joi, 25 iunie 2026

25 iunie 2013 Acum 12 ani pe blog

 

marți, 25 iunie 2013

Descoperire incredibilă la Braşov: "O fi trimisă de Cel de sus. Mă urmăreşte şi mă protejează"


Sursa foto:Realitatea.Net

Un braşovean a făcut o descoperire incredibilă chiar în curtea atelierului său. Bărbatul a văzut ceva alb şi a crezut prima dată că este un sac, însă a rămas uimit după ce şi-a dat seama ce era în realitate.


Ion Potlog, inginer de meserie, are un atelier de reparat camioane, iar în urmă cu câteva zile s-a apucat de curăţenie în curtea din spatele atelierului, scrie bzb.ro.
La un moment dat a văzut ceva alb şi a crezut că e un sac de plastic. Când s-a dus spre sac, a rămas uimit de ce a descoperit. O ciupercă uriaşă. Nea Ion spune că ciuperci a mai văzut la viaţa lui, dar ca asta nici una. A căutat imediat pe internet mai multe despre ciudăţenia din curte şi a aflat că o cheamă „langhermania gigantea în latineşte. Popular, îi mai zice «băşica porcului» şi dacă e proaspătă, nu e trecută, nu e ajunsă la maturitate, ea poate fi consumată, trebuie să fie în secţiune albă complet. Englezii o au în piaţă cu 17 lire pound-ul", spune braşoveanul.
"Avea cinci kilograme fără cinci grame. După trei zile are patru kilograme. Nu o preparăm, aşteptăm nepoţeii, facem poze, filmare şi chiar nu ştiu ce facem cu ea", spune nea Ion.
Omul crede că ciuperca e un semn divin şi poate şi de bogăţie, care îi prevesteşte succesul în afaceri. "O fi trimisă de Cel de sus că prea mă urmăreşte şi mă protejează pe mine, iar alţi colegi de-ai mei mai invidioşi zic: «băi, dacă ţi-au trimis-o extratereştrii?» O fi, domnule, e multă filosofie într-o ciupercă de asta mare!...", a încheiat Ion Potlog.


Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/descoperire-incredibila-la-brasov-o-fi-trimisa-de-cel-de-sus-ma-urmareste-si-ma-protejeaza_1210899.html#ixzz2XBGDTIKJ
Follow us: @realitatea on Twitter