vineri, 21 iunie 2013

Filmul de weekend:Ultimul cartus (1973)



Filmul începe cu prezentarea schimburilor de focuri între comisarul Miclovan (Sergiu Nicolaescu) și oamenii anticarului Constantin Semaca (George Constantin) din filmul Cu mîinile curate, terminându-se cu moartea comisarului Miclovan și arestarea lui Semaca de către comisarul Roman (Ilarion Ciobanu). La moartea lui Miclovan, Roman îi ia ultimul cartuș aflat în revolverul Smith & Wesson. În decembrie 1945, Constantin Semaca este judecat de tribunal și achitat din lipsă de probe, fiind apoi pus în libertate, așa cum prevăzuse anterior Miclovan. Anticarul se justifică apropiaților săi că, în timp ce-și inspecta una dintre magazii, a nimerit întâmplător în mijlocul unei lupte între gangsteri și comisarul Miclovan, iar sosirea comisarului Roman i-ar fi salvat astfel viața. Mâhnit, Roman se duce la mormântul lui Miclovan din cimitir și îi spune că a avut dreptate, dar că îl roagă să mai aibă puțină răbdare și îi va pedepsi pe ucigașii lui. Atacurile bandelor înarmate continuă în București, iar Roman reușește să anihileze o bandă de gangsteri care jefuia trenurile care transportau alimente și îmbrăcăminte spre zonele afectate de război din Moldova Sursa:Wikipedia