joi, 18 iulie 2013

Legături rutiere directe între Şchei şi drumul de Poiană

Sursa foto:bzb.ro
 
Publicat la 17 iulie 2013

Strada Dealul Spirii va fi legată cu Calea Poienii, la fel şi străzile Kollar Gustav şi Nisipului de Sus
 
În ultimii ani, Şcheiul a fost răscolit de reţelişti care au înlocuit toate cablurile şi conductele din această zonă, ţinând cont că aveau o vechime considerabilă. După ce aceştia şi-au finalizat treaba şi străzile au început să fie modernizate, iar acum se toarnă covor asfaltic şi pe ultimele străduţe pe care utilajele au „scurmat”. 
Totodată, Primăria Braşov are în plan să creeze noi legături între această zonă şi drumul de Poiană, respectiv spre zona de Belvedere. Astfel, vara aceasta vor fi efectuate unele lucrări pe strada Dealul Spirii, astfel ca aceasta să fie interconectată cu Calea Poienii, dar şi pe străzile Kollar Gustav şi Nisipului de Sus tot cu scopul de a se crea o nouă cale de acces direct spre acest cartier al Braşovului. Noile artere ar urma să aibă sensuri unice astfel ca pe o parte să se poată urca, iar pe alta coborî, fără a se crea blocaje, ţinând cont că drumurile vor fi destul de înguste. În prezent, accesul din Şchei spre Poiană se face cel mai direct prin sau pe lângă Spitalul de Pneumoftiziologie, însă, în ultimul caz, nu există practic o stradă amenajată corespunzător, trecându-se prin curtea spitalului. 
 
Sursa:Buna Ziua Brasov