Sursa foto:Agerpres
Comisia de Privatizare constituită la nivelul Ministerului Transporturilor începe joi discuţiile cu fiecare dintre investitorii interesaţi de privatizarea CFR Marfă, respectiv Grup Feroviar Român, Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, şi compania americană OmniTRAX.
Aceştia se află pe 'Lista scurtă', iar miercuri, 5 iunie, au depus documentaţia pentru etapa a doua a procesului de privatizare.
"Pentru a participa la negocierea pe bază de oferte preliminare şi neangajante, toţi cei trei investitori înscrişi pe 'Lista scurtă' au depus plicurile care ar trebui să conţină documentaţiile de participare, în termenul prevăzut în anunţ. Documentaţia depusă de investitori ar trebui să cuprindă oferta preliminară şi neangajantă şi comentariile asupra Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, inclus în Dosarul de Prezentare", se precizează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor, remis miercuri AGERPRES.
Discuţiile cu investitorii vor începe la ora 10.00, pe baza unei planificări.
Pentru a participa la utima etapă, licitaţia cu ofertă în plic, documentele de participare trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie 2013, ora 12.00, acest termen fiind unul de decădere.
Sursa:Agerpres
Data:6 iunie 2013
Integral pe