miercuri, 20 februarie 2013

Un nou caz ULUITOR de COMBUSTIE SPONTANĂ în Statele Unite


     FOTO: whatafy.com

Polițiștii din Sequoyah County cred că au de a face cu un caz de combustie spontană, după ce au descoperit într-o casă cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 65 de ani, fără ca în jur să existe și alte obiecte incendiate.

Vecinii care au văzut că din casă ieșea o dâră de fum au chemat pompierii și au intrat în locuința bărbatului, încercând să stingă ceea ce părea să fie o grămăjoară de gunoaie care ardeau. Au rămas însă îngroziți când și-au dat seama că era vorba de fapt despre un cadavru, scrie Daily Mail.
Șeriful Ron Lockhart a precizat că printre ipotezele morții bărbatului se numără combustia spontană. "E un caz foarte bizar. N-am găsit nici urmele unei substanțe inflamabile, nici vreo sursă de foc. Cadavrul a ars aproape complet. În lume există aproximativ 200 de cazuri de combustie spontană. Nu spun că asta s-a întâmplat și la noi, însă nu putem exclude ipoteza".


Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/un-nou-caz-uluitor-de-combustie-spontana-in-statele-unite_1117445.html#ixzz2LS8MCfq2

Data:20 februarie 2013