Din cauza gerului, mai multi locuitori ai judetului au ramas fara apa, dupa ce bransamentele din subsolurile caselor au inghetat.Reprezentantii ApaProd au primit numeroase astfel de sesizari in ultima perioada, insa dezghetarea tevilor poate fi facuta doar in cazul in care acestea au fost corect instalate."Este vorba, in general, despre consumatori care stau la case, unde fie le ingheata tevile in caminul cu apometre, fie le ingheata instalatia de sub pamant. In cazul tevilor din camine, dezghetarea poate fi facuta cu ajutorul unui dispozitiv special care degaja caldura, dar, daca au instalatia inghetata sub pamant, nu avem cum sa o dezghetam, iar vina e a consumatorului, ca nu a respectat normele tehnice, potrivit carora adancimea prevazuta pentru ingroparea tevilor este de 80 - 100 centimetri", a declarat Bogdan Leucuta, asistent relatii publice si comunicare in cadrul SC ApaProd SA. Acesta a mai precizat ca majoritatea sesizarilor vin de la consumatori din Hunedoara, de pe strazile Carpati, Buituri, Popa Sapca, Stefan cel Mare sau Rotarilor, dar si de la consumatori din Deva, Calan si alte localitati din aria de operare."Putem vorbi de cateva zeci de sesizari primite in ultima saptamana din toata aria de operare, respectiv din Deva, Hunedoara, Simeria, Calan, Hateg, Brad, Geoagiu si Certej. Aproximativ doua treimi din totalul acestora sunt venite de la consumatori care locuiesc la bloc, iar restul, de la cei care stau la case. Ii sfatuim pe oameni sa acopere caminele in care sunt apometrele, sa ingroape instalatiile la adancimi corespunzatoare si sa isi izoleze tevile cu vata de sticla", a adaugat Bogdan Leucuta.Luni, 06 Februarie 2012
Sursa si foto: Mesagerul Hunedorean