Guvernul a completat legea care stabileşte modul de salarizare a profesorilor, în urma sesizărilor pe care le–a făcut primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi după discuţii între premierul Emil Boc şi deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ.
Profesorii Liceului de Artă din Sibiu îşi vor primi în scurt timp salariile. De astăzi au încetat greva, iar situaţia a zeci de şcoli din Sibiu şi din judeţ în care se va depăşi costul standard nu va mai fi o problemă, după ce Guvernul a completat hotărârea care stabilea modul de plată a salariilor din învăţământul preuniversitar de stat.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a transmis premierului Emil Boc, în scris, o sesizare privind lipsurile care sunt în lege şi faptul că primăriile nu au posibilitatea legală de a mai plăti salariile profesorilor în şcolile unde s-a depăşit costul standard şi nici nu poate face redistribuiri de sume între o şcoală şi alta.
"Mă bucur că am găsit înţelegere la primul ministru şi că s-a rezolvat problema", ne-a declarat ieri deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România, Ovidiu Ganţ, care a discutat cu premierul pe această temă, înainte de adoptarea hotărârii.Ganţ spune că în această fază problema este rezolvată, iar dacă va exista un deficit general la fondul de salarii, va fi nevoie de o rectificare bugetară spre sfârşitul anului.
Boc l-a ascultat pe Iohannis via Ganţ
Primarul Sibiului s-a adresat iniţial instituţiilor de la nivel local (care însă nu au acceptat faptul că legea are probleme), după care a scris Ministerului Finanţelor şi celui al Educaţiei, fără însă să se rezolve problema.Între timp, Iohannis i-a sesizat situaţia premierului, Ovidiu Ganţ i-a transmis această solicitare, iar în şedinţa Guvernului de miercuri după-amiaza a fost votat un proiect de Hotărâre de Guvern.Potrivit proiectului de hotărâre care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, au fost introduse în H.G.1395/2010 două paragrafe, care prevăd că în cazurile în care sumele nu ajung pentru plata salariilor profesorilor, "între unităţile de învăţământ din cadrul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, redistribuirea sumelor se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratelor şcolare", iar acest lucru "va conduce implicit la modificarea bugetelor aprobate, calculate în baza standardelor de cost".. ...citeste toata stirea
Vineri, 23 Septembrie 2011
Sursa: Tribuna Sibiu
VIDEO Klaus Johannis plateste un bilet Tursib cu un card contactless
Încărcat de traiandeleanuTS în data de 07.09.2011