sâmbătă, 24 septembrie 2011
Case noi pentru oamenii saraci din Ploiesti
Astăzi Habitat for Humanity România a dat startul unei noi sucursale în Ploieşti, care îşi propune să atace problema locuirii sărăcăcioase în judeţul Prahova. Primul program al Habitat Ploieşti urmăreşte construcţia a 12 locuinţe (3 cvadruplex-uri), ce vor fi situate pe strada Ghighiului nr. 2 şi vor fi destinate persoanelor aflate în condiţii sociale dificile, proiectul fiind implementat cu sprijinul primăriei Ploieşti.
Evenimentul va angrena peste 200 de voluntari, atât din ţară cât şi din străinătate, care vor construi 10 case pentru 10 familii beneficiare, ce nu dispun de o locuinţă decentă.
Asociaţia Habitat for Humanity România a mai derulat tot în localitatea Bălţeşti, un proiect adresat comunităţilor marginalizate, în parteneriat cu Fundaţia Soros România.
Cu această ocazie, şantierul Habitat din Bălţeşti s-a bucurat de voluntariat diplomatic, când în 2009 trei ambasadori acreditati la Bucureşti (ai Statelor Unite ale Americii, Canadei şi Austriei), alături de zeci de angajaţi ai ambasadelor au lucrat la casele beneficiarilor Habitat.Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit care caută să elimine lipsa de adăpost şi adăpostirea sărăcăciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 400.000 de locuinţe pentru 2 milioane de persoane din mai mult de 3.000 de comunităţi, în 100 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România (Habitat pentru Umanitate) a ajutat până în acest moment peste 2.000 de familii din judeţele Bacău, Prahova, Neamţ, Botoşani, Bihor, Dolj, Constanţa şi Cluj să locuiască decent şi în demnitate.
23 septembrie 2011
Sursa:Montan TV