sâmbătă, 4 februarie 2012
Ninge frumos la Cluj!
"...După arestarea primarului din 9 noiembrie 2011, unii constructori au ţinut să întărească acuzaţiile de corupţie împotriva lui Apostu. Astfel, în data de 18 noiembrie 2011 un constructor i-a trimis o sesizare anonimă procurorului-şef al DNA Cluj, Elena Botezan, care a fost depusă la dosar.
"Domnul primar Apostu cerea plata pentru autorizaţii de construcţie sau pentru faza finală, intabularea acestora. În cazul meu, mi s-a comunicat că dosarului meu îi lipsesc nişte documente după ce a trecut de comisia de control, adică dosarul meu a fost semnat de Ligia Subţirică, Corina Ciuban şi de comisia de urbanism, de jurista primăriei, doamna Ţărmure, şi a ajuns la primar, unde dânsul a sesizat că lipsesc nişte documente. Mi s-a comunicat prin arhitectul meu că dosarul a ajuns din nou la Corina Ciuban şi trebuie să iau legătura cu dumneaei.
I-am făcut o vizită, după care mi-a spus că domnul primar vrea să discute dosarul cu mine.
M-am întâlnit cu domnul Apostu şi după salut a început să vorbească despre alegeri şi ce greu e pentru un partid care nu are sprijin financiar, după care dânsul mi-a înaintat un «post it» galben pe care scria «Donaţie PDL». Atât. Şi mi-a mulţumit şi a spus că voi fi contactat de către o persoană.
Ieşind afară din primărie, a venit după mine un tip de vârstă tânără, 28-30 de ani, şi mi-a spus în cuvinte: «E vorba de 30.000 de euro. Mulţumim!» şi a plecat.
Ulterior am aflat de la un prieten pe care l-a taxat cu 7.000 de euro că domnul primar colaborează cu o casă de schimb valutar de pe strada Napoca, unde trimite clientul şi îi cere să depună suma cerută de el şi să ia chitanţă, unde scrie că s-a efectuat un schimb valutar şi că persoana respectivă a primit bani în schimbul valutar. Cu chitanţa se merge la primar şi dosarul este eliberat..."
Sursa: Ziua de Cluj.(3 februarie 2012)
VIDEO:ninge frumos la cluj
Încărcat de zorilemd100 în data de 03.02.2012