(Imagine: Mediafax Foto / Mihaela Cojocariu)
Mediafax [10/03/2015]
Zeci de persoane, oameni obişnuiţi sau care au cunoscut-o pe bătrâna de 82 de ani care a plecat de la Spitalul "Tractorul" din Braşov în pijamale şi papuci şi a fost găsită moartă de frig pe un câmp, au mers, marţi, la unitatea medicală cu flori şi lumânări, pentru a fi alături de rudele femeii.
Luni seară, Crina Coliban a anunţat pe Facebook că va merge, marţi, la ora 09.00, la Spitalul "Tractorul" din Braşov, ca să aprindă o lumânare pentru bunica ei, găsită moartă pe câmp după ce medicul care a consultat-o a trimis-o acasă în pijama şi în papuci.
"Mâine (marţi - n.r) o să plecăm cu ea spre Brăila, acolo unde le-a cerut taximetriştilor să o ducă. Am nevoie să veniţi mâine lângă mine, ca să reuşesc să aprind o lumânare pe care nu reuşesc să o aprind singură“, a scris tânăra.
Astfel, marţi dimineaţă în faţa spitalului s-au adunat aproximativ 50 de persoane, care au vrut să fie alături de familia bătrânei şi să aprindă o lumânare.
Agenţii de pază de la spital au încercat să îi oprească pe braşoveni să aprindă lumânări lângă intrarea în spital, spunându-le să meargă "la biserică“, pe motiv că îi încurcă pe pacienţii care vin la spital. Au renunţat însă să mai insiste, luând în schimb o coadă de mătură din lemn, pe care intenţionau să o folosească pentru a bloca uşa în cazul în care jurnaliştii ar fi forţat intrarea în spital.
Singura care a fost lăsată să intre în spital, după insistenţe, a fost nepoata bătrânei. După aproximativ 20 de minute, aceasta a ieşit din spital şi le-a spus jurnaliştilor că nu a vrut nimeni să vorbească cu ea şi că toată lumea a alungat-o.
[cititi articolul complet în Mediafax]