Românii și colegii de breaslă îl apreciază pe Florin Piersic pentru zecile de ani petrecuți pe scenă și pe platourile de filmare.
Gala Comediei Româneşti a avut loc duminică seară la Sala "Radu Beligan" a Teatrului de Comedie din Bucureşti. La eveniment au fost decernate premiile Festivalului Comediei Româneşti - festCO, ediţia a XII-a, şi ale Concursului de Comedie Românească, ediţia a IX-a. Având loc de Ziua Internaţională a Copiilor, cei care au înmânat premiile la eveniment au fost copiii actorilor din Teatrul de Comedie, potrivit www.ziarulmetropolis.ro.
Anul acesta, Festivalul Comediei Româneşti - festCO a acordat următoarele premii: premiul de excelenţă "Radu Beligan" actorului Florin Piersic şi premiul pentru eveniment teatral spectacolului "Lecţia de violoncel", în care joacă Radu Beligan.
În ceea ce priveşte premiul pentru cel mai bun spectacol, acesta a fost acordat spectacolului "O... ladă", creaţie colectivă după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, montat la Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ.
Marius Florea Vizante a plecat acasă cu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, în spectacolul „Acasă la tata”, de Mimi Brănescu, iar Antoaneta Zaharia a primit premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal în spectacolul „Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu.
Sursa:Yahoo.Celebrity
Data:2 iunie 2014
VIDEO:Fragment din filmul Racolarea (1985)