istanbul...citeste integral pe Mediafax

Sursa:Mediafax
Data:6 aprilie 2015

Funny pe Net ! INNA - INNdiA (Rock the Roof @ Istanbul)



Publicat pe 7 dec. 2012

Imagini fierbinti! Inna, cu sanii la vedere! Cum s-a lasat pozata cantareta e…

 
Inna este una din cele mai sexy cantarete de la noi, iar ea este constienta de acest lucru si stie cum sa-si puna in evidenetele formele provocatoare. Iar atunci cand pozeaza in costum de baie, barbatii raman fara cuvinte.

Inna a postat pe pagina ei de socializare o fotografie in care este cu sanii la vedere. Imbracata in costum de baie, artista si-a etalat bustul proeminent, lucru care i-a incitat pe prietenii ei virtuali. Acestia au inceput sa comenteze si sa-i spuna ce bine arata si cat de sexy este.
Inna are ce arata
Inna are ce arata
Cum era de asteptat, poza cu Inna si cu sanii la vedere a strans zeci de mii de like-uri intr-un timp record.

Sursa:Cancan.ro
Data:5 aprilie 2015

Doi piloţi din India s-au bătut în carlinga unui avion de pasageri

Doi piloţi din India au fost suspendaţi după ce s-au bătut în carlinga unui avion de pasageri, autorităţile aeronautice indiene lansând o investigaţie în acest caz, informează ziarul The Independent.
undefined
Doi piloţi din India s-au bătut în carlinga unui avion de pasageri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Căpitanul şi copilotul unui avion comercial se pregăteau să decoleze, duminică seară, din Jaipur spre New Delhi.
Însă, pe fondul unei dispute, cei doi piloţi ai avionului de pasageri s-au luat la bătaie. Copilotul se pare că nu a executat în detaliu ordinul de verificare a datelor tehnice înainte de începerea decolării.
"Copilotul s-a enervat şi a sărit la bătaie cu căpitanul", a declarat o sursă citată de Times of India.

În loc să raporteze altercaţia turnului de control şi să oprească decolarea, comandantul avionului companiei Air India a continuat cursa, semnalând incidentul abia după aterizarea la New Delhi.
Cei doi piloţi au fost suspendaţi pe durata investigaţiei.

Sursa:Mediafax
Data:6 aprilie 2015

duminică, 5 aprilie 2015

Funny pe Net ! Shift feat. Andra - Avioane de hartie (Official Video)



Cat Music             
Publicat pe 26 ian. 2015
Shift feat. Andra - Avioane de hartie (Official Video) by Cat Music
Subscribe to CatMusic: http://www.youtube.com/subscription_c...

ROMANII AU TALENT. Andra: "Nenorocitule, m-ai lăsat însărcinată"

ROMANII AU TALENT. Andra a uimit atât publicul cât și juriul în cadrul emisiunii ”Românii au talent”. Ea a vorbit cu unul dintre concurenți în spaniolă și a dezvăluit și faptul că a învățat limba uitându-se la telenovele.

Andra a uimit la Romanii au talent

ROMANII AU TALENT. Andra nu s-a sfiit să recunoască faptul că, în trecut, a fost mare fană a telenovelelor. Și pentru a demonstra asta, i-a vorbit unuia dintre concurenți în spaniolă.
Dar nu s-a oprit aici. A ținut să le arate tuturor, mai ales colegului ei Andi Moisescu, faptul că poate vorbi această limbă și poate folosi accentul pe care actorii îl utilizează în telenovele și atunci când sunt calmi, dar și atunci când sunt nervoși.
După ce l-a felicitat pe concurentul din Ecuador care a primit patru de ”DA”, în limba spaniolă, cântăreața a încercat să reproducă una dintre cele mai utilizate replici din telenovele, în opinia ei:
„Desgraciado, tu me dejaste embarazada (Nenorocitule, m-ai lăsat însărcinată!)”, a spus Andra cu mimica potrivită unei telenovele, atât în spaniolă cât și în română.
ROMANII AU TALENT.  Cea de-a patra editie a celui mai urmarit show de divertisment din istoria televiziunii, Romanii au talent, a adus in casele telespectatorilor momente incredibile.
Numerele amuzante nu au lipsit din emisiune si au starnit reactii spectaculoase atat din partea celor patru jurati, Andra, Mihaela Radulescu, Andi Moisescu si Bebe Cotimanis, cat si a celor doua gazde ale emisiunii, Smiley si Pavel Bartos, si a publicului.
Pe intreaga durata de difuzare, 20:31 – 23:07, 4.2 milioane de telespectatori au urmarit spectacolul de la Romanii au talent, iar in minutul de maxima audienta de la 22:46, 5 milioane de romani au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment din Romania.


Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/romanii-au-talent-andra-nenorocitule-m-ai-lasat-insarcinata_212572.html#ixzz3WQt6nMV3


Data:4 aprilie 2015

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Avion Germanwings, nevoit să aterizeze la Veneţia

Un avion al companiei Germanwings, care efectua vineri o cursă de la Hanovra (Germania) spre Roma (Italia), a fost nevoit să aterizeze la Veneţia deoarece două persoane aflate la bord se simţeau rău, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei, citată de site-ul TheLocal.it.

Avion Germanwings, nevoit să aterizeze la Veneţia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Avionul a aterizat pe aeroportul Marco Polo din Veneţia pentru că un pasager şi o însoţitoare de bord au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza unor "stări acute de rău", a precizat purtătoarea de cuvânt.
Eugenio Bartolini, un profesor din Roma care se afla în aeronavă, a declarat pentru Il Messaggero că o femeie care stătea în spatele său a avut nevoie de asistenţă pentru ceea ce părea a fi "teamă de zbor".
"Când avionul a aterizat, căpitanul ne-a spus în limba engleză că un membru al echipajului şi un pasager se simt rău şi a decis să aterizeze la Marco Polo", a adăugat acesta.
Incidentul intervine la mai puţin de două săptămâni după ce o aeronavă Airbus A320 al companiei Germanwings, care efectua o cursă de la Barcelona (Spania) spre Dusseldorf (Germania), s-a prăbuşit în Alpii francezi, provocând moartea celor 150 de persoane aflate la bord.
Anchetatorii suspectează că avionul a fost prăbuşit intenţionat de copilotul Andreas Lubitz, care l-a încuiat pe comandant în afara cabinei de pilotaj.
Datele obţinute din cea de-a doua cutie neagră a avionului au arătat că Lubitz, în vârstă de 27 de ani, a setat pilotul automat pe o traiectorie descendentă şi în acelaşi timp a mărit viteza aeronavei.
Avionul s-a lovit de munţi cu o viteză de 700 de kilometri pe oră, provocând moartea instantanee a celor 150 de persoane aflate la bord, dintre care o jumătate erau germani şi mai mult de 50 spanioli.
Procurorii germani au afirmat că Lubitz a fost tratat pentru tendinţe sinucigaşe şi depresie în urmă cu câţiva ani, înainte de a deveni pilot. Joi au apărut informaţii potrivit cărora copilotul Andreas Lubitz a căutat pe Internet date despre sinucidere şi despre uşile cabinelor de pilotaj.
 
Sursa:Mediafax
Data:4 martie 2015

Filme cu Al Pacino:The Godfather Part III- Nasul (1972)




Regizor:
Francis Ford Coppola

Scenaristi:
Francis Ford Coppola
Mario Puzo

Genul:
Drama / Actiune

Ultima parte a trilogiei "Nasul" urmareste actiunile lui Michael Corleone, devenit intre timp la randul lui Nas. Acesta incearca sa legalizeze interesele familiei, urmarind sa iasa din lumea violenta a familiilor mafiote, dar aceasta tentativa se va dovedi mult mai dificila decat si-a imaginat
Titlu: The Godfather: Part III - Nasul: Partea III
Producator: Zoetrope Studios
Distribuitor (international): Paramount Pictures
Data lansare (SUA): 25 Decembrie 1990
Perioda filmare: 27 Noiembrie 1989 - 25 Mai 1990

Sursa:CinemaRx

Un psiholog, despre atitudinea învăţătoarei care a umilit un elev de 7 ani: „Unui copil trebuie să-i spui ce să facă, nu ce să nu facă“

Un psiholog, despre atitudinea învăţătoarei care a
umilit un elev de 7 ani: „Unui copil trebuie să-i spui ce să facă, nu ce să nu facă“
Elev la tablă  FOTO: arhiva Adevărul
Adevarul [3/04/2015]
 
Psihologul Daniel David spune că dacă vrei să promovezi un anumit comportament, copilului trebuie să-i spui ce să facă, nu ce să nu facă cum a procedat învăţătoarea în înregistrarea dată publicităţii, şi când se dă o pedeapsă aceasta trebuie pusă în practică într-o manieră calmă, non-agresivă. Şi, mai subliniază universitarul clujean, persoana care pedepseşte trebuie să critice comportamentul persoanei, nu persoana.
În psihologia comportamentală există o regulă numită „regula mortului“, potrivit căreia oamenii sunt orientaţi spre acţiune, nu non-acţiune.
Întrebat în legătură cu atitudinea şi vorbele pe care le foloseşte învăţătoarea de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, psihologul Daniel David a spus că unui copil trebuie să-i spui ce să facă, nu ce să nu facă.
„Dacă vrei să promovezi un anumit comportament, copilului trebuie să-i spui ce trebuie să facă, nu ce nu trebuie să facă. Noi nu funcţionăm după ceea ce se cheamă regula mortului. Dacă unui mort îi spui să nu bea, să nu fumeze, el te va asculta. Un copil nu te va asculta.  De aceea unui copil trebuie să-i spui ce să facă, nu ce nu să facă”, explică David.
Potrivit acestuia, pentru ca pedeapsa dată să aibă efectul scontat, trebuie respectate câteva reguli: „să fie administrată într-o manieră calmă, non-agresivă, şi cea mai importantă regulă -  să fie criticat comportamentul, nu persoana care face comportamentul“.
Daniel David spune că, din păcate, sunt foarte multe astfel de situaţii în sistemul de îmvăţământ român precum cel al învăţătoarei care a jignit un elev de 7 ani, şi că aceia care lucrează în mediul educaţional ar avea multe de câştigat dacă ar participa la cursuri de formare profesională continuă ţinute de psihologi.
Mai jos aveţi înregistrarea, potrivit stiridecluj.ro:            
[cititi articolul complet în Adevarul]

Al Pacino conduce un SLS AMG in noul său film: o stea pentru un star



O mașină legendară pentru un actor de legendă! Al Pacino își face apariția la volanul unui Mercedes SLS AMG în cel mai recent film al său, “Danny Collins”, în care joacă rolul unui fost star rock, care redescoperă valorile pierdute în tinerețe: familia și… chiar o scrisoare primită de la însuși John Lennon.

“Nu-i faceți surprize unuia de vârsta mea. Puteți să-i provocați un atac de cord”, le spune Al Pacino celor care i-au făcut o petrecere-surpriză de ziua lui. Ei bine, da, poate că este bătrân, pentru că îl tot vedem pe ecrane de când eram mici, iar părinții și poate chiar bunicii noștri cam la fel. Dar Pacino se simte iar tânăr când urcă la volanul Mercedes-ului său SLS AMG.
Spoiler alert!
După ce a jucat în “Last Vegas” alături de Morgan Freeman și Michael Douglas, AL Pacino – scuze, fostul star rock Danny – se întoarce în Nevada ca să mai urce o dată pe scenă. Dar fanele care erau odată tinere și frumoase sunt acum bunicuțe și nici nu se mai gândesc să arunce cu lenjerie sexy pe scenă. Dar și Danny este bunic, doar că nu și-a cunoscut niciodată nepotul. Nici măcar nu și-a văzut fiul vreodată!
Așa că încearcă să intre în viața băiatului său adult și își face apariția într-un Mercedes SLS AMG roșu ca o cireașă. Probabil că le scoate din pălărie cumva, ca într-un număr de magie! Dar îl va ajuta magia să aibă familia pe care nu a avut-o niciodată? Ei bine, am stricat destul surpriza, va trebui să aflați singuri restul. Doar vă mai dăm un indiciu. În film, Pacino chiar cântă!
Omul care a jucat în celebra trilogie “Nașul” și a câștigat un singur Oscar în cariera sa de peste cinci decenii, pentru rolul din “Parfum de femeie”, are o armată strălucitoare cu care pornește la atac pe marile ecrane: Cristopher Plummer, Annette Benning și Jennifer Garner apar și ei în “Danny Collins”.

Sursa:MercedesBlog.ro

Actorul Vin Diesel şi-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood - FOTO

Actorul american Vin Diesel şi-a lăsat amprentele mâinilor şi picioarelor în cimentul din faţa cinematografului Chinese Theater din Hollywood, miercuri, cu doar câteva zile înainte de lansarea celui mai recent film al său, "Furios şi iute 7/ Fast and Furious 7".

undefined
Actorul Vin Diesel şi-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)
Acest lungmetraj este cel mai recent film din franciza "Fast & Furious", care a contribuit considerabil la transformarea lui Vin Diesel într-un star la Hollywood. De asemenea, "Furios şi iute 7" este primul film din această franciză ce va fi lansat după moartea actorului Paul Walker, într-un tragic accident de automobil, în 2013, înainte de încheierea filmărilor...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:2 aprilie 2015

The Prodigy va concerta la Festivalul Electric Castle de la Bonţida



Trupa britanică The Prodigy va susţine un concert în cadrul Festivalului Electric Castle, care va avea loc, între 25 şi 28 iunie, la Castelul Banffy din comuna clujeană Bonţida, evenimentul fiind inclus în turneul european al formaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de organizatorii Electric Castle, la a treia ediţie a festivalului s-a confirmat prezenţa, pe scena principală, a legendarei trupe The Prodigy.
"Consideraţi părinţii rave-ului, cariera lor de peste 25 de ani s-a bazat doar pe «muzică fără compromisuri», trupa sfidând încă de la început orice regulă, schimbând percepţii şi reuşind să intre definitiv în istoria muzicii moderne. Orice festival din lume îi doreşte pe cei de la The Prodigy ca headliner, de aceea negocierile cu trupa au durat câteva luni", se arată în comunicat.
Concertul pe care The Prodigy îl va susţine la Bonţida este inclus în turneul european al trupei.

Organizatorii Festivalului Electric Castle au adăugat că trupa The Prodigy va evolua în formula Liam Howlett (fondatorul trupei), Keith Flint şi Maxim, celor trei alăturându-se în show-urile live, cum va fi şi cel de la Bonţida, şi alţi muzicieni.
"Fanii şi criticii consideră că «The Day is My Enemy», cel mai recent album, lansat oficial în urmă cu trei zile, după şase ani de aşteptare, este unul dintre cele mai bune albume din întreaga lor carieră, iar Liam Howlett declara în urmă cu puţin timp că prin acest album doresc să zguduie industria muzicală actuală deoarece aceasta este «plană şi fără personalitate». În jurul acestui nou album va fi construit şi show-ul pe care The Prodigy îl va susţine la Electric Castle 2015", se menţionează în comunicat.
Totodată, a fost confirmată prezenţa la festival a unor artişti precum A.Skills & Krafty Kuts, Eskmo, Woralks, Sattelite, Tesco Disco şi Silent Strike.
De asemenea, începând de joi, biletele la festival pot fi achiziţionate de pe electriccastle.ro, din reţeaua Eventim sau de pe eventim.ro, la preţul de 289 de lei.
Festivalul Electric Castle va avea loc, între 25 şi 28 iunie, la Castelul Banffy din comuna Bonţida, judeţul Cluj.

Sursa:Mediafax
Data:2 aprilie 2015

Anchetă la un liceu din Cluj, după ce o învăţătoare l-a numit pe un elev de clasa I "jumătate de creier" - AUDIO

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a declanşat o anchetă la Liceul de Muzică "Sigismund Toduţă" din Cluj-Napoca, după ce o învăţătoare a fost înregistrată cu un reportofon la ore în timp ce a strigat la un elev din clasa I şi l-a făcut nebun, tâmpit şi "jumătate de creier".


Anchetă la un liceu din Cluj, după ce o învăţătoare l-a numit pe un elev de clasa I "jumătate de creier" (Imagine: Shutterstock)
Incidentele din clasa I, de la Liceul de Muzică "Sigismund Toduţă", s-au petrecut de-a lungul mai multor săptămâni, în timpul lunii martie, învăţătoarea fiind înregistrată cu un reportofon pus de tatăl unei eleve în ghiozdanul acesteia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fetiţa s-a plâns de mai multe ori părinţilor că învăţătoarea le vorbeşte urât la şcoală, iar aceştia au decis să o înregistreze cu un reportofon. Ulterior, părinţii elevei au decis să-şi mute fiica la o altă şcoală, după care au sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, care a deschis o anchetă.
...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:2 aprilie 2015

vineri, 3 aprilie 2015

Parlamentul a abrogat o hotărâre care limita la 3.000 numărul forţelor SUA de pe teritoriul României

Parlamentul a abrogat, miercuri, Hotărârea forului legislativ 29 din 2 mai 2007 care limita la 3.000 numărul maxim al forţelor SUA care se pot afla la un moment dat pe teritoriul României, pe motiv că această prevedere este desuetă şi contravine Legii 291/2007.


Parlamentul a abrogat o hotărâre care limita la 3.000 numărul forţelor SUA de pe teritoriul României (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
 
În expunerea de motive a proiectului de abrogare a Hotărârii se arată că Hotărârea Parlamentului din 2007 privind aprobarea intrării şi staţionării forţelor SUA pe teritoriul României prevedea faptul că numărul maxim al membrilor forţelor Statelor Unite ale Americii ce se pot afla la un moment dat pe teritoriul României nu poate depăşi 3.000.
Ulterior a fost adoptată Legea nr. 291 din 2 noiembrie 2007 care implementează un regim juridic general, făcând distincţie între scopurile diferite şi actori juridici diferiţi care aprobă intrarea, staţionarea şi tranzitul forţelor armate pe teritoriul naţional, fără a impune o limitare a numărului de militari.
Potrivit expunerii de motive, din interpretarea celor două acte normative reiese diferenţa de tratament între forţele armate ale statelor membre NATO şi aliate în sensul că doar pentru forţele aparţinând SUA există un plafon numeric.

Totodată, proiectul de hotărâre urmăreşte abrogarea expresă a dispoziţiilor căzute în desuetudine şi care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea generală din Legea nr. 291/2007, se mai arată în expunerea de motive.

Sursa:Mediafax

Data:2 aprilie 2015

Ford ecosport la Craiova?



Un nou model Ford ar putea fi fabricat în Bănie din 2017. Oficialii Ford s-au întâlnit în această dimineață cu premierul Victor Ponta, cel mai probabil pentru a discuta despre noul model care va intra în fabricație la uzina din Craiova. Ford produce în prezent la Craiova modelul B-Max, a cărui asamblare a fost lansată la jumătatea anului 2012.

joi, 2 aprilie 2015

Ghiţă Mureşan către Kovacs: A distruge moralul unui copil nu este calea de a lucra "la mentalitate"

Ghiţă Mureşan, singurul român care a evoluat în NBA, se declară revoltat de maniera în care ar fi fost tratat fiul lui Gheorghe Hagi, Ianis, dar şi alţi jucători de la lotul under 17, de către oficialul Zoltan Kovacs, fostul sportiv precizând că nu aceasta e calea "de a lucra la mentalitate".

Ghita Muresan (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
 
"Am citit cu consternare şi revoltă despre conflictul generat de cele spuse de reprezentantul FRF şi coordonator al tuturor loturilor de juniori ale României, Zoltan Kovacs, jucătorului Ianis Hagi. Mi-am propus să intervin public, pentru că antrenez în America de ani de zile şi mi-au trecut prin mână sute de copii. Fiii mei sunt şi ei în echipe de baschet şi au antrenori. Domnul Kovacs susţine că atunci când spui unui tânăr că este un «nimic» – «You are nothing», în limba engleză, înseamnă doar «că nu ai realizat ceva, că încă nu ai obţinut rezultate». Nu e adevărat, domnule Kovacs, nimic înseamnă … nimic. Zero înseamnă zero. Vă spun în calitate de antrenor şi de tată, într-o ţară cu succese în sport, că în nicio circumstanţă nu i se poate spune unui copil ca este un nimic sau un zero. Şi, motivul este simplu: niciun copil nu este un nimic sau un zero", arată Ghiţă Mureşan într-o scrisoare deschisă, remisă agenţiei MEDIAFAX.
Ghiţă Mureşan face şi o paralelă cu felul în care sunt trataţi copiii practicanţi de sport în SUA.
"Un copil este o personalitate în formare şi aici, în America, copiilor li se spune că sunt cineva, că prin muncă şi dăruire pot împlini tot ceea ce visează. O atitudine pozitivă, în procesul de formare este, în sistemul american, cheia succesului.Nimeni, în virtutea niciunei cauze aşa-zis disciplinare, nu are are dreptul să distrugă unui copil încrederea în sine şi sentimentul că orice îi stă în putere. Niciun sistem pedagogic nu recomandă umilirea, ca un catalizator al performanţei sau formării de caractere", susţine Ghiţă Mureşan în documentul citat.

Fostul jucător în NBA mai spune că a trecut personal prin experinţe de umilire când a fost tânăr jucător în România...citeste mai departe

Sursa:Mediafax
Data:1 aprile 2015

„Liceul fantomă” intră în reabilitare

Clădirea din Uzina 2 a fost vandalizată în ultimii ani, după ce vechiul Liceu de Alimentaţie Publică a fost desfiinţat, astfel că sunt necesare lucrări de anvergură, estimate la aproximativ 2,4 milioane de lei
„Liceul fantomă” intră în reabilitare
Vechiul Liceu de Alimentaţie Publică din cartierul Uzina 2 va intra în reabilitare, în vara acestui an. Clădirea a fost lăsat de izbelişte din 2011, când s-a făcut o comasare a mai multor licee din oraş şi practic unitatea şcolară a fost desfiinţată, iar fără stăpân, a devenit încet, dar sigur ţinta hoţilor şi a vandalilor. Primarul George Scripcaru a precizat că, luna aceasta, se va lansa licitaţia pentru desemnarea constructorului. Investiţia este una de anvergură ţinând cont că este necesară execuţia unor lucrări complexe, şi se ridică la suma de  2.397.596 de lei cu tot cu TVA. „Termenul de depunere a ofertelor este de 15 zile. Sperăm ca procedura de achiziţie a lucrărilor să fie finalizate cât mai repede, astfel încât, în a doua jumătate a anului să înceapă şi lucrările efective. Lucrările vor trebui finalizate în maximum 12 luni”, a explicat primarul. 
Intenţia municipalităţii este ca în locul fostului liceu să fie amenajat un campus sportiv, iar elevii de la liceul de specialitate, care învaţă acum în două locaţii (în Centru şi pe strada Cocorului), să dispună în Uzina 2 de toată infrastructura necesară desfăşurării educaţionale. Astfel, într-o a doua etapă, sunt prevăzute şi lucrări de amenajare a infrastructurii sportive exterioare, respectiv piste de atletism şi scrimă în locul vechilor ateliere şcolare care au fost demolate încă de la finele anului trecut, fiind doar o ruină. Din vechea unitate şcolară a mai rămas întreagă doar sala de sport, care ar putea fi folosită...citeste mai departe

Sursa:Buna Ziua Brasov
Data:2 aprilie 2015

miercuri, 1 aprilie 2015

Se aprobă cedarea Cetăţii Braşovului

În schimbul obiectivului istoric, compania hotelieră Aro Palace doreşte mai multe terenuri din municipiul Braşov, aferente imobilelor pe care le deţine
Se aprobă cedarea Cetăţii Braşovului
Acţionarii companiei Aro Palace Braşov, controlată de SIF Transilvania, vor discuta pe 27 aprilie vânzarea Cetăţii Braşov către municipalitate, tot atunci urmând să fie aprobat şi preţul de vânzare. Aceasta este ultima etapă premergătoare tranzacţiei dintre companie şi Consiliul Local Braşov Cele două părţi au căzut deja de acord cu privire la preţul de vânzare, Cetatea Braşovului urmând să treacă în patrimoniul Primăriei Braşov pentru 3,3 milioane de euro. Cu aceşti bani, compania Aro Palace intenţionează să cumpere mai multe terenuri de la municipalitate: parcările din faţa şI din spatele Hotelului Aro Palace (2.290 şi, respectiv, 2.074 de metri pătraţi), un teren de 386 de metri pătraţi de la Aleea Filimon Sârbu (parcarea Restaurantului Casa Pădurarului) şI terenul de 5.876 de metri pătraţi aferent centrului de afaceri International Trade Center. 
Acţionariatul societăţii evaluase iniţial cetatea la 5,2 milioane de euro, însă acest preţ, propus în iulie 2013, a fost considerat exagerat de către municipalitate, astfel că în timp suma a mai fost ajustată.
 
Cetatea este acum lăsată de izbelişte
În ultimii ani, nu s-au mai făcut lucrări de întreţinere decât limitat, astfel încât zona exterioară a zidurilor este astăzi degradată. Mai mult de jumătate din tencuiala zidului exterior este complet distrusă, iar cea care se menţine e deteriorată de instalarea igrasiei. Există fisuri masive în zonele fără tencuială, în câteva situaţii zidul fiind efectiv străpuns. Suprafeţe extinse de zidărie (cărămidă), chiar şi la baza fortificaţiei sunt dislocate, ceea ce afectează structura de rezistenţă. Mai mult, după vijelia de la finele lunii ianuarie, mai multe ţigle au picat de pe acoperiş şi cum unitatea de alimentaţie publică din incintă a fost închisă, nimeni nu se mai ocupă de reparaţii. Totodată, după dispariţia reflectoarelor care luminau obiectivul (cele dinspre strada Lungă), acum au început să dispară şi alte obiecte decorative din fier, din unul dintre tunurile ornamentale, a rămas doar cu ţeava de metal.
Consiliul Local Braşov şi-a exercitat dreptul e preemţiune pentru cumpărarea Cetăţuii de pe Dealul Straja, după ce atât Ministerul Culturii, cât şi Consiliul Judeţean Braşov nu şi-au exprimat acest drept tocmai că Primăria îşi exprimase intenţia de a prelua monumentul şi a-l renova. Negocierile pentru cumpărarea Cetăţii au durat aproape doi ani, iar preţul scăzuse cu timpul la 3,8 milioane de euro (16,92 milioane de lei).  Cu ani în urmă, a fost făcută şi o evaluare pentru reabilitarea cetăţii, suma estimată în acest sens fiind de 3,5 milioane de euro. Cetatea a intrat în circuitul turistic în 1982 fiind administrată atunci de Oficiul Naţional de Turism (ONT). ONT s-a privatizat după 1990 şi s-a divizat în Postăvarul SA şi Poiana SA, care au preluat unităţile turistice şi de cazare din imobilele de patrimoniu din Braşov, printre care şi Cetatea Braşovului.
 
Primăria va începe reabilitarea
Acum doi ani, municipalitatea a amenajat căile de acces, iluminatul public şi arhitectural, dar şi câteva zone de belvedere pe Dealul Straja, tocmai pentru a pune în valoare monumentul. Unul dintre proiectele pe care îl au în vedere, acum, autorităţile braşovene este amenajarea unui lift cu cremalieră care să ajungă la cetate, însă prioritară va fi reabilitarea. Primarul George Scripcaru a precizat că după se va face oficial preluarea, vor demara lucrările de renovare, după care va fi reintrodusă în circuitul turistic.
 
Sursa:Buna Ziua Brasov
Data:1 aprilie 2015

FOTO Ce vor să vadă străinii în România? Peisaje sălbatice, sate pitoreşti şi locurile pe unde a trecut Dracula

FOTO Ce vor să
vadă străinii în România? Peisaje sălbatice, sate pitoreşti şi locurile pe unde
a trecut Dracula

Viata cu Louie - Cum să te realizezi la Washington fără nici un.efort HD



Serdar çaldan
Publicat pe 30 martie 2015

Actorul preferat:Billy Cristal-debut "Am jucat un soldat de jucarie intr-o lada de gunoi"



Actorul american Billy Crystal vorbeşte despre începuturile carierei sale, într-un  articol din New York Times, povestind că şi-a început cariera la Teatrul La MaMa, în două spectacole regizate de Andrei Şerban, „Ubu Roi” and “Arden of Faversham“ în 1970.
Billy Crystal si-a făurit o carierã prolificã în industria divertismentului, descoperind reteta succesului atât în fata camerelor de luat vederi - în calitate de interpret - cât si în culise în calitate de scenarist, regizor si producător. "Am jucat un  soldat de jucărie, într-o ladă de gunoi", îşi aminteşte actorul într-un articol din New York Times, despre începuturile carierei sale de la Teatrul La MaMa, în două spectacole de-ale regizorului Andrei Şerban, "Ubu Roi" şi "Arden of Faversham".
 
Cunoscutul teatru experimental new-yorkez „La MaMa” e considerat drept locul de unde a început “revoluţia” teatrului mondial din secolul XX.citeste mai departe

Sursa:Adevarul
Data:8 noiembrie 2013


VIDEO:Katz's Delicatessen - in "When Harry Met Sally"

"Când Harry a cunoscut-o pe Sally"- "When Harry Met Sally" (1989)
Sinopsis film
Apreciatul regizor Rob Reiner ( The Princess Bride) va ofera aceasta comedie clasica romantica, “exploziv de amuzanta” ( Newsweek), avandu-i în rolurile principale pe Billy Crystal si Meg Ryan. Una dintre cele mai îndragite povesti de dragoste ale tuturor timpurilor, “Cand Harry o întalneste pe Sally” este un film care “scanteiaza de inteligenta si umor” ( Boxoffice), prezentand “genul de adevar despre relatii care nu a mai aparut în filme pana acum” ( New York)… si nici de la momentul respectiv încoace!

Sexul e întotdeauna un obstacol în calea prieteniei dintre barbati si femei. Sau cel putin asta crede Harry Burns (Crystal)citeste mai departe

Sursa:Cinemagia.ro


Actorul preferat:Billy Crystal alaturi de Ghita Muresan-My Giant (Uriasul meu) - Trailer (1998)



Regizor: Michael Lehmann
Scenaristi: David Seltzer Billy Crystal
Genul: Sport / Drama / Comedie
Durata: 103 minute

Scurta descriere.

  Max Zamphirescu este un barbat in varsta de 36 de ani cu o statura impresionanta, originar din satul romanesc Lunca, care a venit in Statele Unite ale Americii pentru a deveni actor, purtand in amintire imaginea unei fete pe nume Liliana Rotaru, pe care o sarutase cu foarte multi ani in urma in spatele fantanii Sfintei Fecioare din satul natal si de care ramasese indragostit fara speranta toata viata. Ajutat de impresarul Sam Kamin, care initial doreste sa exploateze in interes personal calitatile fizice neobisnuite ale clientului sau, dar ulterior se imprieteneste cu acesta si incearca sa ii aranjeze o intalnire cu ravnita Liliana Rotaru, Max Zamphirescu reuseste sa obtina un rol intr-un film cu Steven Segal si sa devina astfel celebru.
    Impresionat de soarta lui Max, care sufera de o boala de inima grava si caruia medicii nu ii mai acorda mult timp de trait, Sam Kamin o roaga pe sotia lui Serena sa pretinda ca este Liliana Rotaru si sa isi manifeste afectiunea fata de nefericitul lui prieten pentru ca acesta sa depasesca obsesia care l-a torturat ani de-a randul, dupa care il determina pe Max sa se intoarca in Romania, sa isi revada parintii si casa natala si sa se impace cu lumea intreaga.  
  • Titlu: My Giant - Uriasul meu
  • Producator: Columbia Pictures
  • Distribuitor (international): Columbia Pictures
  • Data lansare (SUA): 10 Aprilie 1998
  • Perioda filmare: 23 Iunie 1997 - 12 Septembrie 1997
  • Incasari weekend: 3,117,795 $
Sursa:CinemaRx

marți, 31 martie 2015

Indentificarea victimelor tragediei aviatice din Alpii francezi ar putea dura până la patru luni

Identificarea victimelor tragediei aviatice produse săptămâna trecută în Alpii francezi ar putea dura până la patru luni, a declarat directorul Institutului de Cercetare Penală care efectuează această operațiune, Francois Daoust, relatează DPA.
1ece6654-bd79-4c40-8dcb-2238bfe593e7
Foto: (c) GONZALO FUENTES / REUTERS

'Ținând cont de numărul de rămășițe omenești care au fost găsite, perioada de timp poate fluctua între două și patru luni', a explicat Francois Daoust, directorul Institutului de Cercetare Penală din cadrul Jandarmeriei Naționale din Pontoise, în apropiere de Paris.

'Este mai bine să se lucreze în ritmul științei, decât să ne grăbim și să existe riscul de a face greșeli în identificarea' victimelor , a declarat el.

Avionul Airbus A320 al Germanwings s-a prăbușit la 24 martie în Alpii francezi, în urma unei decizii deliberate a copilotului. În urma prăbușirii și-au pierdut viața toate cele 150 persoane aflate la bord, în majoritate cetățeni germani și spanioli.

AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Ionuț Mareș)

Sursa:Agerpres
Data:31 martie 2015

luni, 30 martie 2015

Barack Obama se va întâlni cu Papa Francisc la Washington, în septembrie

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îl va primi pe Papa Francisc la Casa Albă pe 23 septembrie, potrivit unui comunicat oficial citat de USA Today.



Barack Obama se va întâlni cu Papa Francisc la Washington, în septembrie (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Barack Obama şi şeful Bisericii Catolice vor aborda o serie de subiecte, inclusiv problema sărăciei, cea a protejării mediului, teme legate de libertatea religioasă şi imigraţie, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Obama şi Papa Francisc s-au întâlnit ultima dată în 2014, la Vatican.
Vizita istorică va fi a treia făcută de un suveran pontif la sediul Preşedinţiei Statelor Unite. Preşedintele Jimmy Carter s-a întâlnit cu Papa Ioan Paul al II-lea în Biroul Oval în anul 1979, iar preşedintele George W. Bush l-a primit pe Benedict al XVI-lea în 2008.

Sursa:Mediafax

sâmbătă, 28 martie 2015

Funny pe net ! Un mare actor roman: Horatiu Malaele




Horațiu-Valentin Mălăele este un actor, regizor, caricaturist și scriitor român.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, clasa profesor Octavian Cotescu.

Roluri în piese de teatru
Studioul Casandra

Fadinard, Pălăria florentină de Eugene Labiche, regia Ovidiu Schumacher, 1974
Un hoț, Opera de trei parale de Bertolt Brecht, regia Octavian Cotescu, 1974
Bota, Procese de Alexandru Voitin, regia Octavian Cotescu, 1974
Tartaglia, Regele Cerb de Carlo Cozzi, regia Bogdan Berciu, 1975...

Citeste mai departe pe Wikipedia

VIDEO:
Septembrie - 1978,(film)- regia: Timotei Ursu, distributie: Anda Onesa, Geo Costiniu, Stefan Banica, Stefan Mihailescu-Braila, Jean Constantin, Horatiu Malaele

MĂRTURIA fostei iubite a copilotului Germanwings: Andreas Lubitz plănuia "ceva ce va fi în memoria tuturor" şi avea coşmaruri că se prăbuşeşte cu avionul

Copilotul zborului Germanwings 4U9525, Andreas Lubitz, i-a spus fostei sale prietene că plănuieşte ceva atât de atroce încât numele lui va fi cunoscut de toată lumea, iar femeia a povestit că tânărul se trezea uneori noaptea urlând "ne prăbuşim!"

Andreas Lubitz

Fosta iubită a lui Andreas Lubitz a declarat pentru o publicaţie germană că bărbatul i-ar fi spus anul trecut, pe un ton ameninţător: "Într-o zi voi face ceva ce va schimba tot sistemul şi atunci toţi îmi vor şti numele şi şi-l vor aminti", informează dailymail.co.uk.
Când a aflat de prăbuşirea de marţi a zborului Germanwings 4U9525, femeia şi-a amintit de profeţia ameninţătoare a lui Lubitz. "Nu am ştiut ce vrea să spună, dar acum am înţeles", a declarat fosta iubită a copilotului pentru ziarul german Bild.
Problemele personale şi comportamentul ciudat erau atât de grave, încât femeii i s-a făcut frică şi a decis să se despartă de Andreas Lubitz. "Când am aflat despre prăbuşirea avionului, în minte au început să mi se deruleze cuvintele pe care mi le spusese", a spus femeia.

Potrivit dailymail.co.uk, autorităţile vor dori, cel mai probabil, să vorbească cu fosta iubită a copilotului pentru a obţine detalii despre starea de spirit a acestuia. Copilotul şi femeia au avut o relaţie timp de şapte ani şi au locuit împreună într-un apartament la periferia oraşului Dusseldorf. Unele relatări de presă vorbesc despre faptul că cei doi ar fi fost logodiţi şi ar fi existat planuri pentru a se căsători în 2016.
Andreas Lubitz ar fi comandat două automobile Audi pentru sine şi iubita sa cu puţin timp înainte de tragedie, într-o încercare disperată de a o convinge să se întoarcă la el, dar femeia ar fi respins cererile acestuia şi doar o maşină a fost livrată.
Informaţiile uimitoare referitoare la o posibilă plănuire îndelungată a prăbuşirii deliberate a avionului Airbus A320 dau greutate relatărilor referitoare la faptul că Lubitz a ascuns afecţiunile medicale de care suferea şi care l-ar fi făcut inapt de zbor, comentează dailymail.co.uk.
Vineri, anchetatorii germani au anunţat că bărbatul ar fi trebuit să fie în concediu medical în ziua prăbuşirii avionului. Scutiri medicale au fost descoperite la domiciliul lui Lubitz, inclusiv una pentru ziua accidentului, iar spitalul universitar din Dusseldorf a confirmat că Lubitz a fost pacient al instituţiei medicale în ultimele două luni, dar nu a dat publicităţii date despre motivele internării.
Daily Mail relatează că Andreas Lubitz ar fi cunoscut foarte bine regiunea din Alpii francezi în care s-a prăbuşit avionul Germanwings, după ce ar fi efectuat un curs de planorism în zonă.
Andreas Lubitz a lucrat ca însoţitor de zbor timp de aproape un an înainte de a deveni pilot şi a fost tachinat de colegii săi pe această temă. Unii membri ai echipajelor aeriene îi spuneau "Tomato Andi" (Andi suc de roşii, n.r), o referinţă la sucul preferat de mulţi pasageri.
Presa a mai scris că bărbatul pasionat de fitness urma un tratament pentru problemele de sănătate mintală şi s-ar fi temut că licenţa de zbor i-ar fi fost ridicată dacă operatorul aerian ar fi aflat despre căderile sale de ordin psihologic.
Potrivit unor informaţii publicate de presa germană, cel puţin doi medici i-ar fi acordat scutiri medicale pentru ziua în care a avut loc accidentul. Anchetatorii ar fi găsit la domiciliul lui Lubitz şi alte scutiri medicale, eliberate pentru zile în care bărbatul s-a aflat la manşa avioanelor Germanwings. Poliţia a anunţat că, cel puţin deocamdată, nu a fost găsit niciun mesaj referitor la sinucidere.

Sursa:Mediafax
Data:28 martie 2015

joi, 26 martie 2015

Argentina: Tango, tenis și degustări pentru "Focus" - noul film al lui Will Smith

Actorul american Will Smith se pregătește să lanseze în cinematografe noul său film, 'Focus', un 'thriller' romantic despre hoți cu gulere albe, a cărui acțiune este plasată din SUA și până în Argentina, unde echipa a petrecut mai multe săptămâni de filmări, relatează joi EFE.
64ade7d5-10a6-4902-967f-fef80539565b
Foto: (c) Danny Moloshok / REUTERS
'Focus' îl are ca personaj principal pe Nicky, un maestru al escrocheriilor interpretat de Will Smith, care după ce dă o lovitură de maestru începe o relație sentimental cu tânără hoață de buzunare, Jess (australianca Margot Robbie), o situație care îl va obliga să ia decizii ce îi vor pune în pericol cariera de infractor.
'Focus' a fost regizat de Glenn Ficarra și John Requa ('Crazy, Stupid, Love'), care au scris și scenariul și are o distribuție internațională care include actori brazilieni, din Nicaragua sau americani de origine dominicană.

"Nu am avut ocazia să exersez prea mult spaniola", a declarat Smith agenției EFE într-un interviu presărat cu anecdote din timpul filmărilor la Buenos Aires. Actorul a rememorat perioada de filmări în Argentina, unde a spus că a petrecut cea mai frumoasă sărbătoare de Thanksgiving Day înconjurat de echipa formată din peste 50 de persoane.
În pauzele de filmare, actorii au fost la spectacole de tango, au degustat produsele locale și au avut chiar timp să asiste la o partidă de tenis demonstrativă între Rafael Nadal și Novak Djokovic. 'Focus' abordează și alte teme, precum furtul de informații și pirateria, subiecte de actualitate la Hollywood după cyber-atacul masiv asupra Sony Pictures.
AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruț Bălu)

Sursa:AGERPRES
Data:26 martie 2015

Ghiță Mureșan, invitat de Lionel Messi la un meci de fotbal. Cei doi au discutat într-o sală de baschet

Ghiță Mureșan, invitat de Lionel Messi la un meci de fotbal. Cei doi au discutat într-o sală de (...)











Romania Libera [26/03/2015]
 
 
   
 
Fostul baschetbalist NBA Ghiţă Mureşan a fost invitat de Lionel Messi la un meci de fotbal al naționalei Argentinei. Cei doi s-au întâlnit la o partidă de baschet unde au discutat despre mai multe sporturi.
 "A fost destul de impresionant să-l văd pe Messi la meciul lui Wizzards, am făcut poze, am discutat despre meciul lor de aici, Argentina-El Salvador, dar şi ce bine îi merge la Barcelona, ce important este să fii în formă fizică bună tot timpul. Am vorbit şi despre căderea lui Wizzards, câte meciuri se joacă în NBA, 82 în sezonul regulat, plus presezon şi play-off, faţă de fotbal, apoi amabilităţi", a declarat Ghiţă Mureşan, potrivit Mediafax.          
[cititi articolul complet în Romania Libera]

Franţa cere ajutorul FBI în ancheta privind prăbuşirea avionului Germanwings


Romania Libera [26/03/2015]


Autorităţile franceze au solicitat asistenţă din partea Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI) din SUA, în cazul prăbuşirii avionului Germanwings în Alpii francezi, care pare a fi un act intenţionat al copilotului, informează
Mediafax.Citește și: Ipoteză șoc a anchetatorilor: Copilotul avionului GermanWings, Andreas Lubitz, ar fi provocat INTENȚIONAT prăbușirea avionului
Copilotul Andreas Lubitz, în vârstă de 28 de ani, a refuzat să deschidă uşa cabinei pentru a permite revenirea pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge aeronava, potrivit procurorilor francezi, relatează CNN.
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei. Aeronava a căzut în zona Barcelonnette, situată în provincia Haute Provence. Resturile avionului sunt în Masivul Pic de l'Estrop, la altitudinea de peste 2.500 de metri.
[cititi articolul complet în Romania Libera]